Prof. Marius FURTUNĂ
„Sper să se înțeleagă bine că oamenii trebuie să revină, de marți, la școală. Cum îndrăznește cineva să pună în dificultate examenele naționale?” – Klaus Werner Iohannis.
Când Pirus din Epir îi învingea pe romani la Heraclea și Asculum,el se bucura doar de un mare succes pe termen scurt, care pregătea de fapt eșecul teribil pe care armatele sale îl vor cunoaște după doar câțiva ani. Erau doar două victorii mici, care anunțau înfrângerea finală. Greva profesorilor s-a terminat, societatea a respirat ușurată, lucrurile încep să revină la normal, toată lumea este fericită și mulți se laudă că au câștigat, își arogă merite și pretind recunoaștere.
Primul bărbat politic al țării își freacă mâinile satisfăcut. Intervenția lui în perioada grevei a fost salutară. După ce profesorii au ”îndrăznit” să arunce o umbră asupra examenelor naționale, la îndemnul Președintelui ei și-au băgat mințile în cap, au primit cu recunoștință tot ce au cerut și s-au întors la clasă, pregătindu-se cu entuziasm să finalizeze anul școlar și să participe la Evaluarea Națională și Bacalaureat. După victoria clară din educație, domnul Iohannis s-a putut concentra asupra schimbării garniturii guvernamentale, o altă provocare demnă de curajul și implicarea prezidențială. Și aici a avut o victorie facilă, în doar două-trei zile premierii au fost schimbați, miniștrii au fost audiați în parlament și noul guvern și-a intrat în pâine!
De fapt, ce a câștigat Iohannis după suspendarea grevei? Absolut nimic! Ba, dimpotrivă! Este evident pentru orice cetățean realist că ”România Educată” este, cel mult, un document programatic, fără nicio relevanță pentru școala românească. Începând de la Președinte și sfârșind cu ultimul profesor din cătunele greu accesibile din munți, nimeni nu poate prezenta, clar, fără echivoc, care sunt consecințele pozitive ale ”României Educate”, ce schimbări reale, evidente, a produs acest proiect de țară. Sunt doar vorbe, afirmații nefondate, promisiuni vagi și nepotrivite unui sistem încremenit în proiect. Domnul Președinte a pierdut orice credibilitate în rândul profesorilor, care, foarte probabil, l-au votat în majoritate. Este considerat indiferent față de soarta reală a foștilor confrați, lipsit de empatie, fără dorința reală de a aduce ceva bun, arogant și duplicitar. Cei mai mulți dascăli îl detestă cu adevărat!
P.N.L. și P.S.D. se declară și ele învingătoare în dificila sarcină de a satisface doleanțele profesorilor. Au făcut chiar efortul de a amâna rotativa, concentrându-se asupra negocierilor cu sindicaliștii, pentru că, nu este așa, educația este prioritară! Nicu și Marcel și toată liota de politruci au avut insomnii din cauza grijii pentru profesori, ca și pentru elevii țării. S-au sacrificat pe altarul negocierilor, au căutat trei săptămâni soluții pentru criza din educație și, finalmente, au izbutit! Au acceptat toate cerințele profesorilor, au mărit salariile, au dat prime și au făcut promisiuni generoase! Ce victorie! Ce succes! Ce model de management al conflictelor sociale!
În realitate, greva profesorilor a subliniat evidenta ruptură dintre educație și clasa politică. Indivizi care se exprimă cu greutate, cu studii tardive și doctorate plagiate, au dialogat cu intelectuali autentici. Un spectacol tragicomic în care oameni cu adevărat educați, atașați real de meseria lor, au solicitat drepturi unor cetățeni certați cu limba română și cu bunele maniere, nesinceri, ipocriți, gata să declame atașamentul față de cadrele didactice care merită tot respectul după care să decidă, impasibili, fără jenă, privilegii pentru ei și acoliții lor. Diferența dintre decența protestelor profesorilor și nerușinarea cu care politicienii profită de orice modalitate de a se îmbogăți a demonstrat, dacă mai era nevoie, prăpastia dintre România frumoasă, demnă și curajoasă, a oamenilor care își fac datoria, atât în mediul public cât și în cel privat și România politicienilor de la putere, o cloacă imundă, hrăpăreață și incultă.
Doamna ministru Deca a declarat, nici mai mult, nici mai puțin, după încetarea grevei, că asistăm ”la o victorie a celor care au susținut educația”! O adevărată eroină! Doamna s-a luptat cu inamicii educației, a fost garanția protejării sistemului de învățământ față de neîmpăcații ei vrășmași! Și a biruit! Greva a luat sfârșit, calendarul examenelor naționale se va respecta, Ministerul Educației și-a făcut datoria. Toți cetățenii care au susținut educația, conduși de Ioana d’Arc a educației au repurtat o victorie epocală împotriva celor care au dorit răul copiilor!
