Paul SICHIGEA ▪
Deschidem seria cronicilor de film de război cu o peliculă de mare clasă. Aflat în topul celor mai bune filme de război din toate timpurile, “Platoon” este mai mult decât o simplă ecranizare a unor povești ale sângeroaselor lupte petrecute în Vietnam.
Deja cu un Oscar la activ pentru cel mai bun scenariu („Midnight Express” din 1979), Oliver Stone, un prolific regizor și scenarist, multiplu premiat internațional, dă lovitura de grație cu „Plutonul”. Așadar, 1986 avea să fie anul care îl ridica cu adevărat pe Stone pe cele mai înalte culmi ale cinematografiei.
Dând dovadă de o fină cunoaștere ale celor întâmplate în teatrele de război, asistat și de un colonel de armată retras (Dale Dye, de asemenea si actor), Oliver Stone realizează un scenariu înfiorător, care cutremură până și cele mai puternice caractere.
În aprilie 1967, la nici 21 de ani, Stone solicită să plece în Vietnam. Recunoscut pentru curajul, tenacitatea și dârzenia sa, tânărul Oliver este rănit de două ori și medaliat cu Steaua de Bronz pentru valoare în luptă și „Purple Heart”, o importantă distincție militară.
Menținându-și ideea că Războiul din Vietnam a fost un război pierdut încă de la început și că tinerii care au pierit pe câmpul de luptă și-au dat viața în van, Stone creează acest scenariu dur, plin de învățăminte, dar și de orori întâmplate în Asia.
Distribuția este alcătuită din actori cu nume mari: Tom Berenger, Willem Dafoe, Charlie Sheen, Johnny Depp, Kevin Dillon, Forest Whitaker ș.a.
„Plutonul” primește 4 premii Oscar pentru „Cea mai bună producție”, „Cel mai bun sunet”, „Cea mai bună editare”, iar Oliver Stone primește distincția pentru „Cel mai bun regizor.
După succesul filmului „Apocalypse Now” al marelui Francis Ford Coppola, din 1979, „Plutonul” aprofundează ideea unui război inutil, de mare uzură și sufocat de victime. Având parte din plin de acțiune la cel mai înalt nivel, filmul este încadrat la „War Drama”, un fin exemplu de măiestrie regizorală, dar și scenaristică. Stone a devenit rapid cunoscut pentru detaliile prezentate în film, alături de dialogurile gândite cu mare atenție, regizorul fiind la rândul său, cândva, un soldat aflat în tranșeele din Vietnam. Autenticitatea faptelor este ridicată la mare rang de Tom Berenger, cel care s-a pregătit minuțios (mișcări, accent, fizic) pentru rolul ce avea să îi aducă faima pretutindeni. Un mare exemplu al personajului negativ, regăsit mai apoi din plin în cinematografia americană din anii ’80.
În total contrast cu rolul lui Berenger, Willem Dafoe rămâne întipărit în inima privitorului ca un exemplu al dreptății, moralității și al personajului pozitiv, erou în toate situațiile neprevăzute de pe câmpul de luptă.
Moartea lui Elias (Dafoe) a devenit ulterior și poza de copertă a acestui mare film. Brațele ridicate în aer, cutremurate de șocul puternic al gloanțelor ce îi străpung corpul, semnifică dorința de libertate și dreptate, încălcate de un guvern înverșunat și însetat de sânge.
Oliver Stone jonglează prin dialog și imagini cu toate fenomenele și stările care se produceau pe front: homosexualitate, prietenii profunde, ură, dragoste, melancolie și nu în ultimul rând, setea de răzbunare a soldaților care își priveau camarazii murind în cele mai teribile moduri.
Piesa „Adagio for Strings”, compusă de prolificul compozitor Samuel Barber și rearanjată de Georges Delerue, este și în prezent considerată ca fiind în topul celor mai bune și recunoscute coloane sonore de film.
„Platoon” rămâne în memoria cinefililor și a criticilor de film, ca unul dintre cele mai șocante, autentice și pline de tâlc producții cinematografice dintotdeauna.
