Acasă Zig-Zag Amintiri din Revoluţia Română

Amintiri din Revoluţia Română

652
0

Dan MIHĂESCU  ■

Prezentul material a fost publicat în volumul memorialistic Preţul libertăţii la Constanţa – File de istorie, apărut sub semnătura col (rez). Ioan Maliciuc la Editura Muntenia, 2006.

Dan MIHĂESCU 

CORESPONDENT SPECIAL AL AGENȚIEI NAȚIONALE DE PRESĂ ROMPRES

Am participat la revoluție trăind cu intensitate maximă momente emoționante, prezent în zonele cele mai fierbinți, unde am întâlnit și cunoscut cele mai remarcabile personalități ale momentului, care au contribuit la obținerea victoriei.În cele ce urmează voi descrie succint și cronologic momentele cele mai importante la care am participat, aşa cum le-am perceput atunci.

22 DECEMBRIE 1989, ORELE 12:15

                Când am ajuns la „Casa Albă” am văzut un tânăr cățărându-se pe un stâlp de susținere al balconului pentru a pătrunde în clădire. Mai târziu aveam să aflu că acesta se numea Dănescu Barbu. Între timp, câtiva revoluționari au spart geamurile de la intrare, pătrunzând cu impetuozitate în clădire. Aici l-am întâlnit pe Lazăr Cercel care urcă scările grăbit spre primul secretar, Mihai Marina. L-am ajuns din urmă, aflându-mă în apropierea lui, timp în care coborau scările în tot mai mare grabă contraamiralul Constantin Iordache și generalul maior George Popa, care fuseseră convocați de către Mihai Marina.

                La un moment dat cei doi ofițeri au fost „luați de guler” de către două persoane (am remarcat faptul că unul dintre ei era prea înalt iar celălalt era prea scund), care le-au smuls ofițerilor epoleții de pe umăr și le-au luat caschetele de pe cap.

                Despre aceștia aveam să aflu abia în anul 1991 că erau Gheorghe Dorneanu și Marin Popa, ambii devenind ulterior lideri ai Sindicatului Liber al Navigatorilor (S.L.N.), care mi-au mărturisit că păstrează ca mărturie trofeele recoltate la Revoluție.

                Am ajuns în sala de ședințe cu masă ovală a Primului secretar, am izbit ușile cu putere, care s-au lipit de pereți. În interior se afla Mihai Marina, livid, speriat și singur, părăsit de acoliții săi.

                Lazăr Cercel a dat și el buzna în sală, trezindu-l din letargie. L-a înșfăcat de cravată cu o ură inimaginabilă, încât credeam că vrea să-l spintece cu un briceag pe care îl avea în mână. L-a obligat să se urce pe masa ovală, ținându-l bine de cravată, iar cu briceagul îl amenința în fel și chip. Am încercat să-l temperez, făcându-l să înțeleagă că gestul său nu este nici omenesc, nici legal. Intervenția mea nu a avut nici un efect.

                Între timp au pătruns în încăpere avocații Ionel Hașotti și Sorin Calafus, însoțiți de Aurel Manolache, directorul teatrului de revistă Fantasio.

                Am remarcat un tânăr care filma totul cu o cameră de luat vederi. Acesta, aveam să aflu mai târziu, se numea Ilie Viorel. În aceste condiții, în sediul respectiv au început să prindă contur mai multe nuclee de conducere.

                Pe aripa clădirii dintre Port funcționa Consiliul popular Județean Constanța. Și aici am constatat mare agitație.

                În biroul Prim vicepreședintelui Ancuța Dimitrie nu se afla decât o secretară speriată de moarte. Mulțimea dezlănțuită devasta tot ce întâlnea în cale: operele lui Nicolae Ceaușescu, documentele ce se aflau pe birouri și în dulapuri sau sertare.

                Unii dintre cei prinși în clădire (care foloseau momentul, considerându-l oportun) se lăcomeau sustrăgând obiecte de îmbrăcăminte abandonate în cuiere sau orice le cădea în mână, considerând că le-ar fi de trebuință.

