Acasă Caleidoscop Peisaj cu „Stânjenei de Medgidia”, cucută și vrăbiuțe

Peisaj cu „Stânjenei de Medgidia”, cucută și vrăbiuțe

4251
1

Manuel VLĂDUȚ ■

Deunăzi, semnalam într-o postare pe pagina mea personală de socializare, luxurianta vegetație autohtonă, km 0, zona centru, „peisaj cu Stânjenei de Medgidia și cucută”…

“Azi, surpriză: trecând prin zona cu pricina, doi moto-cosași vânjoși făceau ordine prin bălării, „spălând” fața centrului orașului! Dar surpriza și mai mare a fost când am văzut sârguincioșii lucrători, tăind iarba și în fața blocului în care locuiesc!

Mare coincidență, „Mon cher”!  Și pentru această „coincidență”, mulțumesc public Primăriei Medgidia, pentru promptitudine!

Dragi concitadini, iată că se poate… Vă invit să postați cât mai multe aspecte de acest gen, că doar așa, văd că se sesizează Primăria! “

Numai că, ce să vezi? Primarul pădurar, analfa-bossul care păstorește Medgidia de vreo șapte ani după bunul plac, supărat că am arătat în acea postare, bălăriile care îngropau spațiul verde chiar în centrul municipiului, s-a apucat să facă ce știe el cel mai bine: din „înaltul” său scaun de primar, a început să arunce cu jigniri și invective, folosind cel mai josnic limbaj – nepermis unei persoane publice aflate în funcție ca urmare a votului cetățenilor săi…

Lăudăros din fire, dar și mincinos pe măsură, lăudându-se cu investiții în ale urbei, care de fapt nu-i aparțin, cu realizări „faraonice” numai de el știute, multe dintre ele aparținând proiectelor mai vechi ale foștilor primari, edilul-vrăbiuță nu suportă criticile! Nimeni nu poate ridica vocea fără ca el, primarul „atotputernic și atotștiutor”, cameleonul smerit venit la frâiele orașului ca independent (după ce a fost credincios membru și chiar președinte local PSD și a cochetat cu ideea de a se alipi la ALDE), dar devenit președinte liberal, să intervină și să jignească, așa cum vedeți în aceste capturi de ecran, care vorbesc de la sine!

Dovedind  nici cea mai mică urmă de respect față de cetățenii urbei pe care o conduce, sfidând realitatea dezastrului în care se află Medgidia și localitățile aferente administrativ – Valea Dacilor și Remus Opreanu, primarul nostru se lansează în afirmații demne poate, de vreun mărunt interlop. Uitând că de fapt, el este cel responsabil de întregul domeniu public, fie că e parc sau spațiul verde din fața blocurilor… și că noi, cetățenii orașului, suntem plătitorii de taxe și impozite, din care inclusiv el își primește salariul și nu în ultimul rând, el se află în slujba cetățeanului care l-a votat și nu invers!

Educația, bunul simț al măsurii, eleganța în exprimare sau diplomația, sunt noțiuni pe care tristul personaj se pare că nu le-a întâlnit vreodată… Omul se pare că e profund stresat! Asta dacă i-ar putea servi drept scuză… Cu o mulțime de procese penale pe cap, printre care o condamnare în primă instanță cu executare, vrăbiuța din peisajul sus amintit, (conștient probabil, că lucrurile îi scapă de sub control) nici nu știe cât de mică începe să fie! Fiindcă șansele de a scăpa „bazma curată” din povestea cu iz de închisoare, în care singur s-a băgat făcând uz de fals intelectual, se pare că sunt mici…

Dar nu-i o problemă! Acolo unde va merge, s-a inventat săpunul lichid care „să-i spele păcatele” , nu va mai trebui să se aplece, fiindcă „a scăpat pe jos săpunul”!

Cât despre stalinistul tău îndemn către mine de a merge”la muncă”  și despre disprețul tău față de cariera mea militară sau civilă și instituția militară din care am făcut parte, află ne-stimabile vrăbiuță, că tot ce am realizat în viață a fost pe munca mea personală, fără gargară politică, cumetrii, „frății” și cerșeală de voturi, așa cum ai răzbit tu până acum!

Foto: Manuel Vlăduț, ziuaconstanta.ro

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.