Călin MARINESCU ■
Motto: „Nu există bani publici; există doar banii contribuabililor!”, Margaret Thatcher
Asistăm cu surprindere la o situație politică total bulversantă scena parlamentară românească a devenit câmp de luptă acerbă pentru duelul la baionetă dintre socialistul de caviar Sorin Grindeanu și liberalul-salvgardist Ilie Bolojan.
În vreme ce primul tânjește a-și forma propriul guvern, chiar și minoritar, prim-ministrul interimar se luptă să resusciteze România pe care o găsise agonizând în șanț, fără puls, și tensiune, în hemoragie financiară, după violul prelungit cu perversiuni la care o supusese precedentul premier PSD, Marcel Ciolacu.
Cum s-a ajuns de la parlamentarism și coaliție politică la actuala stare de beligeranță dâmbovițeană «care-pe-care», e lesne de înțeles: prim-ministrul Bolojan chiar începuse să ia în serios problema restructurării instituțiilor de stat, conform programului guvernamental.
În momentul când au văzut că le ajunge cuțitul la ciolan, unul din marile fiefuri PSD, Bănia Severinului, luat pe persoană fizică de baroneții roșii Vulguța și consortul Vulguțu’, au decis mazilirea lui Bolojan prin destrămarea guvernului folosind tactica în pas de deux. Prima dată au forțat decizia politică a partidului, prin care s-a cerut demisia demnitarilor de stat (miniștri, viceprim-miniștri, secretari de stat prefecți) din funcții pentru a invoca intrarea în opoziție și ca atare modificarea componenței politice a guvernului. Apoi, cel exacerbat pe holurile puterii ca “eminența cenușie” a guvernului, dar în realitate ”omul negru” al PSD, ex vicepremierul Marian Neacșu, a fost împins de să facă o înțelegere toxică, mai pe sub masă, cu Alianța pentru Unirea Românilor (AUR), ca să obțină voturile necesare învestirii noului guvern, în Parlament.
Planul era simplu. Moțiune de cenzură; guvernul cădea, Partidul Național Liberal (PNL) se scutura de Ilie Bolojan ca de mărul stricat și apoi trai nineacă cu PSD la butoane și liberalii…muscă-fără-cap.
Greșeală strategică! Ilie Bolojan a reușit să-și controleze cea mai mare parte a membrilor din partid și aranjamentul, de care pare că nu era străin nici Președintele Republicii, a eșuat. Astfel, guvernul demis a rămas pe poziție de peste 180 de zile și asigură continuitatea administrării statului, perioadă în care corifeii demisionari ai socialismului conjunctural au rămas fără «fără coledzi», ca să-l parafrazăm pe oportunistul politician Agamiță Dandanache, eroul lui Caragiale din “O scrisoare pierdută”.
Vă imaginați ce presiune teribilă trebuie să fie pe liderii PSD din partea demisionarilor, care nu prea văd luminița de la capătul tunelului. Nu mă duce gândul că ar avea serioase probleme pecuniare, după atâta amar de ani la guvernare, ar fi culmea să nu aibă suficiente supape financiare pentru restul vieții. Evident, problema lor este că nefiind la butoane ratează aranjamentele locale din cauză că unii sinecuriști puși în funcții de socialiști, încep să dispară.
Gravă cu adevărat, însă, e situația financiară a țării, că bugetul trebuie cârpit zilnic din împrumuturi, îndatorându-ne anual cu circa 60 de miliarde euro, adică spre 300 de miliarde lei, sume pe care un om normal cu greu își poate imagina cum să le scrie.
Dar să nu se înțeleagă greșit că datoriile bugetului cresc cu această sumă; mare parte din împrumuturi sunt folosite pentru stingerea altor datorii ajunse la scadență, a dobânzilor și pentru menținerea lunar în plată a pensiilor și salariilor.
Datoria bugetului comunicată de Ministrul Finanțelor Publice la zi e de 233 miliarde euro, adică circa 60,5 % din Produsul Intern Brut (PIB).
Parte importantă din aceste datorii sunt “cronice” dar succesivele guverne PSD-PNL, inițial girate de generalisimul Ciucă și apoi de covrigarul Ciolacu, au fost premiante în devalizarea finanțelor țării.
În ultimii doi ani de guvernare ai coaliției social-liberale, respectiv 2023 și 2024, desfrâul bugetar a fost 100‰ slobod. Când prim-ministrul PSD Marcel Ciolacu a ajuns la butoanele Palatului Victoria, a împărțind cu dărnicie creșteri salariale, pensii si alte privilegii sociale direct din Fondul de Urgență al Guvernului, doar pentru a-și asigura un număr cât mai mare de votanți. Evident, și PNL s-a înfruptat din borcanul cu miere în același scop. Și au reușit, dar nu chiar cum sperau. PSD a primit o nouă șansă a se lamenta că este partidul cu cei mai mulți parlamentari și totodată cei mai puțini din istoria sa iar scutierul său, PNL, obstrucționat de creșterea explozivă a AUR, atârnă pe locul trei în graficul parlamentar.
Totuși, datoriile bugetare sunt rostogolite din anii ‘90, pe când după ce au volatilizat circa două miliarde de dolari din visteria țării, agonisite pe spinarea noastră de Ceaușescu, gealații lui Ion Iliescu au început sarabanda împrumuturilor. La început mai puțin, căci nu prea convingeam creditorii că am rupt-o cu comunismul, apoi din ce în ce mai vârtos, odată cu apropierea de Comunitatea Europeană, culminând cu consumismului de stat 2023/2024.
