Acasă EDITORIAL Creşterea economică a lui Ionuţ Stroe e un fel de pagubă curată…

Creşterea economică a lui Ionuţ Stroe e un fel de pagubă curată…

0

Dan MIHĂESCU ■

Valentin Ionescu (Sursa profit.ro)

Curios să aflu ce a provocat entuziasmul nestăvilit al purtătorului de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, specific oarecum vârstei şi statutului de activist şi propagandist, care s-a trezit marţi seara exultând într-un studiou de televiziune cu privire la bunăstarea şi belşugul revărsate peste România sub guvernare dreapta-stânga, l-am apelat azi dimineaţă pe colegul meu de liceu, Vali Ionescu, să mă dumirească dacă-i de bine sau de rău…

Şi Valentin Ionescu, cu rigoarea şi sobrietatea-i caracteristică, cu care lumea-i obişnuită, cel puţin din apariţiile televizate, îmi tălmăceşte, pe scurt, că este un adevăr în cele clamate de liberal, precum că România nu-i în recesiune, asemeni marilor economiii din Occident, că avem chiar şi creştere economică şi că guvernul a reacţionat cu prodenţă până acum… După care economistul şi juristul din el face un expozeu scurt din care înţeleg, în final că, întocmai versului eminescian, creşterea economică- „Azi o vedem, şi nu e”!

„Există o creștere a PIB în primul trimestru din 2022, destul de puternică. Dar, ritmul creșterii economice va încetini în a două parte a anului, iar la anul este posibil să întram în recesiune sau într-o zona de stagflație (inflație mare, creștere zero sau puțin peste zero).

Creșterea economică de la noi are că motor stimularea cererii agregate. Încă din 2020 s-a mers pe un mix de politici de stimulare a cererii agregate pentru a menține consumul, cât și pe măsuri de stimulare a ofertei, că urmare a intervenției PNL în guvern.  Stimularea cererii a menținut și chiar a dat un plus sectorului terțiar, ceea ce se vede în serviciile prestate populației. Este însă o creștere artificială.

Anul acesta se injectează bani în economie, cum s-a procedat și în anii anteriori, că să mențină cererea agregată, mai cu seama la categoriile de populație săracă. Injecția de bani are influență în inflație. Pe de altă parte, investițiile în sectorul privat se mișcă lent, fie din cauza scumpirii creditului, fie din cauza că există o criză de calificări pe piața forței de muncă.

Statul se împrumută excesiv pentru a injecta bani în asistență socială. Aceste împrumuturi majorează la cote nesustenabile datoria publică, alimentează inflația și creează efect de evicțiune, în sensul că cu cât împrumuturile statului sunt mai mari și mai multe, cu atât se răpește din creditarea sectorului privat.

Prin urmare, există o prudență pentru păstrarea electoratului de stânga sau pentru atragerea acestuia, dar asta nu are nimic de a face cu o creștere economică sistenabilă”, m-a liniştit Vali Ionescu, cu luciditate…

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a afirmat marţi seară la Antena3 că Guvernul a acţionat prudent, dar din timp, pentru a contracara efectele crizelor din ultima perioadă. ”Dacă în Occident se vorbeşte despre recesiune, în România este o creştere economică”, afirmă Stroe, care crede, însă, că ”trebuie să menţinem motoarele economiei turate” pentru a menţine această creştere. Doar astfel, crede liberalul, ”putem să traversăm această perioadă extrem dificilă”

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Exit mobile version