֍“Ignoranţa generează mai des încredere decât cunoştinţele”. Charles Darwin֍
Dan MIHĂESCU ■
Ieşirea la rampă vineri, 15 iulie, a primarului Vergil Chiţac, din staţiunea Mamaia, ca să anunţe intenţia de a propune anularea taxei de parcare pe timpul nopţi, mi-a confirmat încadrarea ce i-o făcusem în rândul gogomanilor care întâi taie şi apoi măsoară (ca să vadă de ce nu i-a ieşit croiala). Ăsta e Sindromul Dunning-Kruger, al incompetentului îngâmfat, care te face să crezi că eşti mai deștept decât alții, dar nu ești.
Mi-aduc aminte că acest sindrom a fost statuat de cei doi cercetători al cărui nume îl poartă, pe baza comportamentului ciudat al unui infractor, Wheeler McArthur, care pe 19 aprilie 1995, în miezul zilei, a jefuit două bănci din oraşul american Pittsburgh, la vedere şi cu mână înarmată, fără să-şi ascundă faţa. Câteva ore mai târziu poliţia l-a ridicat de acasă, identificându-l pe baza recunoşterii faciale după ce au fost vizionate imaginile camerelor de supraveghere. Spărgătorul s-a arătat nedumerit în legătură cu rapida sa identificare, exclamând: “Dar îmi făcusem faţa invizibilă cu zeamă de lămâie, cum este posibil una ca asta?” (el ştiind pe semne că în experienţele de laborator zeama de lămâie poate fi folosită ca cerneală invizibilă pusă în evidenţă doar prin încălzirea la flacără deschisă).
Pornind de la obiectivarea din acest caz, psihologii americani, David Dunning – profesor la Universitatea Michigan şi Justin Kruger – specialist în psihologia socială la School of Commerce, a Universităţii din New York, au catalogat existenţa în societate a unei categorii de indivizi care-şi apeciază în mod eronat competența ca fiind mult mai mare decât în realitate, comportament generat de incapacitatea persoanelor respective de a-și recunoaște nivelul lor de pricepere, tocmai din cauza lipsei lor de cunoștințe în domeniu.
Cei doi psihologi au postulat, pe baza cercetărilor, o serie de efecte în lanţ ce indică faptul că persoanele incompetente tind să îşi supraestimeze nivelul de competenţă, nu pot să recunoască nivelul de competentă al celor cu adevărat competenţi şi în acelaşi timp nu îşi dau seama de incompetenţa lor.
Astfel, sociologii au putut stabili faptul că efectele sindromului Dunning-Kruger sunt extrem de vizibile în viaţa politică, context în care multe persoane incompetente îşi supraapreciază competenţele, fiind incapabile, în acelaşi timp, să recunoască nivelul de competenţă al altora.
Prin prisma acestor observaţii, mai multe sondaje de opinie şi analize realizate de presa internaţională, pe parcursul anilor, au relevat faptul că cei mai mulţi dintre politicieni sunt atinşi în cel mai înalt grad de efectul Dunning-Kruger, dovada fiind în nevoia manifestă a acestora de a controla tot, declarându-se competenţi în orice domeniu şi considerându-i pe cetăţenii obişnuiţi drept incompetenţi.
O dovadă în acest sens poate fi chiar aşa-zisa hiperinflaţie legislativă din multe ţări democratice, expresia vie a incompetenţei şi a incapacităţii de recunoaştere a acestui fapt; aflaţi în culpa de autoapreciere şi autoadmiraţie politicienii de la toate nivelurie de administraţie şi decizie considerând că trebuie să legifereze toate aspectele existenţei cetăţenilor pentru binele acestora şi depăşind astfel nevoile minimale ale democraţiei autentice şi moderne, care ar trebui să vizeze un echilibru între ceea ce este controlabil prin lege şi libertatea individuală.
La rândul lor, valoarea consilierilor, a sfetnicilor de taină la care apelează politicienii aflaţi sub efectul acestui morb este este direct proporţională cu intensitatea manifestării Sindromului Dunning-Kruger la persoanele în cauză, adică ceva echivalent zicalei româneşti: „Spune-mi cu cine te însoțești ca să îți spun cine ești”.
De aici şi întâmplarea în cauză, pe când Vergil Chiţac s-a trezit anunţând că o să propună şi el anularea taxei de parcare pe timpul nopţii din Mamaia şi Constanţa, ceea ce ar face ca toată daravela să se reducă undeva la jumătate, adică vreo 45 de lei pe zi în loc de cca. 99 de lei, mormăind însă în barbă ceva precum: “Şi să ştiţi că nu de asta nu au mai umplut turiştii staţiunea ci datorită unui cumul de factori internaţionali şi interni, printre care, bla, bla bla şi bla, bla, bla”. Deci asta s-a întâmplat, nu ca o reparaţie a erorii de a taxa la valori aberante parcarea sau pentru că ai săi colegi de partid, primarii din Eforie şi Mangalia au anulat taxele de parcare în staţiuni, ci ca un ajutor contextual, pentru compensarea neajunsurilor provocate de criza energetică mondială şi implicit de ajutorul frăţesc sovietic oferit ucrainenilor de Moscova.
Oare sfetnicii săi nu iau spus măcar acum, măi nineacă nu-i aşa la îndemână să anulezi o sursă de venit la visteria locală pe când ţi-ai fundamentat întregul buget pe anul în curs inclusiv luând în calcul şi această colosală taxă…Cine răspunde, cum argumentezi şi cum fundamentezi suceala…? Vacs albina!
Vorba lui Charles Bukowski:“Problema acestei lumi este că oamenii inteligenţi sunt plini de îndoieli, în timp ce cei mai proşti sunt plini de încredere, în toate împrejurările”.
