Paloma PETRESCU ■
Motto: Într-o democrație, adevărul nu trebuie să fie victima interesului politic.
Secretarul general al Federației Internaționale a Jurnaliștilor (FIJ), Anthony Bellanger, s-a arătat miercuri, 9 septembrie, profund îngrijorat de faptul că prim-ministrul unei țări amenință cu acționarea în justiție a unui ziar și a unui jurnalist pentru că au relatat acuzații grave, ce sunt în mod clar în interesul public.
“Dacă Netanyahu continuă acest proces de calomnie, dezechilibrul de putere va fi evident, iar repercusiunile pentru comunitatea jurnalistică sunt îngrijorătoare căci vorbim despre: intimidare sporită, autocenzură și un efect descurajant asupra investigațiilor de presă asupra celor aflați în poziții de putere. Procedurile penale nu ar trebui folosite pentru a intimida jurnaliștii care pur și simplu își fac treaba.”, a avertizat Anthony Bellanger într-un mesaj publicat pe siteul organizației, Secretarul general al IFJ, Anthony Bellanger, cu referire la represaliile anunțate de prim-ministrul israelian, Netanyahu, după ce cotidianul Haaretz a publicat o investigație ce sugerează că acesta ar fi tăinuit informații legate de sângerosul atac al Hamas din 7. 10.2023, asupra statului evreu.
Benjamin Netanyahu consideră investigația publicată de Haaretz drept o ingerință politică în campania electoral întrucât pe 27 octombrie, cetățenii israelieni vor merge la urne pentru primele alegeri generale de la atacul din 7 octombrie 2023 și războiul ulterior din Gaza.
٭٭٭
La aproape trei ani de la atacul Hamas din 7 octombrie 2023, o investigație publicată de Haaretz a redeschis una dintre cele mai controversate pagini ale tragediei care a marcat Israelul și Orientul Mijlociu. Dezvăluirea de presă readuce în centrul atenției una dintre cele mai dureroase întrebări ale Israelului: ce știa premierul Benjamin Netanyahu înainte de 7 octombrie 2023 și, mai ales, ce a făcut cu informațiile pe care înțelegem că este posibil să le fi primit?
Unele întrebări nu dispar, redevin de actualitate mai ales atunci când apar informații noi. Întrebarea este simplă, dar răspunsul ar putea fi înspăimântător: știa Benjamin Netanyahu că Hamas pregătea o operațiune de amploare și nu a acționat?
În sezonul 5 al serialului FAUDA se face referire tocmai la acel moment sângeros care a îndoliat Israelul în 2023 și a declanșat războiul împotriva Hamas/Gaza. În film însă serviciile de intelligence au luat în considerare informațiile despre un posibil iminent atac terorist și își mobilizează toate resursele necesare pentru a minimiza efectele acestuia. Care o fi adevărul? Știa premierul israelian sau nu? Despre eminentul atac terorist, zic. Știți care este mesajul principal al acestei serii a serialului FAUDA? “Noi să nu facem ca ei”. Mesajul este promovat tocmai de partea israeliană, cu referire la modul în care trupele Hamas văd dușmani și acolo unde nu sunt.
Potrivit investigației Haaretz, cu aproximativ zece zile înainte de atac, președintele Emiratelor Arabe Unite, Mohamed bin Zayed, l-ar fi contactat personal pe premierul israelian. Convorbirea ar fi durat aproximativ 45 de minute, iar liderul Emiratelor Arabe Unite i-ar fi transmis informații potrivit cărora Yahya Sinwar pregătea o operațiune majoră împotriva Israelului. Informația nu apare însă ca o simplă avertizare anonimă, ci, mai degrabă ca o coroborare de informații provenite din mai multe surse. Potrivit relatării, mesajele proveneau din informații transmise prin intermediari palestinieni și ajunseseră și în zona serviciilor israeliene de securitate. În plus, avertismente venite pe alte canale, inclusiv dinspre Egipt, ar fi indicat existența unui pericol iminent.
