Acasă EDITORIAL Natură moartă cu clovni

Natură moartă cu clovni

795
0
Sursa foto: cnn.com

Alin ALEXANDRU ■

Iată cam ce se întâmplă la marea reuniune COP26 de la Glasgow, acolo unde s-au adunat toți salvatorii care salvează planeta, aceleași fețe care în prealabil ne-au salvat de covid.

Îmi pare că adunătura din Scoția seamănă cu o ședință de scară de bloc în care aproape toți vecinii s-au străns să discute soarta blocului inundat regulat de Popescu de la 10 care n-a avut chef să vină la reuniune și mai are și cheile de la robinete. Popescu este Xi al Chinei, prea tare pe el pentru looserii aceștia.

Nici Putin al Rusiei, un alt mare poluant, nu s-a deplasat invocând scuze de circumstanță,

așa încât tovarășii de la adunarea din Glasgow s-au înflăcărat jurând pe biblia lui Schwab că vor face totul să reducă emisiunile de carbon. Ca să fie totul creștinesc, biblia a fost ținută de papa Francisc, fan declarat al gunoiului ideologic.

Sursa foto: https://www.bigissue.com

Boris Johnson, gazda, a stabilit tonul terorii climatice. Acesta nu este un film. Cica suntem la un minut de miezul nopții și trebuie să acționăm acum. Boris joacă la cacealma, n-are el nicio treabă cu clima. În schimb prințului Charles i-a luat Camilla mințile și el este un woke veritabil. Este necesară o campanie stil militar să salvăm planeta, zice viitorul rege. Bine că n-a fost mama lui de față, regina e woke stănd culcată în pat și se minunează. Gutteres de la ONU pare a fi bunicul Gretei. Cică, ce metaforă infantilă, planeta ne vorbește, trebuie să ascultăm și să acționăm. Din grupul rumegătorilor de rumeguș ideologic nu putea lipsi loveboy-ul nostru canadian, Justin, care vezi Doamne cere ținte mai ambițioase. Dar pe Trudeau nu-l bagă nimeni în seamă, e clovn cu rol secundar.

Sursa foto: https://eu.usatoday.com

În sfârșit, marele pierdut Joe Biden a sosit la Glasgow cu coada între picioare. El vroia să aducă în ofrandă marilor preoți ai salvării planei un pachet domestic de climă de 555 de miliarde pe care l-au sabotat colegii lui democrați-obosiți și ei de cai verzi pe pereți. Așa încât președintele care a inspirat hitul de succes Let s go Brandon s-a remarcat la Glasgow prin obișnuitele adulmecări ale doamnelor de față. Mai nou, în criză de idei și incapacitate de a exprima ceva, face gluma de tractorist a lui Obama și se prezintă ca soțul d-nei doctor Jill. Liderul lumii libere e natură moartă în peisaj.

În acest timp în care COP26 și lacheii de față se dau de ceasul morții să taie curentul, combustibilul și pofta de viață a miliarde de sclavi, China lui XI bagă-la propriu- cărbune la foc. Mai multe mine se deschid, mai mult cărbune ars, mai mult carbon în aer. Pentru Xi, ca și pentru Rusia, reuniunea acestor clovni este un succes. Dacă America vrea să se sinucidă răstignită ritualic de elicea eolienei sau întinsă cristianic la soare pe panoul solar-e treaba lor.

Sincer, China pare organizatorul acestei internaționale socialiste și regizorul principal al acestei comedii de COP26 care va însemna în termeni simpli scumpirea incredibilă a vieții noastre.

Era să uit, și Greta a ajuns la Glasgow, cu trenul. Ceva s-a schimbat. NY Times o numește acum Ms. Greta Thunberg și pe unde se deplasează este înconjurată de pază și fotoreporteri. Este preoteasa salvării planetei. Let s go Greta!

P. S. Un prieten mi-a atras atenția că am uitat să menţionez prezența Dulapului la Glasgow, în marja reuniunii clovnilor planetei. Îmi cer scuze, atât prietenului cât și Dulapului așa încât să-i dăm Dulapului ce-i al Dulapului.

Da, Dulapul din Sibiu a ajuns şi în Scoția, după o cursă nebună. Dulapul și soția lui sunt innebuniți după călătorii, o știm cu toții. În timp ce iobagii săi îngheață în case când nu se bat pe sacii negri din spitale, Dulapul a vizitat piramidele înveșmântat în ținută lejeră, albă de safari. Apoi a aterizat la Sibiu, s-a schimbat în ținută Taylor Made casual și a plecat la golf, sportul preferat al iobagului român. Dar n-a avut Dulapul pic de odihnă c-a trebuit să urce iarăși în avion, să ducă mesajul climatic al iobagilor în Scoția. Și Dulapul a vorbit sălii pline ochi cu clovni. România a câștigat lupta cu schimbările climatice mult înainte ca Greta să se fi născut. Cică am redus amprenta carbon din 1990 pănă în 2019 cu aproape 70%, raportată la populație. Și aici Dulapul adevăr a grăit. Nici nu mi-a trecut prin cap că România e campioana climatică pentru că, pur și simplu, nu și-a restructurat industria-a demolat-o cu totul în 30 de ani, iar fiarele le-a vândut străinilor să producă ei mai mult carbon. Industria zero, zero poluare! Clovnii din sală au dat pe spate, asta se numește soluție radicală. Mai avem unele mici detalii cum ar tăierea pădurilor și vînzarea lemnului brut în Austria. Dar ăsta se numește export, și cum și-ar putea face austriecii dulapuri dacă nu din lemnul din țara Dulapului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.