Leonard MOCANU ■
Toate-s praf… Lumea-i cum este … și ca dânsa suntem noi. (Mihai Eminescu, Epigonii)
Au trecut doar 50 de ani de când am luat primele lecții de istorie și am învățat despre eroismul străbunilor, despre faptele lor de vitejie, despre încercările și durerile care le-au marcat existența; apoi, cu fiecare etapă a existenței mele s-au adăugat noi și noi cunoștințe, e foarte adevărat, bine direcționate.
Încet-încet Mircea cel Bătrân a devenit Mircea cel Mare, actul de la 23 august a devenit pe rând insurecție națională și apoi revoluție de eliberare socială și națională, antifascistă și antiimperialistă, iar acțiunile politice și militare ale lui Ștefan cel Mare sau Mihai Viteazul mai aveau puțin și erau întocmai cu documentele nu-știu cărui congres sau conferințe naționale a Partidului Comunist Român (PCR). În manualul de clasa a XI-a, Napoleon era tratat cumva la ”și alții” într-o treime de pagină, iar toate informațiile erau trecute prin filtrul unor ideologi ai partidului unic. A fost interesant să le explic bunicilor mei de ce luptaseră pe front, în limina documentelor de partid, sau cât de bine le-a fost cu ocazia cooperativizării.
Ce se întâmplă cu istoria noastră după 1989 e chiar imposibil de înțeles, atâta vreme cât trebuie să ne căutăm permanent cuvintele pentru a descrie un personaj sau act istoric, altfel riscând să fim cel puțin arătați cu degetul de cine știe ce organizație sau activist pentru orice fel de drepturi.
Mai avem puțin și aflăm că Magellan sau Columb erau cetățeni de culoare ai țărilor lor, nu există film care să zugrăvească viața la curțile regale ale Europei secolelor trecute, în care să nu apară marchizi, duci sau baroneți de culoare sau aparținând rasei galbene, doar de dragul eliminării descriminării.
Am avut colegi de liceu care au fost selecționați dintre cei mai buni să urmeze cursurile Facultății de Filologie a Universității din București, la specialitatea Limba Rusă, pentru nevoile armatei, apoi, la absolvire (în 1986), au fost trimiși ”acasă” de această instituție și au ajuns profesori de școală primară prin cătunele Moldovei, călcându-se cu cizmele peste idealurile care i-au determinat să îmbrace haina militară la 14 ani, pentru că limba rusă nu mai era de interes.
Student fiind într-o universitate tehnică, a trebuit, bineînțeles, să redactez numeroase proiecte de curs și evident un proiect de diplomă cu analize complexe, inclusiv pe computer, cu alegere de variante optime și soluții constructive, cu desene de execuție, gata să fie date la tehnologi, pentru proiectarea procesului de fabricație. Mai târziu, după 15 ani, am aflat că un plan de lecție al unui cadru didactic devenise ”proiect didactic” și subiect de mare tevatură, atunci când conținutul nu respecta rigorile iluștrilor noștri pedagogi. Toată lumea proiecta, inclusiv ”filmagiul” de la căminul cultural.
Nu mai avem vânzători, ci lucrători comerciali, nu mai avem femei de serviciu ci îngrijitoare, sau operatoare de curățenie, iar șirul exemplelor ar putea continua la infinit.
Una dintre cele mai recente găselnițe cu care presa ne ”umple” urechile este aceea a ”industriei ospitalității”. Am căutat prin dicționare să aflu ce e aia, pornind de la cuvântul ”industrie”. Aceasta, conform Wikipedia (știu, îmi veți spune că nu e o sursă de încredere, pentru că nu e avizată de nu-știu-ce decan de la ASE sau altă facultate cu profil economic) este ”o ramură a producției materiale și a economiei naționale, care cuprinde totalitatea întreprinderilor ocupate cu producția uneltelor de muncă, cu extracția materiilor prime, a materialelor și combustibililor și cu prelucrarea ulterioară a produselor obținute” (Mulțumită, doamnă Șercan?!). Deci, este o ramură a economiei, ceva care se ocupă cu extracția, prelucrarea și producția de materiale finite.
După cunoștințele mele, și turismul este (sau cel puțin era) tot o ramură a economiei. Acum, ce să înțeleg, că industria ospitalității nu este turism? Este ramură industrială? Cărui minister i se subordonează (sau, mă rog, ce minister o coordonează măcar pe hârtie)? Dacă e industrie, ce extrage și ce produce? Produce omlete și produse fast-food pentru care ”extrage” bani grei din buzunarele turiștilor (scuze, consumatorilor sau beneficiarilor!)? Sau extrage lenjeria de pat din camerele ”unităților de cazare” pentru a le ”prelucra” prin spălare? Care este produsul finit? Gol în buzunarele sau cardurile consumatorilor? Bătăi de cap și nervi, atunci când vezi că numărul de stele care ți se prezintă în ofertă diferă de cel ce-ți cade în brațe după ce ai plătit? Nu mai departe decât vara trecută, într-o călătorie prin ”dulcea și ospitaliera Bucovină” am mas la un stabiliment de trei stele cu colțurile tocite, dar al cărui manager s-a arătat oripilat când a citit postarea prin care i-am ”apreciat” oferta.
Și iată cum ajungem să credem că fără ”învățare continuă” (altă găselniță), riscăm să ajungem fraieri, anacronici și lipsiți de viziune, în ochii unora care nu au trecut pragul unei biblioteci în scurta (sau mai lunga) lor viață. Vorba poveștii cu cei doi președinți de cooperative agricole de producţie (CAP), care aflaseră că Anwar el Sadat, J. F. Kennedy și Nicolae Ceaușescu (președinți de țări) fuseseră împușcați: ”Ce să-i facem, asta-i soarta noastră, a președinților!”.
