Acasă Zig-Zag Descoperind lumea (II) – Tainele Balticelor și Stelele Nordului

Descoperind lumea (II) – Tainele Balticelor și Stelele Nordului

10659
0

Leonard MOCANU ■

Primii kilometri în Polonia au reprezentat o alergătură după deja cunoscuta Fată Morgana – vinieta electronică. Din butic în butic, din stație de carburant în stație de carburant, prin localități care cu greu își găsesc locul pe hartă și pe coclauri demne de o cauză mai bună, șoferii noștri au intrat într-un final (adică după vreo oră și jumătate) în posesia mult-râvnitului trofeu, pentru care nu  existau, însă, instrucțiuni de punere în funcțiune decât în limba locală, iar vânzătorul nu a putut fi nici el de un real folos, vocabularul englez reducându-se la yes și no.

Odată intrați în legalitate, am pornit către Cracovia, veche capitală a Poloniei și al doilea oraș ca mărime al acestei țări. Am intrat în orașul cu o populație de peste 760.000 locuitori, situat pe râul Vistula (sau Wisla, cum îi zic polonezii) aproape de ora 17.00 și am pătruns către centrul istoric al localității, dar a trebuit să facem un ocol substanțial, pentru că parcarea uzuală pentru autocare era într-o zonă de lucrări, cu accesul interzis. Astfel, am văzut de pe geamurile mașinii mai multe clădiri, vechi și noi, debarcând într-un final, pe fugă, într-o stație de tramvai. De acolo, ne-am îndreptat către Piața Centrală a orașului.

Cracovia a fost capitală a Poloniei și, ulterior, a Uniunii Polono-Lituaniene pentru aproape șase secole (1038-1596), iar acest lucru este evident în zona veche a orașului, cu clădiri impunătoare și apăsate de vârstă, chiar dacă cele mai multe au fost refăcute după al doilea război mondial.

Piața Centrală este foarte mare, străjuită de clădiri și cuprinde, printre altele, câteva obiective de vizitat, sau măcar de imortalizat: Turnul Primăriei, în stil gotic, Muzeul de Artă Sukkienice, Biserica Sfântului Adalbert, statuia lui Adam Mickiewicz, poet și luptător pentru independența Poloniei, sau Bazilica Mariacka. Turiștii pot alege un traseu la pas, sau pot închiria una dintre frumoasele trăsuri cu cai, conduse de nu mai puțin frumoase fete (în general) blonde. Totodată, de jur împrejurul pieței, numeroase terase te îmbie să guști bucate tradiționale poloneze sau meniuri occidentale, trupe de actori dau reprezentații ad-hoc, vezi lume multă, agitație, veselie.

La doar câteva sute de metri începe urcușul către Castelul Wawel, obiectiv istoric și cultural al orașului. Construit la ordinele regelui Casimir al III-lea cel Mare pe dealul cu același nume de pe malul Vistulei, castelul a fost dezvoltat, lărgit, modernizat de-a lungul secolelor, în jurul Curții Centrale, în stil italian, având astăzi elemente arhitecturale și stilistice medievale, renascentiste și baroc. În incinta castelului se află numeroase obiective importante din punct de vedere istoric și religios, precum Catedrala Wawel, locul de încoronare și necropola monarhilor polonezi de-a lungul secolelor.

Catedrala Wawel a fost primul loc în care am văzut ce înseamnă papa Ioan-Paul al II-lea pentru poporul polonez. Aici, la Cracovia, cardinalul Karol Wojtyla, viitorul Suveran Pontif, a predicat, a depus eforturi și a reușit să determine autoritățile comuniste să aprobe construirea a nu mai puțin de șapte biserici. Aici, ca în toate bisericile și catedralele pe care le-am vizitat în Polonia există cel puțin un colțișor cu câteva fotografii și un citat dintr-o predică, dacă nu un bust sau o statuie a celui care avea să rămână în istorie drept primul papă de altă origine decât cea italiană. Au trecut aproape două decenii de la trecerea lui la cele veșnice, dar a rămas atât de prezent în conștiința conaționalilor lui, precum și a celorlalți credincioși catolici, încât memoria lui chiar trebuie privită cu respectul și considerația cuvenite unui om sfânt, ce nu a fost străin nici de demersurile  de prăbușire a comunismului în estul Europei.

Am pășit pe aleile curții centrale a castelului, unde am remarcat o rugăminte fierbinte: ”Lasă-mă să cresc! Iarba”, pe care, însă, unii turiști central-asiatici, mai puțin obișnuiți cu ordinea specific europeană, o ignorau și își încurajau odraslele să se joace în voie. Ne-a surprins plăcut atitudinea unui alt turist aparținând rasei galbene, care i-a atras ”tăticului” atenția în mod politicos, neuitând să precizeze ”Îmi cer scuze dacă nu ați văzut indicatorul!”

