Acasă EDITORIAL Ce mai sărbătoresc românii, când nu au ce sărbători…?

Ce mai sărbătoresc românii, când nu au ce sărbători…?

0
Sursă: Silviu Vexler facebook

Manuel VLĂDUȚ  

“Ce face olteanul când nu are ce face? Se dezbracă şi îşi păzeşte hainele.” (Zicătoare)

Poate că evenimentul ar fi trecut neobservat fără declarația exaltată a Președintelui României, cu referire la celebrarea unui moment cvasi necunoscut în istoriografia românească, dar găsit (și probabil îndelung căutat) absolut important și demn de reliefat, chiar printr-un solemn ceremonial militar organizat în Piața Constituției, din București!

„În acest an, se împlinesc 145 de ani de la numirea primului ofițer evreu în Armata României. Mauriciu Brociner, înrolat voluntar în cadrul batalionului comandat de căpitanul Nicolae Valter Mărăcineanu, a fost ulterior avansat la gradul de sublocotenent și a participat la Războiul de Independență din 1877-1878, în atacul asupra Redutei Grivița 2, în timpul căruia a fost rănit” – a comunicat președintele țării, joi – 1 septembrie, precizând că eroul evreu a fost decorat pentru faptele sale de arme cu Ordinul “Steaua României” și a primit cetățenia română, alături de alți 800 de evrei care au luptat ca voluntari ai Armatei Române, în timpul Războiului de Independență din 1877.

Sursă: Silviu Vexler facebook

„Evenimentul de astăzi pune în evidență unitatea și dăruirea cu care locuitorii țării noastre, indiferent de etnie, au luptat sub culorile drapelului românesc pentru libertatea, independența și idealurile naționale, iar sacrificiile lor nu vor fi uitate. Lupta în comun, umăr la umăr, a tuturor celor care împărtășesc aceleași valori și idealuri, este astăzi chiar spiritul Alianței din care România face parte” – mai precizează președintele, amestecând faptele Războiului de Independență, cu caracterul monolitic al alianței nord-atlantice la care România este parte, într-un cocktail delirant.

Despre eroi, numai de bine! Indiferent cine au fost ei, în ce războaie au luptat și mai ales cărei etnii au aparținut! Dar se naște fireasca întrebare: De ce sărbătorim un erou ofițer evreu și nu şi unul grec, turc sau tătar? De ce nu un erou german sau rus? Sau un sârb ori armean, polonez, albanez, italian ori francez, căci patria noastră România, este a tuturor celor care trăim aici de mii și sute de ani? Sau a devenit un trend care “dă bine” și oferă puncte în plus, celor care croşetează cu subiectul?

Sursă: Silviu Vexler facebook

Într-adevăr, de la 15 august – Ziua Marinei Române și 25 octombrie – Ziua Armatei Române, nu prea mai avem ce sărbător şi atunci la ordinul cui “au săpat” sârguincios consilierii guvernamentali și militari, pentru a născoci această celebrare? De ce 145 și nu 140, căci la Cotroceni a fost aceiaşi administraţie prezidenţială (autocorrect mă tot îndeamnă să scriu pestilenţială)? Sau de ce nu comemorăm bătălii sau comandanți ai armatei, cum ar fi dezastrul de la Turtucaia din 1 – 6 septembrie 1916, sau generalii și ofițerii care au luptat pe Frontul de Est și care au primit moarte martirică în închisorile comuniste neacceptând să se lepede de jurământul militar depus şi de onoarea militară?

Nu mai avem ce sărbători? Nu mai avem pe cine comemora? Câți mai știu astăzi că Iuliu Maniu a luptat ca ofițer în Primul Război Mondial şi că i se datorează apărarea Vienei în fața pericolului bolșevic pentru ca să moară zdrobit și umilit în pușcăriile comuniste din ţara sa? Şi atunci, ne întrebăm, cu ce au fost diferite lagărele și închisorile comuniste sau sovietice, față de lagărele naziste?

