Călin MARINESCU ■
Asistăm de mult prea mult timp la un meci de ping-pong între Guvern și Sindicatele din învățământ și acum, mai nou, chipurile direct cu greviștii.
Așa cum scriam acum câteva zile, întreaga societate este de acord că profesorii au dreptate, salariile lor au rămas mult în urmă, fiind lăsați la marginea societății.
În același timp, este evident că avem imperioasă nevoie de banii promiși de Comunitatea Europeană, care se obțin în anumite condiții, dintre care una prelevantă este menținerea unui anume deficit bugetar.
Majorarea salariilor în învățământ, având în vedere numărul mare al personalului didactic și non didactic, influențează în mod semnificativ deficitul bugetar și de aceea Guvernul nu poate să facă această mișcare, întrucât ar aduce prejudicii tuturor românilor, prin stoparea unor investiții majore, care evident creează multe locuri de muncă și – ce-i mai important – venituri la bugetul din care se plătesc inclusiv salariile celor din învățământ.
În aceste condiții, Guvernul, în cel mai pur spirit românesc, a găsit o soluție de compromis, respectiv să mărească veniturile celor din învățământ fără a le mări salariile, adică să le acorde lunar o sumă aproximativ echivalentă cu mărirea solicitată, cu obligația ca din ianuarie 2024 să fie efectuată majorarea solicitată, fără afectarea bugetului pe acest an.
Dumnezeu știe din ce sursă au alocat aceste sume.
Era de așteptat ca o categorie de salariați având un presupus nivel elevat de educație, să înțeleagă acest mecanism și să nu se lase atrași într-un joc politic sau geopolitic, influențat de forte oculte, dar evident doritoare să destabilizeze stuația generală din țara noastră și să aducă la disperare absolvenții de gimnaziu și liceu, cât și pe părinți.
Ar fi fost de bun augur să înțeleagă că guvernul nu poate să le mărească salariile acum și că elevii și părinții nu au nicio vină.
Nu putem accepta că toate mișcările – așa-zis populare din Europa – s-au declanșat mai mult sau mai puțin simultan, fără o scânteie plecată de undeva de unde răsare soarele.
În fiecare țară europeană maniefestările au fost diferite în funcție de cultura și educația populației, cât și modul de gestionare al guvernării.
Mai mult ca probabil, marea majoritate a europenilor au înțeles că ne aflăm într-un război indirect cu tendința expansionistă a Rusiei, în primul rând un razboi economic, în condițiile în care prin exportul de produse energetice si materii prime, dar și de oligarhi, Rusia controla în mare parte economia europeană.
Despărțirea de resursele energetice rusești a adus importante constrângeri economice pentru europeni.
Creșterea bruscă, fără motiv, a prețului țițeiului și gazelor sub influența Gazprom și OPEC, bine controlate de ruși, a pus economiile europene intr-o situație neașteptat de gravă, cu efecte majore asupra populațiilor.
Este de remarcat ușurința cu care Europa s-a scuturat de controlul Rusiei, poate mai puțin Austria și Ungaria, puternic penetrate de interese rusești, realizare ajutată în cea mai mare parte de Dumnezeu care a aranjat o iarnă călduță, dar și cu sprijinul americanilor, fără dar și poate, nu dezinteresat.
Astăzi Europa are o alternativă viabilă la gazul rusesc. Au fost repornite o serie de centrale electrice nucleare sau pe cărbune, închise sub presiunea partidelor ecologiste, substanțial sustinute din est. Ce este și mai importat, Europa are un program de investiții, renumitul PNRR, menit să revigoreze economia și coeziunea dintre statele bătrânului continent.
Revenind la școala românească, din păcate nici guvernanții și nici profesorii nu iau în considerare solicitările economiei reale. Școala românească nu livrează personalul educat necesar economiei reale, care de altfel le plătește salariile și toate cheltuielile cu școlarizarea.
Ce se fac că nu înțeleg salatiații plătiți din bugetul de stat, este evidența legăturii dintre munca lor reflectată în realizările economiei reale, respectiv o creștere a activității economice ce ar duce implicit la creșterea veniturilor colectate la buget, iar odată cu creșterea acestuia existând posibilitatea creșterii salariilor.
Mărirea salariilor dascălilor, bazată în principiu pe împrumuturi de stat, nu rezolvă problema, școala noastră va livra în continuare absolvenți în cea mai mare parte nefolositori în economia reală, absolvenți ai liceului sau a unor facultăți, care în final eșuează în zona serviciilor, ca șoferi, curieri, vânzători, etc, fără a folosi bruma de cunoștințe acumulate pe parcursul anilor de școală. Până la urmă, toată strădania se reduce la obținerea unor Diplome, care de multe ori nu sunt folosite.
Nu putem generaliza, există elevi foarte buni, olimpici, remarcați cu ocazia unor concursuri internaționale, din păcate elevi care aleg continuarea studiilor de liceu sau superioare în străinătate, de multe ori beneficiind de burse de merit sau susținuți de familie, fără a avea în vedere reîntoarcerea în țară.
Într-un reportaj privind intențiile studenților de la medicină, după terminarea facultății sau a rezidențiatului, în majoritate se declarau în favoarea continuării activității în străinătate.
Sunt mândru de faptul că absolvenți ai unor facultăți românești sunt apreciati în străinătate, dar mă întreb și de ce studenți care au beneficiat de o școlarizare internațional apreciată, plătită din taxele pe care le-am platit și eu, nici nu se gândesc să servească cel puțin o perioadă statul român pentru a recompensa cheltuielile școlarizării lor.
Diaspora se laudă că aduce anual în România mai multe miliarde de euro cu care susțin economia, dar niciodată nu s-au avut în vedere cheltuielile importante pe care statul le-a făcut pentru educarea celor care datorită acestei educații sunt angajați în străinătate.
Pentru educație în orice meserie, mecanic, lăcătuș, conducător auto, inginer, doctor, etc. au fost efectuate cheltuieli importante acoperite de stat din taxele pe care le-au plătit toți românii.
Asteptăm cu interes ziua de marți – greviștii nu se puteau întâlni în cursul minivacanței, chiar dacă vineri nu a fost zi liberă – ziua în care se pare că la nivelul fiecărei școli se va hotarâ viitorul anului școlar 2023.
Sper că dascălii vor alege, măcar de data aceasta, ce este mai bine pentru elevi.
Revin cu întrebarea: oare când se va transforma școala românescă într-o școală pentru elevi?
