Nastasia BUTUC ■
Facultatea de Științe Economice (FSE) din cadrul Universității Ovidius din Constanţa (UOC) găzduiește, în perioada 14 – 16 iulie a. c, cea de-a XIX-a ediție a Conferinței Internaționale „Present Issues of Global Economy” (PIGE), informează, Biroul de presă al Universităţii Ovidius din Constanţa.
Potrivit sursei citate, la evenimentul care se va desfășura în format hibrid peste 150 de contributori din țară și străinătate vor prezenta lucrări în cadrul a cinci secțiuni: Afaceri internaționale; Dezvoltare regională, integrare și globalizare; Studii economice și sociale; Marketing-Management; Finanțe-Contabilitate.
„Fiecare nouă ediție a Conferinței Internaționale « Present Issues of Global Economy » reprezintă un prilej de a reuni la Constanța cadre didactice și cercetători din domeniul extrem de vast şi incitant al ştiinţelor economice, interesați să-și popularizeze rezultatele activității de cercetare științifică”, precizează conf. univ. dr. Gabriela Gheorghiu, secretarul comitetului de organizare.
Lucrările înscrise în programul Conferinței Internaționale „Present Issues of Global Economy” vor fi publicate în revista facultății, respectiv „Ovidius University Annals. Economic Sciences Series”, Vol. XXII, Nr. 1/2022, revistă indexată în bazele de date internaţionale RePEc, DOAJ, EBSCO, CABELL, ULRICH’S, J-GATE, Scientific Indexing Services, INFOBASE INDEX, ResearchBib, Directory Research Journals Indexing, inclusiv ERIH PLUS – bază de date agreată de Consiliul Național pentru Finanțarea Învățământului Superior.