Acasă Politic DEȘTEPTAREA DIN SOMNUL PROGRESIST

DEȘTEPTAREA DIN SOMNUL PROGRESIST

0

Alin ALEXANDRU ■

Mămăliga a explodat într-un fel și în țara castorilor conduşi spre fundătura socialismului de clovnul binecunoscut. Șoferii de camion sunt cei care au hotărăt că enough e enough și invadează cu mii de truckuri capitala Ottawa sub sloganul Freedom Convoy 2022.

Clovnul din frunte țării, pe care nimeni nu l-a bănuit vreodată că are ceva în pantaloni, s-a ascuns în spatele omicronului. Cică fiul l-a contractat, și el (triplu vaccinat), s-a izolat exact când camionagii se pregătesc să-i ureze de bine.

Fascinantă organizarea convoiului care a pornit acum câteva zile din toate colțurile Canadei, la inițiativa celor din British Columbia.

Și mai interesantă a fost reacția presei cumpărate angro de către puterea federală și provincială. Toate mijloacele şi metodele de diversiune din manuale le-au pus pe piață ca să ne convingă că șoferii ăştia care au pornit revolta sunt nişte neica nimeni, niște conspiraţioniști de doi bani. Iată diversiunea din presă: Mai întâi i-au ignorat pe șoferi crezând că nu se vor organiza. Așa că n-au vorbit public pe subiect. Apoi, cu cât treaba s-a îngroșat au dat drumul la obișnuitele minciuni pe care nicio oaie proastă nu le poate crede. Analiștii de serviciu au descoperit că asta este o mișcare de dreapta, iar ceea ce este de dreapta este automat de extremă dreaptă – asta fiind în mod uzual catalogarea folosită de progresiști. Între timp șoferii au strâns printr-o campanie voluntară de finanțare aproape şase milioane de dolari prin donații mici, de la zeci de mii de canadieni obișnuiți. Ei au vorbit la televiziunile americane şi nu la cele din propria ţară.

Sursă: nationalpost.com

Trudeau, minte puțină dar perversă, a declarat că mişcarea naţională creată de camionagii reprezintă o minoritate. După el, dacă 90% din șoferi sunt vaccinați atunci 90% îl iubesc pe măria sa măscăriciul necondiţionat şi de aceea a impus vaccinarea pentru a le acorda dreptul la muncă. Din diversiunea canadiană nu puteau lipsi “brigăzile patriotice” finanțate de Guvern. Au inventat nu-știu-ce asociație a camionagiilor pe care n-o cunoaște nimeni și care este împotriva acestei manifestații.Am mai văzut asta în România aşa ceva prin anii ’46 -‘47, chiar în ’90, la chemarea de către Ion Iliescu a minerilor la Bucureşti, ca să înăbuşe Mitingul Democraţiei din Piaţa Universităţii.

Maximum de penibil la atins Melanie Joly, o paiață incompetentă pe funcţia de este ministru al Afacerilor Externe, care și-a umezit ochii declarând că în Canada se pregătește un 6 ianuarie ca la Washington şi democrația este, “să moară Bibi”, în pericol. Pe asta a trimis-o clovnul de Trudeau și la Kiev ca să le rezolve conflictul cu ruşii.

Iar deunăzi, când Donald Trump jr. și Elon Musk și-au exprimat susținerea pentru mişcarea de protest a transportatorilor canadienii, gata, s-a umplut paharul!

Pe ecrane au apărut oameni indignați, știți genul, ce-i care vor liniște în țară. Oamenii muncii din orașe și de la țară și-au exprimat indignarea și susținerea față de guvern și măsurile lor.

Săracii, știu că se îmbată cu apă rece. Şoferii miilor de camioane ce se îndreaptă spre Ottawa sunt susținuţi de sute de mii de oameni care ies pe marginea autostrăzilor ca să-i încurajeze, şi de alte mii de masini cu oameni obişnuiţi la volan.

Credeam cu resemnare că această ţară frumoasă n-are sânge în instalație și acceptă lunatici socialiști dar acuma sper, și băieții cu truckuri ne dau speranțe, că mămăliga va exploda şi aici.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Exit mobile version