Câți compatrioţi de ai noştri cunosc, astăzi, despre jertfa de sânge a eroilor etnici turci și tătari dobrogeni, care au luptat cu loialitate în cele două războaie mondiale, ca soldați sau ofițeri ai Armatei Române? De ce nu amintim cu aceeași mândrie, de primul general musulman al Armatei Române, Gelaledin Nezir – cel care a organizat funeraliile Regelui Mihai?

Sursă: Silviu Vexler facebook

Eroul evreu Mauriciu Brociner, fie-i ţărâna uşoară, a înfipt steagul românesc pe Reduta Grivița, după moartea – la fel de eroică – a comandantului său de batalion, Valter Mărăcineanu. Dar câți eroi au scris astfel de fapte în cartea de aur a neamului românesc? Și nu toți au fost români sau… evrei!

Ofițerul roman de etnie tătară, Selim Abdulachim, comandant de companie în Regimentul 9 Vânători, și-a salvat de la moarte comandantul de regiment – maiorul Vladoviceanu, pe timpul luptelor de la Bazargic (Pazardzik – Cadrilater) din 1916, pentru ca o zi mai târziu, să fie rănit într-o luptă la baionetă chiar de către soldații turci inamici! Și exemplele pot continua la nesfârșit!

Nu faptul ca a fost celebrat primul ofițer evreu din Armata Română a ieșit în evidență pe 1 septembrie ci slugărnicia, excesul de zel echivalent cu pupincurismul gratuit din care a fost plămădit inclusive cultul ceauşist, ce caracterizează din ce în ce mai frecvent acțiunile și mai ales inacțiunile românaşilor ce s-au târât vremelnic până la butoanele puterii… De remarcat că aşa numiţii servanţi ai poporului, nu oricum și nu oriunde au celebrat fantasmagoricul eveniment ci, cu mare fast, în Piața Constituției din Bucureşti, cu mâna și uniforma Armatei Române, instituţie fundamental a statului pentru care, dintotdeauna, eroii nu au chip, grad sau etnie… căci ei sunt toți, ai noștri, ai tuturor!

Revin cu gândul la toți acei generali și ofițeri români care pentru “vina” de a fi luptat pe Frontul de Est, împotriva ocupantului sovietic care ne-a răpit Basarabia, Buhazul, Cetatea Albă, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, din trupul țării, au murit cu moarte de martir și umiliți în închisorile comuniste… Aceasta a fost răsplata țării pentru sacrificiul lor! Cine îi mai pomenește azi pe acești eroi, cu fast și ceremonial în piața publică? Acești eroi, nu merită o zi de comemorare națională?

Sursă: Silviu Vexler facebook

Voi încheia cu faptele relatate de eroul tătar Mustafa I. Bolat, din Agigea – judeţul Constanţa, supraviețuitor al măcelului de la Oarba de Mureș, unde a luptat ca soldat al Diviziei 9 Infanterie Mărășești, aducându-i astfel un pios omagiu:

„Pe Mureş am stat cam trei săptămâni, până prin 29 septembrie1944, timp în care am pornit de nenumărate ori la atac pentru cucerirea cotelor 495 şi 463. Trupele hitleriste aveau o poziţie favorabilă pe creastă, nu ca noi, jos, la piciorul pantei blestemate a Dealului Sângeorgiului! Comandantul meu de batalion, maiorul Vasile Dumbravă din comuna Schineiu, judeţul Bacău, a murit după un atac în apropierea cotei 495. Ca el au murit sute de ostaşi din batalionul nostru. Eu am scăpat. Era însă jale mare să-ţi vezi morţi comandanţii iubiţi şi camarazii dragi cu care luni de-a rândul ai împărţit bucuriile şi mai ales necazurile vieţii de ostaş. Mureşul era roşu de sângele camarazilor mei loviţi de gloanţele duşmane chiar în mijlocul râului, pe când treceau cu bărcile improvizate sau pneumatice. În timpul atacului, când mă uitam în jurul meu nu vedeam decât fum, pământul udat cu sânge, ostaşi morţi şi răniţi care plângeau, înjurau inamicul de pe creastă, strigau după ajutor sanitar.