Aici începe adevărata dramă! Potrivit relatării publicate de Haaretz, președintele bin Zayed și-ar fi exprimat îngrijorarea nu doar privind posibilitatea unui atac sângeros în Israel, ci și legat de consecințele acestuia asupra întregii regiuni și asupra relațiilor construite prin Acordurile Abraham.
Conform investigației publicației menționate, reacția atribuită lui Netanyahu ar fi fost însă una calmă. Premierul Israelian ar fi considerat că amenințarea venea mai degrabă dinspre Cisiordania și ar fi transmis că Israelul este pregătit pentru orice scenariu.
Dacă această relatare va fi confirmată de o investigație oficială, atunci ea poate schimba radical înțelegerea responsabilităților politice dinaintea zilei de 7 octombrie 2023. Dacă premierul Israelian ar fi aflat despre intențiile grupării Hamas, de ce nu a acționat preventiv pentru salvarea vieților compatrioților săi? A știut Netanyahu sau nu?
Prima opțiune poate fi explicată prin limitele inevitabile ale informațiilor și ale serviciilor de intelligence.
A doua ridică problema responsabilității.
Premierul Netanyahu neagă
Premierul israelian respinge categoric relatarea. Biroul său a transmis că nu a primit niciun avertisment din partea Emiratelor Arabe Unite înainte de 7 octombrie și că, dacă ar fi existat informații relevante, acestea ar fi fost transmise prin canalele de intelligence dintre cele două state. Netanyahu a calificat informația apărută în presă drept o „minciună absolută”. Prin urmare, în acest moment avem două versiuni radical diferite.
Pe de o parte, jurnaliștii Haaretz, care își bazează relatarea pe numeroase surse și pe documentarea realizată pentru o carte dedicată celor 843 de zile de la începutul crizei ostaticilor.
Pe de altă parte, premierul Netanyahu, care neagă că ar fi existat conversația și avertismentul în forma descrisă.
Este evident că, o presă responsabilă nu poate transforma o acuzație într-un verdict, dar nici nu poate ignora întrebarea: Ce știa conducerea Israelului?
Aceasta este, de fapt, întrebarea care depășește persoana lui Netanyahu. Ce informații existau în sistemul de securitate israelian înainte de 7 octombrie? Dacă existau, cine le-a primit? Cine le-a evaluat? Cine a decis că nu se justifică o reacție? Cine a avut autoritatea de a decide dacă informația merită atenție?
Ar mai fi interesant de știut dacă informația a ajuns la premier și, dacă a ajuns, cum a folosit-o?
Potrivit relatărilor din investigația Haaretz, chiar înaintea atacului au existat și alte semnale de alarmă: șeful Shin Bet al Israelului, Ronen Bar, ar fi recomandat măsuri operative împotriva conducerii Hamas sau cel puțin întărirea dispozitivului defensiv. Nu s-ar fi luat însă o decizie în acest sens.
Pe 7 octombrie, Israelul avea să fie lovit de cel mai grav atac terorist din istoria sa, chiar într-o zi cu o semnificație puternică pentru poporul israelian, ziua comemorării eroilor săi, zi în care foarte mulți tineri participau la un festival. Aproximativ 1.200 de oameni au fost uciși, iar 251 au fost luați ostatici, potrivit bilanțurilor citate de presa internațională. De atunci, societatea israeliană caută răspunsuri și nu le găsește.
În democrație, responsabilitatea politică nu înseamnă neapărat vinovăție penală, pentru că un lider nu poate controla autenticitatea fiecărei informații și nici nu poate anticipa fiecare atac, dar este necesară o imagine clară a celor întâmplate și mai ales răspuns la întrebarea: se putea evita masacrul? Un lider politic are însă o responsabilitate fundamentală, aceea de a lua decizii corecte atunci când primește informații care pot pune în pericol viața cetățenilor.
