Acasă Utilitare Studenţi ai Universităţii Ovidius din Constanța în practică la RAJA S....

Studenţi ai Universităţii Ovidius din Constanța în practică la RAJA S. A.

565
0

Un grup de 23 de studenţi din anul trei (ciclul de studii de licenţă) ai Facultății de Științe ale Naturii și Științe Agricole de la Universitatea Ovidius din Constanța au participat marţi 17 mai la stagiul de practică pedagogică organizat de Compania RAJA SA, cel mai mare operator regional din România pentru distribuţia de apă, la Stația de epurare Constanța Nord, informează Biroul de Comunicare al firmei.

Conform sursei citate, studenţilor le-a fost prezentat fluxul de operare şi lanţul tehnologic din cadrul Stației de epurare care preia și tratează apele uzate din zona de nord a orașului, dar și din stațiunea Mamaia iar în camera SCADA, destinată monitorizării și controlului proceselor tehnologice, au văzut cum arăta stația la începutul anilor `90, atunci când se făcea doar epurare primară, apa fiind deversată în Marea Neagră, foarte aproape de mal.

În prezent bazinele biologice sunt acoperite, dar există niște guri de vizitare pentru a vedea dacă se formează spumă, dacă nămolul arată și miroase bine, apoi avem senzori și analize de laborator care ne dau o imagine precisă și la obiect despre ceea ce se întâmplă în sistem. Acoperirea bazinelor s-a făcut din considerente de natură olfactivă, pentru a elimina disconfortul. Stația este proiectată pentru 255.000 de locuitori echivalenți, cu un debit nominal de 1920 de litri pe secundă; acum funcționăm undeva între 700 și 900 de litri pe secundă, debitul crescând în timpul sezonului estival, când sunt foarte mulți turiști”, a precizat Antoaneta Dumitrache, coordonator Secție Stații de Epurare.

Specialiștii în domeniul apei au însoțit apoi studenții pe traseul tehnologic. Aceștia au fost interesați să afle cât mai multe informații despre etapele epurării apelor uzate, au urmărit cu atenție cum funcționează activitatea în bioreactoare, ce se întâmplă cu apa uzată, unde ajunge și în ce condiții este redată circuitului natural. În același timp, s-au arătat interesați de implementarea unor surse de energie alternativă care să ofere un consum optimizat, prin amplasarea de  panouri foto-voltaice.

Nu în ultimul rând, au fost sfătuiți să fie atenți în ce loc din gospodărie aruncă resturile menajere, deoarece obiectele solide, grăsimile și substanțele chimice pot polua și înfunda țevile. În cadrul vizitei, tinerii s-au întâlnit și cu specialiștii laboratorului de analize fizico-chimice de la Stația de epurare.

Alături de studenți s-a aflat și profesorul coordonator Manuela Samargiu, care a declarat: Am venit la Stația de epurare Constanța Nord cu studenții specializării Ecologie și Protecția Mediului, în cadrul aplicațiilor practice din cadrul cursului Gestiunea resurselor de apă. Ieșirile pe teren sunt foarte importante, putându-și descoperi abilitățile. La finalizarea facultății, tinerii au prilejul de a urma doi ani de masterat și apoi, de ce nu, să se angajeze în sistem, în urma dobândirii unor competențe conform codului ocupațional din România”.

Oaspeții s-au dovedit a fi pasionați de ceea ce au ales să studieze la facultate și dornici de a schimba în bine mediul înconjurător. De mic mi-a plăcut natura. Am vrut să ajut cumva animalele sau să opresc poluarea. Aș vrea să devin om de știință, să mă ocup cât mai mult de ecologie. Este prima dată când vizitez o Stație de epurare. Ne-au predat și profesorii la facultate procesele tehnologice. Mai știu câte ceva despre mecanisme și cum funcționează ele. Lecțiile de practică ne creează o viziune asupra a ceea ce am putea să realizăm noi pe viitor. Avem câțiva colegi care realizează lucrări de licență privind zona acvatică, operarea stațiilor de epurare, monitorizarea fluviilor, râurilor etc”, a declarat Gabriel, unul dintre studenți.

Prin activitățile instructiv-educative pe care le desfășoară la nivelul stațiilor de epurare, RAJA SA contribuie la conștientizarea tinerei generații asupra importanței protejării mediului și pregătește eficient intrarea acestora pe piața muncii, printr-o informare responsabilă privind chimia apei.

Potcovaria lui Dan

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.