”Și a sfârșit Dumnezeu în ziua a șasea lucrarea Sa, pe care a făcut-o; iar în ziua a șaptea S-a odihnit de toate lucrurile Sale, pe care le-a făcut.” Facerea, Capitolul 2,3.
Leonard MOCANU ■
Trebuie să admit că subiectul acestui articol mi-a fost inspirat de ”vizita” într-un supermagazin local, într-o zi de duminică, undeva la 18.30. De ce am mers la magazin duminica seara și acum fac pledoarie pentru ca duminica să fie zi liberă? Voi răspunde ca în bancurile proaste: pentru că știam că, oricum, e deschis. Dacă lucrurile ar fi stat altfel, ca în țărie al căror standard dorim să-l atingem, mi-aș fi regândit programul.
Am fost întâmpinat de un magazin gol, eu fiind singurul cumpărărtor, în care lucrătoarele încercau să-și omoare timpul până la închidere cu activități administrative, precum aranjatul galantarelor. Vreo două copile de vârstă școlară țineau de urât celor ce păreau a fi mamele lor explicându-le cum aplică aspecte din metodica școlară unul sau altul dintre profesori. Mamele, evident obosite, ascultau cu politețe explicațiile, cu gândul la orele pe care trebuia să le mai petreacă în magazin până la închidere, în schimbul unei lefi de mizerie, ca să poată pune un blid de mâncare dinaintea odraslelor. Iar ora de închidere, pentru o zi de duminică, este, la magazinul în cauză (și nu numai), 22.00. Deci încă trei ore de chin, pentru cine știe ce client ocazional, care a uitat să cumpere scobitori în timpul săptămânii.
Stau și mă gândesc la anii petrecuți în ”capitala” Europei, unde niciunul dintre marile lanțuri de magazine (multe dintre ele prezente și la noi) nu era deschis duminica. Excepție făcea un singur lanț, deschis până la ora 13.00, dar care, în compensație, deschidea lunea la 13.00. Pentru necesitățile nerezolvate din timpul săptămânii, soluția era răbdarea, sau accesul la magazinele micilor întreprinzători, în mare majoritate musulmani, deschise și acelea doar dimineața.
Știu că a existat o inițiativă legislativă de interzicere a funcționării marilor lanțuri de magazine în zilele de duminică. Știu că răspunsurile cetățenilor la întrebările dirijate ale jurnaliștilor au fost în majoritate împotriva acestei măsuri, pe motiv că ”duminica este ziua în care ne facem cumpărărturile”. Nimeni nu a întrebat și nimeni nu s-a întrebat dacă angajații acestor magazine au și ei dreptul la o zi liberă. Dacă și ei au familii, copii, care le simt lipsa. Dacă și ei vor să meargă la biserică sau să se recreeze. Dacă și ei doresc să facă shopping. Și multe alte ”dacă”.
În țara despre care aminteam, marile lanțuri de magazine aveau program prelungit cu o oră vinerea și redus cu o oră sâmbăta. Deși multe dintre cele de la noi își au originea pe acele meleaguri, părinții lor spirituali nu au inclus și ziua liberă duminica printre standardele de performanță. Încă o dovadă a faptului că românii sunt priviți în propria lor țară ca rude de mâna a doua (sau a noua).
Iată, deci, un subiect de reflecție atât pentru guvernanți, cât și pentru cei care au făcut gușă și avere în calitate de lideri sindicali. Să nu uite cei din urmă că unul dintre obiectivele luptei sindicale la începuturile ei a fost ca duminica să fie zi de repaus. Iar pentru cei dornici de shopping în ziua Domnului, propun un program de educare a reflexelor, pentru satisfacerea necesităților (cum inteligent s-a exprimat unul dintre intervievați), în timpul săptămânii. Să nu uităm că și cei care ne servesc sunt oameni, că sunt mamele, soțiile sau soții noștri. Că au familie, că au un Dumnezeu și că, poate, patronii lor își petrec duminicile în cel mai creștinesc mod. Și, dacă și Dumnezeu s-a odihnit în ziua a șaptea…