Soldaţi şi ofiţeri, ne îmbărbătam unii pe alţii. Eu cred că în luptele de la Oarba de Mureş au căzut luptând mai mult de 11 000 de soldaţi, gradaţi şi ofiţeri români. Şi un număr tot atât de mare de răniţi. Şi eu am fost rănit la mâna dreaptă şi la spate de un proiectil de brand, la un atac dat în ziua de 25 septembrie la ora 15.00, aproape de cota 495. La punctul sanitar aflat într-o casă pe malul Mureşului, la Iernut, doctorii mi-au scos din corp mai multe schije. Două nu au putut să mi le scoată, una din mâna dreaptă, la capătul degetului mare, alta din sapte, pe care le am şi acum în corp. La punctul sanitar am stat 24 de ore, după care am reluat lupta cu toate că aveam mâna dreaptă umflată şi mă durea capul de nu mai vedeam. Pe ziua de 26 septembrie am cucerit cu mari jertfe, cota 495. Precizez că în luptele de la Oarba de Mureş, din luna septembrie 1944, din Compania 7, din care am făcut parte, am rămas în viaţă numai patru camarazi. Ceilalţi au murit, jerfindu-se. Împreună cu mine au luptat atunci şi Boldean Mitriţă şi Tefic Fezula, care era artilerist. Amândoi trăiesc.”

Divizia 9 Infanterie a pierdut în cele 10 zile de lupte: 100 ofiţeri, 56 subofiţeri şi 4.638 trupă.

Dintre militarii musulmani de etnie turcă și tătară, au murit la Oarba de Mureş:  Sold. Talip Saban Ilias – din Limanu, în vârstă de 29 de ani, din Regimentul 34 Infanterie, necăsătorit; – Sold. Abdulcair Omer – din Topraisar, în vârstă 22 de ani, din Regimentul 19 Infanterie, necăsătorit; – Sold. Abdula Abdulatif – din Valu lui Traian, în vârstă 28 de ani, din Regimentul 12 Roşiori, căsătorit, tată a 3 copii; – Sold. Sadâc Seftar – din Sibioara, în vârstă 32 de ani, din Regimentul 12 Roşiori, căsătorit, tată a 4 copii; – Sold. Osman Raim – din Valu lui Traian, în vârstă 23 de ani, din Regimentul 34 Infanterie, necăsătorit; – Sold. Mamut Osman – din Hârşova, în vârstă 31 de ani, din Regimentul 34 Infanterie, căsătorit, tată a 4 copii; – Sold. Abdulachim Zeidula – din Constanţa, în vârstă 30 de ani, din Regimentul 34 Infanterie, căsătorit, tatăl unui copil; – Sold. Sadâc Modin – în vârstă 22 de ani, din Regimentul 34 Infanterie, necăsătorit; Sold. Alimurat Saip – în vârstă 31 de ani, din Regimentul 19 Infanterie, necăsătorit; – Sold. Izel Abdula – din Cotu Văii. Pe timpul luptelor de la Oarba de Mureş au fost răniţi: – Sold. Caiali Sibula – din Medgidia, în vârstă 32 de ani, din Regimentul 40 Infanterie; – Sold. Catmel E. Isleam – din Dumbrăveni, în vârstă 22 de ani, din Regimentul 34 Infanterie; – Sold. Tasin Chengeali – din Albeşti, în vârstă 22 de ani, din Regimentul 23 Infanterie, necăsătorit; – Sold. Septar Edip – din Moşneni, în vârstă 22 de ani, din Regimentul 18 Infanterie; – Sold. Curtomer G. Iohan – din Topraisar, în vârstă 22 de ani, din Regimentul 34 Infanterie; – Sold. Bengali Muedin – din Mereni, în vârstă 22 de ani, din Regimentul 27 Infanterie.

Ei sunt eroii! Toți cei ce s-au jertfit sub drapelul tricolor al României! Indiferent de etnie sau religie…

Glorie eternă numelui lor!

Surse: Cartea de aur a eroilor musulmani jertfiți sub tricolor. Campaniile 1916 – 1919 și 1941 – 1945, de colonel(r) Remus Macovei; Eroi musulmani în Armata Română, de col.(r) Remus Macovei; www.comisarul.ro

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Exit mobile version