Acasă VREM O ŢARĂ CA AFARĂ ! Administrația locală la dispoziția cetățeanului

Administrația locală la dispoziția cetățeanului

1136
0
Sursa foto: https://digitaal.scp.nl

Leonard MOCANU  ■

Promiteam să revin cu elemente simple, despre modul în care acționează administrația locală în alte țări, pentru a fi realmente în slujba cetățeanului. Pentru exemplificare, voi alege Bruxelles-ul, oraș în care am locuit trei ani, comunitate cu populație eterogenă etnic, religios și cultural. Administrativ, orașul este împărțit în 19 municipalități (nici cartiere, nici sectoare), denumite comune, fiecare cu administrație proprie. Voi încerca să abordez câteva dintre problemele care sunt presante și în urbea noastră de la malul mării, pentru a vedea cam în ce fel se pot întâmpla lucrurile nu cu vorbărie multă, nu cu bani risipiți aiurea, cu cu multă implicare și seriozitate.

Bruxelles este un oraș aglomerat, cu multe instituții internaționale, cu numeroase delegații, cu populație pestriță, „altoită” de numeroasele nații care au delegații la UE, NATO și nu numai. În zona centrală, deși bulevardele au câte trei patru benzi și sunt cu sens unic, la orele de vârf se creează ambuteiaje serioase, mai ales dacă vreuna dintre benzi este blocată dintr-un motiv sau altul. Am avut și situații când zona instituțiilor europene a fost blocată de o demonstrație a agricultorilor europeni, care au umplut străzile cu utilaje de toate felurile și dimensiunile, au vărsat lapte pe străzi, au aruncat cu găini moarte și multe altele. Protestul a durat trei zile, dar la cinci minute după expirarea termenului din autorizație, bulevardele erau complet curate și circulabile.

Deci,

1.Salubritatea.

Este rezolvată de companiile specializate, deșeurile fiind colectate selectiv de populație și preluate pe categorii în zile diferite. Sunt PATRU categorii de deșeuri (hârtie-carton, sticlă, plastic-metal, gunoi menajer). Asociațiile de locatari la blocuri au cameră de colectare și pubele de culori diferite, funcția de categorie. Cei care locuiesc la case colectează deșeurile în pungi de altă culoare (similare cu ale pubelelor) și le scot în fața locuinței în ziua destinată preluării. Indiferent de recipient, dacă acesta nu conține deșeurile respective, sau dacă acestea nu îndeplinesc condițiile impuse, lucrătorul de la salubritate îți lasă ”pachetul” în fața casei, cu un sticker pe el, prin care ești avertizat că nu ți se va colecta gunoiul, pănă ce nu te conformezi. Ce înseamnă conformarea? Materialele din recipient să corespundă categoriei, cutiile de carton să fie presate sau dezmembrate, dozele de plastic sau de aluminiu să fie presate, gunoiul menajer să fie în pungi, nu ”vrac” etc. Le înveți și le respecți. Mai mult, dacă trimiți copilul să ducă deșeurile la boxă, îi ceri să fie atent în ce pubelă le bagă, așa că învățarea se face de la vârste fragede, iar cei mici nu lasă gunoiul sub primul balcon de la intrarea în scară, că e prea frig afară. De regulă, relația cu compania de salubritate este individuală, cel mult la nivel de imobil, astfel că răspunderea este pe măsură. Soluția ”paușal” este păguboasă și nu se ia în calcul. Stația de sortare a deșeurilor era în oraș, dar disconfortul creat se apropia de zero. Deșeurile vegetale se colectează separat, la date specificate de administrație, prin mijloace de informare publică. Aceste deșeuri sunt colectate diferit: gazonul tuns sau frunzele în saci de plastic, crengile separat, pentru că sunt preluate de o mașinărie, care le transformă în tocătură, ce este valorificată. Similar se petrec lucrurile și cu toaletarea copacilor de pe spațiul public, lemnul fiind tocat pe loc.