Am descoperit pe unul dintre zidurile urcușului către castel mai multe plăci cu inscripții destul de complicate, combinație de nume, ani și locuri. Am descifrat misterul ulterior, pentru că nu am găsit la fața locului pe nimeni capabil de o explicație plauzibilă: după primul război mondial, întrucât lucrările de restaurare trenau din lipsă de fonduri, șeful șantierului a avut ideea de a face un apel public pentru donarea de bani (un de-al de ”Dați un leu pentru Ateneu!”), iar numele donatorilor au fost imprimate pe cărămizi și zidite în acel zid, sub modelul unei table de șah. Istoria este lungă, cert e că în acest moment, din cele peste 7.000 de cărămizi existente inițial, s-au mai păstrat puțin peste 700, dintre care 420 zidite în respectivul perete, ilustrând numele celor mai generoși donatori, persoane, organizații sau comunități.

De pe terasa castelului am putut admira priveliștea oferită de râul Vistula, cu ambarcațiunile turistice și cu cele restaurant, iar în partea nouă a orașului, o roată panoramică imensă și un balon cu aer cald care, legat ”la țăruș”, făcea curse sus-jos cu turiștii amatori de peisaje unice și senzații tari.

Centrul istoric al Cracoviei ne-a răpit două ore și jumătate, după care ne-am îndreptat către autocar, în așteptarea unor noi provocări. Fac aici o precizare importantă, valabilă pentru acest tur și poate nu numai: el este un semnal, un prim contact-o avanpremieră către o lume mai puțin cunoscută turiștilor, care sunt ”invitați” să revină prin alte programe, mult mai detaliate. Distanțele mari de parcurs între orașe și obiective, obligativitatea de a ține cont și de celelalte necesități umane firești, multitudinea obiectivelor dintr-o localitate sau zonă, impun o trecere pe ”repede înainte”. Turistul care se așteaptă să poată vizita în detaliu mai multe obiective, să se relaxeze la o masă de prânz sau de seară pe o terasă, să facă poze și să schimbe impresii în voie, va trebui să găsească alte oferte. În acest gen de tur, în trei, maximum patru ore, turiștii vor parcurge pietonal un traseu care unește cele mai importante obiective, apoi vor avea de ales între a lua prânzul sau cina, ori a vizita pe îndelete unul, maximum două obiective. Nu de puține ori orarul obiectivelor nu este cel mai prietenos cu turiștii, astfel că, fie acestea sunt deja închise, fie se pregătesc să tragă obloanele. Dacă mai adăugăm că în excursie doar micul dejun este inclus în prețul cazării, că prețurile biletelor de intrare nu sunt deloc mici sau faptul că mai bine de jumătate dintre țările vizitate au monedă proprie, doritorii ar trebui să ia în calcul mult mai multe variabile decât programul sec și îmbietor de pe pagina agenției. Mai mult, ei trebuie să fie pregătiți și pentru unele surprize mai puțin plăcute.

Se înserase bine când am părăsit Cracovia, cu destinația Częstochowa, oraș cunoscut iubitorilor de sport pentru echipa de volei masculin, dar și mai cunoscut pentru mănăstirea Jasna Gora (Muntele Luminos), fondată în secolul al XIV-lea și considerată capitala spirituală a Poloniei, fiind cel mai important loc de pelerinaj din această țară. Mănăstirea adăpostește icoana Madona Neagră, ce datează din secolul al XIV-lea. Este o icoană bizantină, ajunsă la Jasna Gora la sfârșitul anilor 1300 și care este creditată ca făcătoare de minuni, atribuindu-i-se apărarea mănăstirii împotriva atacurilor suedeze din secolul al XVII-lea.

Din păcate, am ajuns la mănăstire undeva în jurul orei 23.00, astfel că vizita a fost foarte scurtă, doar în spațiile deschise, respectiv capela în care, la acea oră, se desfășura serviciul religios, în fața unei asistențe foarte numeroase de pelerini, și curtea interioară. De asemenea, am putut vedea doar o replică a celebrei icoane, după care am pornit spre Lodz, unde urma să fim găzduiți.

De reținut că în incinta mănăstirii există o placă comemorativă dedicată victimelor accidentului aerian din 10 aprilie 2010, de la Smolensk, atunci când 88 de pasageri și 8 membri ai echipajului aeronavei TU 154, în care se afla președintele Poloniei, împreună cu numeroși demnitari, s-a prăbușit, ca urmare a unor condiții meteo defavorabile, coroborate cu erori ale piloților și controlorilor de trafic. A fost o tragedie ce putea fi evitată, dacă orgoliile liderilor polonezi la cel mai înalt nivel s-ar fi orientat către o acțiune de uniune națională și nu către acțiuni divergente între ”gașca” președintelui și cea a premierului, cum am văzut adesea și pe malul Dâmboviței, din fericire fără rezultate catastrofale.

