Acasă Poezie TESTAMENTUL NEÎMPLINIT

TESTAMENTUL NEÎMPLINIT

419
0

George MIHĂESCU

Mai am un singur dor

În liniștea serii

Să mă lăsați să mor

La marginea mării.

(M. Eminescu)

Se zbuciumă marea și țipă, se zbate

s-o auzim mereu de departe.

Ci noi am crezut că de urât se frământă,

că-i plaja pustie,

și i-am înălțat pe țărm

palate, o mie.

Dar marea nu s-a liniștit și noi

am crezut că digurile vechi poartă vina,

că-s roase,

și am ridicat altele noi

putincioase.

Dar marea tot nu s-a potolit.

„Și nu se va potoli niciodată!”

mi-a spus de curând un poet

cu chip de profet,

care umblase cu un toiag fermecat

de la Izvoarele Oltului

până la vărsarea lui în Dunăre

și până la contopirea în mare,

un mag care umblase călare

pe zimbrii norilor care traversează Carpații

și citise destinul constelației Orion.

„Nu se va potoli niciodată al apelor zvon

până când marea nu-l va avea lângă ea,

într-un mausoleu,

pe acela care-a iubit-o mereu și mereu,

cu inimă nesăturată,

încât și-a dorit să moară la țărmul ei

deși n-a văzut-o măcar o dată!”

Se zbuciumă marea și țipă, se zbate

s-o auzim mereu, de departe.

(„Bună dimineaţa Dobrogea”, Ed. Ion Creangă/Bucureşti-1979)

Publicitate
Articolul precedentApel al societăţii civile pentru emanciparea şi profesionalizarea ARACIP
Articolul următorKüstenge mangealâc

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.