Cu cine s-a războit doamna ministru? Cu profesorii. Trei săptămâni nu a dat niciun semn de atașament față de sistemul pe care îl conduce. A îmbrăcat haina politrucului care face orice pentru a își păstra poziția, care acceptă orice decizie a partidului pentru a căpăta susținere, care se poziționează agresiv față de profesori, pe care îi consideră subalterni insignifianți, care au doar obligații și care trebuie să se supună, necondiționat, oricăror decizii ministeriale. Pentru că nu a predat nicio zi, doamna Deca nu înțelege învățământul românesc, nu bănuiește măcar inefabilele legături între profesori și elevi, nu poate realiza problemele profunde ale educației. Nu este potrivită pentru postul pe care îl ocupă și, cu siguranță, nu are legitimitate, și, prin urmare, nici autoritate.
Liderii sindicatelor din educație sunt alți eroi victorioși. Au condus armata profesorilor cu demnitate, curaj, profesionalism. Nu au cedat în fața reprezentanțillor puterii, au negociat permanent cu verticalitate și curaj. Au avut în spate o armată ordonată și dedicată, cu care s-au consultat în fiecare noapte. Nu au trădat niciun moment. Finalmente, au obținut de la guvern maximum din ceea ce se putea, ceea ce, în sine, este o meritorie victorie. Atît de mare a fost dedicarea și spiritul de sacrificiu, încât se consideră adevărați mântuitori ai sistemului de educație care, deși răstigniți de acuze înfiorătoare, merită să primească recunoștință veșnică.
Din păcate, greva profesorilor a însemnat pentru mișcarea sindicală actuală un sfârșit. Având principii de funcționare netransparente, lipsiți de proceduri periodice de schimbare a celor din conducere, cheltuind lunar sume colosale absolut inutil, fiind incapabili să îi sprijine financiar pe membrii de sindicat aflați în grevă, liderii de sindicat naționali și județeni au trădat măcar așteptările și încrederea profesorilor, sindicaliști sau nu. Au cedat într-un moment nepotrivit, nu au comunicat eficient, nu au avut o suficientă prezență publică, au părut neputincioși și slabi, nu s-au ridicat la puterea și incisivitatea protestului sutelor de mii de profesori. Sindicatele actuale din educație sunt în disoluție, ele trebuie obligatoriu fie să se reconstruiască, cu lideri noi și bătăioși, capabili să inspire încredere (fapt improbabil) fie să fie înlocuite cu unele noi, adaptate secolului XXI. Un singur sindicat în educație ar fi o forță teribilă în societatea abulică a României.
Și profesorii se consideră victorioși. Au obținut, în medie, o creștere a salariilor cu 1300 lei brut, o primă de carieră didactică de 1500 lei net și promisiuni de creșteri ulterioare a salariilor. Mai mult, au dovedit unitate, curaj, determinare. Și-au recăpătat o parte din demnitatea pierdută în ultimii zeci de ani. Au predat o lecție politicienilor, părinților, elevilor chiar. O lecție a civismului și implicării sociale. A sacrificiului. A valorilor cu adevărat importante în viață. Și-au asumat, in corpore, rolul de reper moral al societății.
Din păcate, victoria profesorilor este una amară. Vor rămâne tot cu venituri mici, mult mai mici decât merită. O mare parte a societății românești va continua să îi deteste, din cauza unora cu adevărat detestabili, care nu își merită locul în fața copiilor. Este o generalizare nedreaptă, o anatemă aruncată asupra unei categorii sociale dedicate cu adevărat educației. Ministerul Educației va continua politicile neprietenoase cu cadrele didactice, nu va renunța la practicile umilitoare pentru profesori (ședințe publice de repartizare, sarcini birocratice sufocante, solicitări urgente fără noimă, programe școlare anacronice, lipsă de respect și de atașament), va persevera în impunerea principiilor găunoase ale ”României Educate”. Iar politicienii vor considera în continuare educația o prioritate și se vor comporta în consecință: cu dispreț, agresivitate, invidie, sentiment al inferiorității sau, în cel mai bun caz, indiferență!
Iată prin urmare, cum o grevă victorioasă întunecă de fapt viitorul sistemului de învățământ din România. Succesele aparente demonstrează sumbra realitate a disoluției educației. Parafrazându-l pe Pirus, încă o victorie ca asta și s-a zis cu noi!
Foto: https://www.kanald.ro , www.kanald.ro , https://stirileprotv.ro , www.g4media.ro