În Lodz, am înnoptat, e adevărat, cam ”pe unde scurte”, la hotelul Campanile, undeva pe centura orașului, în condiții foarte bune și cu un mic dejun de calitate. Deși al treilea oraș al Poloniei, programul călătoriei nu a inclus și vizitarea acestuia, așa că dimineață am pornit către Varșovia, capitala țării.

Am parcat autocarul în vecinătatea Vistulei, chiar în centrul vechi, și am pornit la pas printre clădirile încărcate de istorie. Am pornit pe Bulevardul Cracovia, parte a ceea ce poartă numele de Drumul Regal, alături de Bulevardul Novy Sviat (Drumul Nou). Primul obiectiv a fost Biserica Sfânta Ana, cu un interior bogat și impresionant, cu o pictură diafană, în care cele mai multe scene descriu viața Sfintei Ana. Am intrat apoi în Biserica Carmelitelor, în fața căreia tronează o statuie a mai vechii noastre cunoștințe, Adam Mickiewicz, înconjurată de un gard din fier forjat, o adevărată operă de artă în sine. Biserica are un interior pe cât de bogat și luxuriant, pe atât de impunător, albul pereților completându-se cu aurul coloanelor altarului sau al ramelor statuetelor. Impresionează, de asemenea, frumusețea candelabrelor. Dincolo de frumusețea sa, biserica mai poartă și titlul de prim loc în care a concertat marele compozitor Frederic Chopin. Apoi, după ce am trecut de Palatul Prezidențial, am pătruns în Biserica Vizitatorilor, lăcaș de cult catolic realizat în stil rococo, construit pe parcursul a 40 de ani în secolul al XVIII-lea. 

În imediata vecinătate a Bisericii Vizitatorilor, am trecut pe lângă Muzeul Universității Varșovia și pe lângă Palatul Uruski și am ajuns la Biserica Sfintei Cruci și la clădirea impunătoare a Societății Poloneze de Științe, în fața căreia se află statuia lui Nicolaus Copernicus.

În fața Bisericii Sfintei Cruci, se află o statuie a Mântuitorului, cărându-și Crucea pe drumul Golgotei. Biserica este impresionantă ca mărime, emană bogăție și maiestuozitate. În interior se află conservată inima autorului Nocturnelor, Frederic Chopin, iar dintr-o nișă ne dă binecuvântarea, peste lumi, Papa Ioan-Paul al II-lea, a cărui prezență ne însoțește peste tot locul. Este timpul serviciului religios, iar vocea diafană a unei măicuțe completează tabloul și așa impresionant.

Am făcut drumul în sens invers până în piața în care se ridică monumentul lui Sigismund al III-lea, admirând încă o dată frumoasele construcții ce străjuiesc bulevardul, precum și discreția cu care coloanele delegațiilor oficiale părăseau Palatul Prezidențial fără tam-tam-ul specific Dealului Cotrocenilor.

Începând din Polonia, trecând prin țările baltice și Finlanda și încheind cu Suedia, ne-a surprins multitudinea de drapele ucrainene arborate nu numai pe blocuri și locuințe particulare, ci în special pe clădiri oficiale, primării, universități, clădiri guvernamentale. Un semn al solidarității cu Ucraina, o țară a cărei locuitori care, mulți dintre ei ar fi trebuit să răspundă ordinelor de mobilizare, au împânzit Europa în mașini de lux, sfidând pe toată lumea.

Am trecut pe lângă Palatul Regal și am preferat să vedem cât mai mult din frumusețile Varșoviei, decât să intrăm la o vizită care ne-ar fi blocat până la ora întâlnirii. Am trecut pe lângă Bazilica Sfântul Ioan Botezătorul și am continuat către Piața Mare, printre clădiri ce adăpostesc restaurante, magazine de suveniruri, anticariate sau muzee. Am găsit o terasă cu vedere către Vistula, numai bună pentru a imortaliza și celălalt mal al râului, apoi ne-am continuat drumul până la Barbacana din Varșovia (Fortăreața Barbican), un punct de apărare înaintat, de formă semicirculară, construit în prima parte a secolului al XVI-lea.

La întoarcere, am intrat în Bazilica Sfântul Ioan Botezătorul, tocmai la timp pentru a asista, cu discreție, la o ceremonie de căsătorie religioasă, tocmai în momentul în care cei doi tineri își schimbau inelele și rosteau jurămintele. Și, pentru că timpul nu ne dădea ghes, am ales să urcăm în turnul Bisericii Sfânta Ana, de unde am putut admira și imortaliza panorama circulară a orașului. Am identificat clădirile deja cunoscute, precum și City-ul, Stadionul Național și Palatul Regal. La coborâre, înainte de deplasarea la autocar, am făcut singura fotografie a grupului care am plecat din țară pe roți, să cucerim nordul Europei.

În fața noastră stăteau tainele Balticelor, iar noi eram pregătiți să le descoperim.

Citiți și: Descoperind lumea(I): Tainele Balticelor și Stelele Nordului

Galerie foto:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.