Acasă Zig-Zag Vinovaţi de erecţii necontrolate

Vinovaţi de erecţii necontrolate

2026
0

Narcis GAIDARGIU ■

Deșteptaaaarea!

Deșteptaaaarea!

Mai încet, că dormim!

Deșteptarea! Pregătirea pentru înviorare! În 10 minute, jos pe platou!

Să mergi tu la înviorare!

Băi, vă raportez lu’ tarșu comandant!

Sugi pixu’! Oricum o să-i mănânci c…cat! Anunță-ne când se termină înviorarea.

Din o sută, ieșeau la înviorare cinci-șase mai conștiincioși.

Era bine, că până se termina înviorarea și începeau colegii să se ridice din paturi, aveam liber pentru toaleta de dimineață. După aia ne ciondăneam trei pe o chiuvetă.

La șapte porneam șerpuind încolonați spre cantina Institutului de Marină „Mircea cel Bătrân”, din Constanţa, pregătiți sufletește pentru micul dejun, noi fiind studenţi în anul doi ai Facultăţii de Marină Comercială – specializarea Electrotehnică şi urma să lucrăm tot restul vieţii ca ofiţeri de marină civilă. Deși știam că nu ne aștepta nicio surpriză culinară, invariabil, zilnic, ne podideau emoțiile, rugându-ne în gând ca mâncarea să nu fie mai proastă ca ieri.

De obicei, lângă macaroanele fierte ori la cuptor, cu brânză, îndulcite cu zahăr ușor caramelizat, era nelipsită cana cu ceai, aparent de tei. Puternic colorat și mult prea dulce, ceaiul dădea semne că fiersese, uitat în oala de pe plită, până ce floarea de tei uitase cum o cheamă.

Maxim două bucătărese se mai înmuiau numărându-ne din priviri coastele, pe sub docul subțire al bluzonului de cazarmă, cedând rugăminților noastre, cu un supliment de macaroane la cerere. Celelalte parcă erau vorbite să fie veșnic supărate. Ceaiul, în schimb, era la discreție, supăratelor tovarășe li se lumina fața durdulie, când îți returnau cana plină ochi, trăgându-și reciproc ocheade zâmbărețe, pline de subînțeles.

La opt începeam cursuri, seminarii, laboratoare. Dimineața eram destul de activi, până aproape de prânz, când se instala vipia. Dacă aveam ore și în vreo aulă, jumătate dintre noi, o sută, eram căzuți la datorie, cu capu-n pix, de căldură, de lipsa oxigenului, iar de aer condiționat nici că încăpea vorbă.

După ceaiul cu supliment de la micul dejun, dacă nu fuseseși prevăzător înainte de curs, te prindea o urgență imposibil de ratat. Cereai voie, alergai disperat, de obicei veceul  era în capătul cel mai îndepărtat al holului, îți eliberai din alergare centura, nu era timp de pierdut, că urmau pe stânga și pe dreapta pantalonului de instrucție cu platcă la prohab, pe model britanic, alți nasturi; îi eliberai rapid, cădea platca din față a pantalonului, futu-i pe-ăla care îi proiectase așa, fără șliț în față, ca la oameni, ca la civili. Cădea platca, așa ca o fustiță, doar în față, iar dacă te întâlneai cu vreun ofițer, profesor, om, tot din alergare, dar și mai repede, hop, sus fustița, încheie centura, să trăiți! Apoi fuga, iar centura, nasturii, platca, futu-l de designer vestimentar care i-a proiectat și, aaahh, finalmente, aici mă lăsați puțin singur, că vreau să savurez momentul în gând, cu toate că are câteva zeci de ani vechime. Mulțumesc! Asta era situația fericită. Dacă nu-ți dădea voie la toaletă, că deranjai ora sau, mai rău, le trezeai reflexe fiziologice și altor colegi, până la finalul cursului erai ruda săracă a lui Fred Astaire.

Iarna aveam pantaloni din postav gros, cu aceeași croială imposibilă, dar în uniforma de vară, nu puteai să-ți permiți contemplări sau, mai rău, efuziuni sexi, întrucât prin platca aia din doc subțire a pantalonului, riscai să arăți ca Baryshnikov în Spărgătorul de nuci, așa că trebuia să ai ceva îndemânare să-ți ascunzi jucăriile prin chiloți.