2. Parcurile.

În Bruxelles sunt numeroase parcuri, atât în centru, cât și la periferie unde, de altfel, există și păduri. Toate parcurile au în comun lipsa asfaltului, toate aleile fiind din pietriș, care permite drenarea apei de la ploile foarte frecvente, dar, pe de altă parte, contribuind la reducerea temperaturii în zilele călduroase. Spațiile verzi sunt gazonate sau cu straturi de flori ori alte tipuri de vegetație. Există trasee speciale pentru bicicliști (inclusiv trasee prin pădure), există trasee prin pădure pentru călărie sau pentru drumeție, cu alei care nu se confundă sau „împrumută” de altă categorie, pentru că riscurile sunt mari și răspunderea e personală. În lacurile din parcuri se pescuiește (catch and release, bineînțeles). Se poate face grătar, dar în niciun caz direct pe pământ, ci în „bombițe” metalice, în care protagoniștii își iau la final resturile. Accesul persoanelor pe spațiile verzi este permis, cu condiția ca acestea să nu fie deteriorate ireversibil. Evident, accesul autovehiculelor nu este permis. În parcuri, sunt organizate spații speciale pentru nevoile animalelor de companie, care sunt curățate frecvent, iar ”operatorul”, înscrie data și ora operațiunii pe o plăcuță special destinată. În cartierul în care locuiam, unul departe de a fi select, parcul era întreținut în permanență, era amenajat un mic ecosistem în jurul unui lac (în fapt, o baltă), unde cei mici vedeau cum arată păsările și plantele comune unui astfel de loc. Copacii din parc își lepădau crengile uscate direct pe pământ, iar acestea rămâneau acolo pănă putrezeau, fără ca cineva să atenteze la integritatea lor. Exita un spațiu în care, dacă nu era aglomerat și făceai liniște, în câteva minute erai înconjurat, la distanță de siguranță, de iepuri sălbatici. Exista un spațiu amenajat pentru petanque, un joc foarte popular în lumea francofonă, câteva leagăne, un teren cu porți de handbal și un teren de fotbal gazonat (gazonul era refăcut de două ori pe an), cu o instalație de nocturnă (nu ca Maracana, dar…), pe care se juca un campionat între echipele blocurilor din cartier, iar în restul timpului se juca oricine avea o minge.

Sursa foto: Shutterstock

3. Parcarea.

Problemă de maximă importanță și prioritate, parcarea e o problemă și la Bruxelles. Sunt puține parcări ”la liber” și nu există parcări ”de reședință”, majoritatea imobilelor având parcări/garaje încorporate (blocul în care locuiam avea două niveluri de parcare la subsol). Pe stradă, în zona centrală, în fața reprezentanțelor diplomatice de orice fel, există două-trei locuri de parcare pentru automobile cu număr CD, dar ele nu sunt neapărat pentru reprezentanța respectivă, ci pentru oricine are un astfel de automobil. În rest, locurile de parcare sunt cu plată, aceasta se face la parcometru sau prin sms. Biletul de parcare (de multe ori cu limită de timp), se pune în parbriz, pentru a fi verificat de agenții destinați special acestui scop. Verificările sunt foarte frecvente, iar cine nu plătește parcarea, găsește în parbriz, sub ștergător, „nota de plată”, amendă de minim 50 Euro. În cele mai multe cazuri, parcarea se plătește doar între anumite ore diurne (07.00-19.00, de exemplu) și este liberă în rest (inclusiv în weekend). Dacă ai ajuns cu mașina într-un loc de parcare cu jumătate de oră înainte de ora ”eliberării” de obligații și plătești o sumă mai mare decât cea corespunzătoare timpului ce trebuie taxat, atunci data inscripționată pe tichet va fi a doua zi (sau luni), cu minutele suplimentare, corespunzătoare diferenței de sumă. Să nu plătești amenda în Belgia e o adevărată aventură. Acolo nu funcționează tertipuri cu contestarea în instanță sau alte găselnițe dâmbovințene. Cel păgubit (în acest caz administrația) se adresează instanței și te trezești cu portăreii direct în casă. Sau mai rău, la recidivă. În cartiere, pe străzi, sunt amenajate locuri de parcare ”la bordură”, cu plată, dar, de cele mai multe ori gratuit, cu durată limitată de timp (15 minute, la 3 ore). Toți conducătorii auto au în torpedou ceas de parcare, pe care îl pun în parbriz când coboară din mașină. Penalitățile apar când nu ai ceas de parcare, sau ai depășit flagrant durata de staționare stabilită în zonă.

