Călin MARINESCU ■
Departe de mine gândul că profesorii nu au dreptul să beneficieze de venituri suficiente pentru a avea un nivel de trai normal, lipsit de grija zilei de mâine, măriri de salarii care sunt promise periodic de politicieni și de guvernanți, dar permanent prorogate, sub motivul lipsei de fonduri în buget.
Fără a deschide cutia Pandorei a cheltuielilor bugetare, este evident că învățământul a fost menținut permanent subfinanțat pentru a se satisface alte cheltuieli considerate mai importante, de multe ori din considerente politice.
Rezultatul se vede în timp, o mare parte dintre copiii care au absolvit școlile noastre, au trecut cum spune o zicală populară, „precum câinele prin apă”, adică fără nici o eficiență.
Dacă ne aducem aminte de zicerile celebre din perioada ante 1989, se poate aplica fără tăgadă celebra „ei se fac că ne plătesc, noi ne facem că muncim”.
Poate așa s-a ajuns că la terminarea studiilor fie de liceu, fie superioare, majoritatea absolvenților își găsesc cu greu un loc de muncă, pur și simplu din motivul că școala nu îi pregătește pentru ceea ce se cheamă cerință socială, adică necesarul de minime cunoștințe necesare pentru a satisface fișa postului viitorilor angajați.
De multă vreme mă întreb, oare când școala românească își va întoarce fața către elevi, renunțând la unanim cunoscutele aranjamente politice, dar și la acceptarea unor măsuri de care să beneficieze măcar o parte dintre profesori?
Îmi amintesc că unul dintre mulții miniștri ai învățământului – cred că au fost unsprezece după ’90 – Daniel Funeriu, beneficiarul unei bogate experiențe a învățământului francez, a încercat să facă unele schimbări de substanță, dar s-a lovit de o rezistență acerbă a sistemului, fiind acuzat printre altele că dorește să perturbe piața meditațiilor, după cum declara ulterior acesta.
Singura măsură care a rămas după Funeriu, cu efecte dezastruoase asupra elevilor, a fost menținerea controlului video a desfășurării examenelor.
Mi se pare cel mai josnic acest sistem de a stoarce banii părinților pentru a le medita odraslele, de foarte multe ori fără rezultate extraordinare. Știu multe familii din clasa medie, care fac reale eforturi pentru a-și medita copiii, cu speranța obținerii unor rezultate mai bune la Evaluarea națională sau la Bacalaureat.
Cum se menține această piață a meditațiilor?
După accepțiunea mea, în primul rând prin slaba activitate a profesorilor în cursul învățământului de zi cu zi – aici ar fi multe de discutat – dar și prin menținerea unei programe școlare încărcate, nefolositoare viitorului elevilor, dar folositoare pieții meditațiilor.
Nu în ultimul rând, un alt ministru al învățământului, alintată Abramburica, a desființat și reînființat învățământul profesional, fără a se depune niciun efort din partea Ministerului învățământului și inspectoratelor locale, pentru a prezenta importanța acestor instituții de învățământ, foarte folositoare tinerei generații.
Chiar și pentru cei care doresc să muncească în occident, nu este necesar să dețină o diplomă de studii superioare pentru a culege căpșuni sau îngriji bătrâni.
Evident că momentul ales pentru actuala grevă a dascălilor va bulversa cel puțin Evaluarea națională, poate chiar și Bacalaureatul, moment ales de liderii sindicali pentru a obține efectul maxim, în scopul realizării unei măriri cât mai substanțiale a salariilor.
Eu le urez succes, dar încă am sperața că se va gândi cineva și la interesul elevilor.