Nu știu ce ne băgau în ceaiul ăla, de-și dădeau coate bucătăresele, dar știu că, orice ar fi fost, în fiecare dimineață, fix la nouă și douăzeci, își pierdea efectul și, toată clasa se uita la ceas, apoi la mine și Fachiru, colegul meu de bancă, primeau confirmarea și izbucneau toți în râs de parcă în loc de bromură ne tratau cu cantarină. Iarna, cum vă spuneam, postavul gros ascundea bine întâmplarea, dar vara era pericol.

Trecuserăm cu bine de prima oră. De la nouă aveam istoria, cu o doamnă profesoară minionă, cumințică, educată, decentă. O doamnă.

Nouă și douăzeci. Natura nu ne-a iertat nici în dimineața aia. Toată clasa era în hohote, cu privirile pe noi, moment când profa se prinse că eram autorii cel puțin morali ai zarvei.

Gaidargiu și Stanciu! Ce s-a întâmplat?

Nimic, tovarășa profesoară!

De ce râde clasa?

Nu știm, tovarășa profesoară!

Aveți bunul simț și ridicați-vă, când vorbesc cu voi!

Pftiu! Dacă mai luam un ceai, poate ținea până la pauză…

Ne-am ridicat înceeet de ziceai că suntem un şuvoi de apă în imponderabilitate, doar, doar  vreo minune să ne fi salvat. Nimic. Toată clasa era în hohote mai dihai. Bineînțeles că aflat la optzeci de centimetri de la sol, conform normelor, pupitrul băncii nu ne ajuta deloc să ne ascundem după el.  

Ca să fie și mai rău, profa a interpretat situația pe persoană fizică, așa, ca și cum întâmplarea îi era adresată, în calitate de cauză a efectului.

Vă rog să ieșiți din clasă! Nu vă mai primesc la oră decât după ce veniți cu părinții la școală!

Ne scuzați, tovarășa profesoară!, și-am ieșit pe hol.

Cătălin aka Fachiru și-a aprins un Carpați fără filtru din care a tras în plămâni o porție zdravănă, a cugetat, și-a cugetat iar …

Gaida, măcar tu ești din Constanța, cum dracu’ să le spun eu părinților mei să vină de la Alexandria, să vorbească cu profa? Pentru ce, or să mă-ntrebe şi eu ce le spun? Institutul e unitate militară, nu pot intra, trebuie să se întâlnească cu profa la poartă, adică să stea prin Constanța, până o putea profa să-i vadă. Cred că a predat la vreo școală generală ori liceu, de ne cere să venim cu părinții la școală. Și după aia, ce să promit, că nu o să mai am erecții necontrolate în timpul orei? Cum să promiți așa ceva?

La urma urmei, cu ce am greșit? N-avea nicio legătură cu profa.

Da, chiar, e interzis prin lege, e în regulamentul unității, ce dracu?

Eu zic că la următoarea oră de istorie să așteptăm în bancă și dacă vrea să ne dea afară din nou, să ne explice pentru ce!

Chiar ş-aşa, să ne spună pentru ce!

La ora următoare, după câteva căni zdravene cu ceai, eram în bancă.

Stanciu și Gaidargiu, parcă v-am spus să veniți cu părinții!? Vă rog să poftiți afară din clasă!

Tovarășa profesoară, dar noi nu știm pentru ce ne-ați dat afară!

Cum nu știți?

Nu, noi chiar nu știm, vă rugăm să ne spuneți pentru ce?

Știți foarte bine ce ați făcut!

Tovarășa profesoară, nu știm, spuneți ce am făcut?

Bine, luați loc!

Văzuserăm de prea multe ori „B.D. la munte și la mare”. 

Deci, ce aveam noi aici? Da, ce aveam noi aici?

O doamnă și doi derbedei fără voie.

Publicitate
Articolul precedentSe oprește furnizarea apei în localitatea Limanu, trei zile la rând
Articolul următorSe oprește apa în localitățile Năvodari și Corbu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.