În 2011, primarul comunei în care locuiam ne-a trimis tuturor cetățenilor din zona lui de responsabilitate o scrisoare, în care ne aducea la cunoștință noile reguli de parcare, care urmau să intre în vigoare peste două luni (nu a doua zi sau „ieri”). Scrisoarea era însoțită de câte un ceas de parcare, cadou (era sub un Euro în magazin). Peste toate cele povestite până acum, riveranii sunt exceptați de la plata parcării sau de la parcarea cu durată limitată, dacă au un talon de la primărie că sunt rezidenți ai comunei (nu ai străzii, pentru că omul merge la frizer, la știu eu ce magazin, în vizită, iar în cartierul tău ești acasă). E un fel de parcare de reședință, fără loc prestabilit.

Sursa foto: brussels.info

O problemă interesantă este atunci când un cetățean are nevoie de spațiu la trotuar pe o lungime variabilă, din anumite motive (se mută, dorește să instaleze un container de moloz pentru că renovează etc.), sau când pe stradă se organizează evenimente. Dacă e cetățean, merge la primărie, solicită spațiu, spune pentru ce motiv (nu știu dacă plătește, dar, întrucât e plătitor de impozit, nu prea cred), iar agenții primăriei vin cu semne de circulație provizorii, în care arată că parcarea/oprirea/staționarea în sectorul respectiv este interzisă, în intervalul de timp specificat. În cazul unor evenimente publice, de organizare se ocupă primăria. Restricția este adusă la cunoștință cu mult timp în avans (cel puțin două săptămâni). Dacă la data și ora specificate în spațiul respectiv mai e vreun vehicul, în cinci minute platforma e la fața locului, iar acesta e ridicat, pe cheltuiala proprietarului (plus amendă).

În orașe mari și aglomerate, precum Amsterdam, Viena, Londra, Praga, Roma, Marsilia, și cu mare potențial turistic, funcționează foarte bine sistemul ”Park and Ride – P&R”. Pe centura orașului sunt amenajate parcări plătite, la prețuri decente, unde autoturismele pot rămâne de dimineața până seara în timp ce ocupanții vizitează urbea. La Londra, Roma sau Praga foarte mulți localnici care locuiesc în suburbii folosesc sistemul, pentru că accesul în zona centrală este foarte dificil. Aceste parcări sunt amenajate în proximitatea stațiilor de metrou sau de alte mijloace de transport în comun, care permit legătura cu zona centrală. Pentru comparație, la Amsterdam (de departe cel mai bine pus la punct sistem din localitățile pe care le-am vizitat), un tichet P&R era 8 Euro, preț în care erau incluse parcarea între 06.00-22.00 (păzită) și până la cinci (numărul maxim de ocupanți al unui autoturism) tichete de transport în comun, dus-întors, până în centrul orașului. Stația de metrou (o combinație de tren subteran și de suprafață) era la mai puțin de 100 de metri distanță. Dacă apreciem o călătorie cu metroul un Euro, pentru două persoane parcarea pe zi rămâne doar patru Euro, în condițiile în care în centrul orașului parcarea e tot patru Euro, dar pe ora, și e o adevărată aventură să găsești loc. Dacă sunt cinci persoane, cu P&R ieși chiar pe plus la Amsterdam. Mai mult, tichetul primit la P&R nu e limitativ, el putând fi folosit de ori câte ori e nevoie, urmând ca decontul să se facă la înapoierea la parcare.

Voi continua cu alte elemente într-un număr viitor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.