                Astfel a adus ofrandă Revoluției cojocul său de oaie și actualul corespondent al ziarului România Liberă, Lucian Cristea , care pe vremea aceea lucra într-un birou de la parterul Comitetului Județean P.C.R. în cadrul secției de Propagandă. Deși mă revolta această atitudine, nu puteam să-i fac să renunțe la aceste gesturi, dealtfel condamnabile. Pe aceștia nu i-am considerat revoluționari, ci pur și simplu hoți.

                Ceea ce m-a surprins era faptul că deși pereții din birouri erau decorați cu opere de artă semnați de mari maeștri ai picturii românești (ce posedau și inscripția Muzeului Județean de Artă), de aceste tablouri nu s-a atins nimeni.

                În anul 1990, muzeograful Doina Păuleanu mi-a confirmat că toate tablourile erau opere de artă de mare valoare, dar că au fost preluate cu sprijinul membrilor Comitetului provizoriu al F.S.N., regăsindu-și locul binemeritat în Muzeul de Artă, de unde au fost luate de către activiștii P.C.R. (după modelul conducătorului iubit, Nicolae Ceaușescu).

                La a treia ușă pe partea stângă, după ce am izbit-o cu putere, aveam să descopăr o imagine care m-a șocat. La birou se afla Primarul Municipiului Constanța, Gheorghe Marinică, care făcând abstracție de larma din jur citea impenetrabil o carte (precum un șoarece de bibliotecă).

                În momentul în care am pătruns în încăpere cu grupul din care făceam parte, s-a ridicat în picioare așezând tacticos cartea pe birou, adresându-ne următoarele cuvinte: „Vă rog să-mi preluați funcția și biroul, dar fără violență”. În acel moment mi-am aruncat privirea pe birou, descoperind lucrarea intitulată „Numele trandafirului” de Umberto Eco. Intenție sau premoniție? Un alt aspect surprinzător a fost acela că nimeni nu a luat în seamă acest personaj. Câțiva tineri, cotrobăind prin birou, au descoperit o pereche de pantofi „Made in Italy” pe care după o dispută aprinsă i-au „confiscat”.

23 DECEMBRIE 1989

                În această zi redactorul șef al ziarului „Cuget Liber” mi-a semnat o delegație în vederea realizării unor reportaje și materiale cu privire la desfășurarea Revoluției în Constanța. Cu această delegație am revenit la „Casa Albă”, unde m-am prezentat la It. col. Ioan Maliciuc, președintele Consiliului Județean provizoriu al F.S.N. Constanța, care mi-a autentificat delegația printr-o semnătură (cu un pix cu pastă de culoare roșie cu care erau semnate și legitimațiile de acces în clădire). De data aceasta am constatat că în clădire se restabilise ordinea. Accesul era limitat, s-au șters urmele dezastrului, astfel încât activitățile în interior se puteau desfășura aproape normal.

                Contraamiralul Constantin Iordache îndeplinea funcția de șef al Statului Major al Marinei Militare dar și cea de comandant al garnizoanei Constanța, deoarece Comandantul Marinei Militare, viceamiralul Ion Mușat, se afla în concediu medical.

                Între orele 12:00 – 13:00, c.a. Constantin Iordache și c.a. Ilie Ștefan, împreună cu o grupă de nouă scafandri militari de luptă, comandată de către locotenentul major Andrei Marteș, echipați cu căști de oțel și armamentul din dotare, au intrat în biroul în care se afla Lazăr Cercel comunicându-i faptul că din dispoziția F.S.N. și a Ministrului Apărării Naționale s-au prezentat cu scopul de a-l evacua din clădire.

                Lazăr Cercel a reacționat violent atrăgându-le atenția că el îndeplinește funcția de „prim secretar” al județului și are mandat de la Ion Iliescu să organizeze și să conducă activitatea din județ.

