Acasă Caleidoscop Din uluitoarele aventuri ale lui Radu Culea, din Saligny. Vol. 3

Din uluitoarele aventuri ale lui Radu Culea, din Saligny. Vol. 3

340
0

Teodor DUMITRU ■

Așa cum v-am obișnuit anterior cu incredibilele aventuri ale celebrului narator al Văii Carasu, Somnul și Capitularea lui Stalin, in care Radu Culea se remarcă un protagonist plin de curaj, super erou în adevăratul sens al cuvântului și chiar dincolo de el, vă prezentăm acum o întâmplare (pseudo-vanatoare) Cocorul, în care autorul pare învins de natură, in pofida calităților sale ieșite din comun. 

COCORUL

– Și cum vă spuneam, măi, țugurlanilor, era o toamnă târzie, foarte frumoasă. Muierea mă tot bătea la cap că nu mai aveam ce mânca și că ea taie cocoșu-ăl nebun, de-i sărea ei în cap, că se apropia de găinile lui și le lua ouăle. Să nu te-atingi de cocoșu’ meu, că dracu’ te ia! De frica lui nu se apropie de curte nici șobolanu’, nici vulpea, nici chiar dihoru’! Dă, fă, pușca-ncoa și lasă gălăgia! Azi mâncăm vânat, plec în bălți!

Văzusem eu cu vreo lună în urmă o scoafă de mistreț cu șase godaci frumoși după ea, aproape de Borcea, dar n-aveam pușca la mine atunci, eram la pescuit. Luai pușca mea nemțească, din primul război și ranița în spinare, o scosei pe Rița din grajd, iapa mea de 10 ani, nedată la armăsar, o stiți doar, pusei piciorul stâng în scara șeii și până să-l petrec și pe dreptul, Rița mea și ajunse la Cernavodă. O lăsai pe Rița la piciorul podului, la soru-mea, de trăia la canton cu un ceferist și trecui podul, în bălți, așa cum știu eu. Acolo, bă, fraților, e viața, mea, în bălți, între brațele Dunării, raiu’ pe pământ, ce mai!

Ostoit de vlagă și uimit de frumusețea luncii, dădui să mă întind pe un tăpșan bine înierbat. Nici n-apucai să închid bine ochii că o lumină puternică mă deranja groaznic. Lic-lic, lic-lic! Mă dădui mai în stânga – nimic! Mă dădui mai în dreapta – nimic! Când mă uitai mai bine, ce să vezi dumneata!? Se decojise vopseaua gri de pe pod și soarele bătea chiar în nitul de aur al lui Anghel Saligny, iar lumina reflecta direct în ochii mei. Ah, fir-ai tu să fii, cât te-am căutat…

Hai că-ți vin eu de hac, numaidecât! Și cum aveam în raniță un dorn și-un ciocan, ca să recuperez alicele din vânat, mă suii, așa cum știu eu pe pod și începui: țoc-țoc, țoc-țoc, țoc-țoc, până când  scosei ditamai nitu’, bă, fraților, cred că avea vreo două kile, pe puțin… Îl băgai în raniță, așa cum știu eu, și plecai, mai departe, spre Borcea. După ce obosii iar- era greu al dracu’ nitu’ ăla, atârna rău, ce mai mă întinsei iar pe iarbă cu ranița sub cap și văzui pe bolta cerului ditamai cârdul de cocori, se retrăgeau în țările calde, în formă de V.

Luai pușca lui Mackenssen, pusei ochiul pe cel mai mare cocor de conducea cârdul și pac!, trăsei cu precizia mea de lunetist, exact în piept! Fâl-fâl-fâl-fâl-baff! M-am dus și l-am luat, așa cum știu eu și l-am legat de raniță. Gras, bă, fraților, abia îl ridicai de jos! După așa ispravă, mă intinsei iar și dormii dus preț de vreo două ore. Când mă trezii văzui pușca lângă mine, dar ranița ioc! Mă uit în stânga-nimic! Mă uit în dreapta-nimic! Când mă uit în sus, ce să vezi dumneata!? În înaltul cerului trecea un alt cârd spre țările calde iar cocorul meu cu ranița agățată de picior era ultimul, abia dând greu din aripi…

  – Păi, nitu’, nea Radule ?…

  – S-a dus dracu-n țările calde!

Publicitate
Articolul precedentHEAT – un pilon al cinematografiei mondiale
Articolul următorDe strajă la ghena de gunoi

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.