Acasă Sport Fariștii, la un grătar cu “mititei”

Fariștii, la un grătar cu “mititei”

497
0
Sursa: facebook.com/PeluzaMarina/

AVANCRONICĂ LA MECI ●

Luigi FRIGIOIU ■

Meciul de fotbal Rapid-Farul, locul 2 contra locul 1 din Superligă, și-a meritat numele de derby. Din păcate, câteva probleme de sănătate m-au oprit să plec la drum cu “fanii”. Am ajuns, totuși, în gară, unde am cântat alături de suporteri, înainte de urcarea lor în tren. Emoționant, ca pe vremuri. Atmosferă asemănătoare cu finala de la Bacău pentru promovarea în prima Ligă, deplasare făcută în 2001 cu 14 autocare arhipline. Sau cu finala Cupei cu Dinamo (2005), cu un drum de pomină într-un tren fantomă. Jocul a trecut, acum judecăm la rece. Puteam câștiga dacă nu ratam în prima repriză dar să nu uităm că, spre final, Rapid a dat un gol, anulat, ce putea fi decisiv. 

Sursa: facebook.com/PeluzaMarina/

Showul creat de ambele galerii a fost spectaculos, ca în marile campionate ale Europei. “Peluza Marină” s-a prezentat la înălțime și merită felicitări. Totuși, liderii galeriei noastre trebuie să fie atenți la scandări, deoarece Farul a fost amendat în ultimile două meciuri de acasă cu 12.500 lei. (cu U. Cluj – 7500 lei, cu Sepsi – 5000 lei). Clubul nu are foarte mulți bani și e păcat să-i risipească pe amenzi.

Și o veste bună: Farul e singurul club din România aflat în topul european al echipelor cu mulți juniori promovați la seniori – 36. Deja, unii dintre acești jucători evoluează în afara țării. De altfel, Gică Hagi s-a declarat circumspect referitor la câștigarea campionatului. Hagi se consideră un Meșter Manole care ce construiește ziua, se dărâmă noapte. Așa este: fotbaliștii Academiei promovați “azi”, se pot transfera “mâine” la altă echipă. Să sperăm, însă, că actualii componenți vor pleca, doar, după ce devin, în 2023, campionii Românie.

Dar, mai e mult până departe. Deocamdată, ne dorim ca Făruțul nostru să fie campioană, neoficială, de iarnă, să ierneze pe primul loc. Vineri, 28 octombrie, jucăm cu “mititeii” de la FCU Craiova, trupă ce vrea să fie mare deși e patronată de … fam. Mititelu. Până la sfârșitul anului, urmează meciurile cu Mioveni (acasă), Chindia (deplasare), Botoșani (ultimul meci pe teren propriu), Hermanstad și Voluntari (deplasare). Printr-o petiție, grupul suporterilor a solicitat Primăriei mijloace de transport pentru meciurile de la Ovidiu. Să sperăm că solicitarea va avea ecou. Hai, Faru’!

                        

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.