                La un moment dat, un scafandru a scos baioneta din teacă și a tăiat legăturile telefonice somându-l să părăsească sediul. L-au prevenit că sunt înarmați și au asupra lor muniție de război și nu este bine să se opună deoarece s-ar putea produce evenimente nedorite de către nimeni.

26 DECEMBRIE 1989

                Mă aflam la redacția ziarului Cuget Liber când s-a prezentat cpt. It. Ananie Gagniuc, care flutura o delegație semnată de către contraamiralul Constantin Iordache, Comandantul Marinei Militare, anunțându-ne că a fost numit comandant militar al ziarului , însărcinat să urmărească veridicitatea informațiilor transmise, precum și modul în care se păstrează secretul militar de către ziariști.

                După apariția în numărul din 26 decembrie 1989 a articolului „In Memoriam” semnat prof. Dan Mihăescu, cpt. It. Ananie Gagniuc a declanșat o încercare de reprimare a ziariștilor care transmiteau articole cu privire la „evenimentele fierbinți”.  Mi-a adus la cunoștință faptul că din ordinul contramiralului Constantin Iordache, în calitate de Comandant militar al Garnizoanei Constanţa, Dan Mihăescu nu mai are voie să semneze articole publicate în ziar cu numele său (deci mi-a ridicat dreptul la semnătură).

                Redau alăturat textul articolului care l-a înfuriat pe contraamiralul Constantin Iordache.

IN MEMORIAM

                Cu obidă și jenă ne amintim că până în zorii zile de 22 decembrie, cea mai citită și variată rubrică a ziarului nostru era cea a deceselor. Asaltat și aglomerat de marile evenimente ale Revoluției pentru libertate și democrație, noul cotidian „Cuget Liber” nu și-a putut permite până acum să acorde spațiul cuvenit acestei rubrici necesare, cu o singură excepție. Considerăm o datorie de onoare să consemnăm în coloanele ziarului pe cei căzuți la datorie în aceste zile ale Revoluției, pentru apărarea și consolidarea libertății și democrației.

                În dimineața zilei de 24 decembrie, la C.E.T. Palas  se aflau amplasate în dispozitiv două plutoane de elevi ai Institutului de marină, având misiunea să apere acest obiectiv vital. La ora două noaptea, o mașină de pompieri a apărut în zonă și a deschis foc de mitralieră asupra apărătorilor. În această tragică încleștare a căzut eroic la datorie cpt. It. Vasile Carp, despre care colegii lui spuneau, când au venit la redacție, că era cel mai bun tactician al Institutului. Fie ca fiii lui – Horia, de 2 ani, și Vlad, de 7 ani – să se bucure în liniște și pace de cuceririle revoluționare pentru care tatăl lor s-a jertfit. În aceeași dimineață regimentul de elicoptere de la Tuzla a fost alertat de Comandamentul Aviației Militare din București că în zona împădurită a localităților Adamclisi, Oltina și Băneasa zboară elicoptere care au aparținut escadrilei speciale a fostului dictator, având misiunea de a lansa grupuri de teroriști. La ora 08:00, au decolat de la Tuzla două elicoptere , având ca misiune cercetarea zonei și interceptarea inamicului. La o jumătate de oră de la începerea operațiunii, teroriștii care fuseseră debarcați în desant au deschis, din pădure, focul, doborând aparatul comandat de It. col. Serghei Eftime, alături de care se aflau în echipaj cpt. Mihai Enache, maiștrii militari Gheorghe Deleanu și Stefan Petrea. Întregul echipaj și-a pierdut viața în incendiul de a mistuit aparatul de zbor. Au căzut la datorie, pentru libertatea patriei, a noastră, a tuturor, printre care se numără și cei 7 copii ai acestor eroi.

Prof. Dan Mihăescu

Publicitate
Articolul precedentBarbados s-a lepădat, urmează Canada cu peronul pe stânga?
Articolul următorRAPORTUL „FĂLCOIANU”-DOBROGEA SE UNEȘTE CU ȚARA (II)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.