Dan MIHĂESCU ■
Dacă aserţiunea „O imagine valorează cât o mie de cuvinte!”, rostită de gazetarul Arthur Brisbane în martie 1911, la un banchet al breslei organizat de Syracuse Advertising Men’s Club, este reală, atunci fotografia pe care am surprins-o zilele trecute în Mamaia, în piaţeta Cazinoului (centrul istoric al staţiunii şi locul favorit de promenadă al vilegiaturiştilor din perioada interbelică, situat la doi paşi de reşedinţa regală), spune totul despre capacitatea administraţiei locale.
Adică, eu înţeleg că un comerciant, oricare ar fi acela (că doar Constituţia spune că:Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.) vrea să-şi optimizeze deverul, chit că a prins loc în buricul târgului, pe cel mai bun vad comercial din Mamaia chiar în faţa scenei de spectacole în aer liber, şi pentru asta e tentat să folosească orice mijloc de marketing, dar de aici şi până la a posta un slogan trivial pe faţada localului public, care mai degrabă poate să descrie calitatea şi nivelul serviciilor, sugerând că este vorba de o bodegă ordinară (deci cu preţuri ieftine), în locul denumirii punctului de alimentaţie publică, asta este prea mult!
Dar amplasarea unui înscris cu denumirea „Mici şi bere ca-n Obor”, în locul mărcii comerciale a localului din Mamaia, de la piaţeta Cazino, situat pe aleea centrală între bulevard şi clădirea istorică proiectată de arhitectul Victor G. Ştephănescu şi inaugurat pe 15 august 1935, odată cu pasarela maritimă, frizează bunul simţ. Şi vinovat de asta nu este, doar melteanul care de atâta sprijin neuronal s-a bucurat, cât mai ales autoritatea publică locală, adică Primăria Municipiului Constanţa, care i-a eliberat Autorizaţia de construire şi amplasare pentru firma cu pricina permiţându-i astfell să mute oborul în centrul staţiunii estivale (DEX: OBÓR1 oboare, s. n. 1. (Reg.) Loc (împrejmuit) unde se ține un târg de vite, de fân, de lemne; târg de vite; p. ext. piață. 2. (Pop.) împrejmuire pentru vite; țarc, ocol, staul. ♦ Loc îngrădit în jurul casei sau în apropierea ei, parte a curții unde se țin unelte agricole, nutreț pentru vite etc. – Din bg., sb. obor.).
Adică, dacă magafaua ar fi înlocuit substantivul comun nearticulat, scris cu majusculă, Obor, cu Primărie, piţifelnicii cu pricina de la Serviciul Urbanism şi Arhitectul Şef, tot aşa de necondiţionat i-ar fi autorizat firma cu aer de şandrama?
V-as sfătui să nu râdem. Dacă se va practica un comerț civilizat, iar conform „regulamentului de funcționare” al unui obor mirosul de mici la grătar se va simți până la Năvodari, se consideră că e perfect justificat amplasamentul. Am vizitat zilele trecute, oborul din Băicoi unde tronau cel puțin cinci unități de alimentatie publică (specifice unui obor), care grătareau mici cu de toate, adjuvați si de vinul fiert. Chestia e că pe lângă un mic mai găseai și, de toate. Cum ar fi ? Porumb și grâu la sac, cherestea de alese, lemne de foc, cărbuni la big bag, adidași și galoși de import, mițoase tăbăcite și ne, chiar și grâu de colivă. He he, dar ce nu era !! Și lumeeea, multă că la Mamaia in toiul verii. Deci, trebuie să recunoaștem că micul nu merge fără o atmosferă pe măsură, că doar așa îi place românului.
Stabilimentul descris în articol, e bine venit. Să se facă din timp probele de miros. Propun!