De aici și reacția extrem de dură a opoziției israeliene. Gadi Eisenkot, unul dintre principalii adversari politici ai lui Netanyahu, a susținut că premierul a primit numeroase avertismente și că este incapabil să mai conducă țara în interesul conaționalilor săi. Fostul premier Naftali Bennett a afirmat că Netanyahu poartă o responsabilitate personală și directă pentru eșecul care a precedat atacul. Dar dincolo de lupta electorală există o problemă mult mai importantă – cunoașterea adevărului și elaborarea unei strategii pentru evitarea unui alt act criminal.
Presa, între întrebare și verdict
Ceea ce se întâmplă acum în Israel este și o demonstrație despre rolul presei într-o democrație. Un jurnalist nu se substituie unei instituții care decide vinovăția, care dă verdicte. Rolul jurnalistului este să caute informația, să verifice sursele, să confrunte versiunile și să pună întrebările pe care decidenții preferă, uneori, să le evite. Investigația Haaretz asta a făcut și a ridicat o întrebare publică de o gravitate extraordinară. Într-o democrație, întrebările incomode nu trebuie reduse la tăcere, chiar dacă ar fi simplu să se invoce momentul electoral, ele trebuie verificate de instituțiile statului care au competențele și responsabilitățile specifice necesare.
Adevărul este mai important decât politicianul care îl ascude sau cel care îl promovează
Israelul se apropie de alegeri, iar dezbaterea despre responsabilitatea lui Netanyahu capătă inevitabil și o dimensiune politică. Presa internațională notează că dezvăluirile au apărut cu câteva săptămâni înaintea scrutinului și au amplificat presiunea asupra premierului actual. Un stat democratic nu poate funcționa însă pe baza teoriilor conspirației, dar nici pe baza unor verdicte pronunțate înaintea unei anchete bazate pe documente, mărturii, cronologii, verificări făcute de o instituție independentă care să stabilească faptele.
De aceea, disputa privind o comisie națională de anchetă este atât de importantă. Mai multe formațiuni de opoziție susțin că o asemenea investigație ar trebui să stabilească în mod independent ce s-a întâmplat înainte, în timpul și după atacul din 7 octombrie. Guvernul Netanyahu a respins până acum această posibilitate.
În fond, întrebarea nu este doar dacă „Netanyahu știa”, întrebarea este dacă un stat poate învăța din propriul său eșec? Dacă avertismentele au existat, ele trebuie analizate. Dacă au ajuns la premier, trebuie analizat ce s-a întâmplat cu ele. Dacă nu au ajuns la premier, trebuie explicat de ce. Dacă au fost ignorate, trebuie stabilit de ce.
Iar dacă relatarea bazată pe investigația jurnalistică se dovedește falsă, acest lucru trebuie documentat și comunicat public pentru că pentru familiile celor uciși și pentru cei care au fost luați ostatici, adevărul nu este o temă de campanie electorală.
Cea mai importantă întrebare pe care o poate pune un jurnalist nu este „cine are dreptate?”, ci „cine va avea curajul să afle adevărul?”
Poate că, peste ani, întrebarea „Netanyahu știa?” va primi un răspuns definitiv din documente, mărturii și anchete. Poate că unele dintre acuzațiile de astăzi se vor confirma, iar altele se vor dovedi neadevărate. Dar rămâne o întrebare la care o democrație nu are voie să renunțe:
Ce am fi putut face pentru ca tragedia să nu se întâmple?
Adevărul despre 7 octombrie 2023 nu aparține nici unui partid, nici unui guvern, nici unui lider. Aparține celor care au murit, celor care au supraviețuit, familiilor care încă așteaptă răspunsuri și unei societăți care are dreptul să știe.
Iar atunci când viețile oamenilor sunt în joc, tăcerea nu este o strategie de urmat, iar necunoașterea nu poate deveni scuză.
Continui să cred că un stat puternic nu este statul care își ascunde greșelile, este statul care are curajul să le privească în față, să spună adevărul și să învețe din ele.
[/responsivevoice]