Cred că mai tot omul cu puțină cultură economică știe că în general omenirea consumă mai mult decât produce iar diferența, ce stă la baza deficitului bugetar mondial. Anul acesta, spre exemplu în primul trimestru, omenirea de pe întreg globul pământesc a acumulat datorii de 61,5 trilioane de dolari.
Țara cu datoria publica cea mai mare este chiar feuda lui Trump, Statele Unita ale Americii (SUA), care au declarat săptămâna trecută frumușica sumă de 40.000 de miliarde $.
Și atunci ce ne facem? Datoriile cresc, populațiile sunt din ce în ce mai emancipate, mai selective și pretențioase; aspiră la o viață din ce în ce mai bună. În timp ce rezultatul muncii definit prin productivitate, scade constant, majorările de venituri salariale și beneficii sociale cresc, acceptate sub presiunea sindicatelor și ale reglementărilor cu referire la drepturile omului.
De exemplu, e dificil de convins un profesor că salariul său e mai mare decât ceea ce produce învățământul românesc, chiar daca testele PISA ne situează de fiecare dată pe ultimele locuri. La fel, e dificil să convingi un funcționar că schema de încadrare e foarte încărcată și că s-a inventat o întreagă birocrație de stat, sau chiar europeană, numai ca fie justificată toată funcționărimea aflată în plată.
Ne întrebăm cum avansează așa de greu digitalizarea, sau de ce trebuie musai să fi văzut fizic la ghișeu, după se stai la cozi nesfârșite?
Nu mai vorbesc de sistemul medical public, tarat de o dezorganizare cronică, un motiv în plus pentru care personalul medical este ademenit cu mult succes de sectorul privat.
Și nu în ultimul rând corupția, gangrena societății, despre care se spune că e combătută dar de fapt este alimentată de la cel mai înalt nivel.
Corupția duce la creșterea cu circa 20% a costurilor din orice domeniu, fiecare funcționar fiind convins că este dreptul său să facă un aranjament mai mic sau mai mare; feri-l-ar sfântul de blestemul: „Să dea Dumnezeu să trăiești din salariu!”.
Și din păcate, încă persistă în ADN-ul multora gena muncitorească a anilor ‘80 ce crease «mutația cromozomială» denumită “Nici o zi cu mâna goală”, chiar dacă azi e mai dificil să pleci cu ceva în traistă de la locul de muncă. Poți însă câștiga timp reducând activitatea de zi cu zi la un nivel acceptat de angajator, care oricum nu are de unde să aleagă alții mai breji. Și uite așa scade productivitatea muncii, despre care vorbeam mai sus.
Cei care ne asigură finanțarea împrumuturilor denumiți creditori, în mod generic, sunt în general fonduri de investiții, bănci comerciale și instituții financiare, Comisia Europeană, Banca Mondială, Fondul Monetar Internațional și chiar propria populație.
Ca să acorde împrumuturile solicitate, creditorii trebuie să fie convinși că statul va putea plăti dobânzile și taxele aferente convenite, iar la scadență să returneze împrumutul principal.
Confortul creditorilor este asigurat de ratingul (clasificarea) de țară pe care îl obține statul respectiv, în urma unei amănunțite evaluări financiare din partea agențiilor de specializate, renumitele: Standard & Poor’s, Modi’s și Fitch Ratings.
Funcție de rating, statele obțin creditele necesare dar cel mai important avantaj e că își pot negocia dobânzi mai generoase.
Evaluarea financiară periodică presupune încadrarea în deficitul bugetar acceptat contractual de creditori prin reducerea cheltuielilor statului, diminuarea indicelui corupției și probarea unui exercițiului guvernamental profesionist prin menținerea sub control a situației financiare stabile, chiar dacă permanent va exista presiune constantă din partea grupurilor socioprofesionale, stimulate în special de sindicate.
Din păcate, în prezent statul român e afectat de mai multe importante crize politice și economice, suprapuse.
În primul rând criza politică din țara noastră e acutizată de lupta unor forțe politice retrograde precum PSD ai cărui activiști sunt disperați să revină la putere, “ca să scape țara de sărăcie”. Asta era, spre ezemplu, lozinca clamată deunăzi de Sorin Grindeanu, referindu-se mai ales la bazinul electoral tradițional al partidului, persoanele vulnerabile, clientelare. Și tocmai de un astfel de cataclism se tem creditorii noștri, câștigarea puterii în stat de forțe politice pe baza promisiuni că vor lua măsuri populiste ce vor destabiliza economia și echilibrul bugetar-financiar.
În plan secund, criza economică mondială declanșată de războiul dintre SUA și Iran care a paralizat traficul naval prin Strâmtoarea Ormuz rupând lanțurile mondiale de aprovizionare cu hidrocarburi, a lovit crunt fragila stabilitate economico-financiară a României.
Pe plan internațional criza de pe piață a provocat nu doar “explozia” prețul țițeiului ci și a combustibililor (motorină, benzină, kerosen) și nu se întrevede soluția de oprire a ostilităților, părțile având cereri de neacceptat. După mine, comercianții au majorat prețurile combustibililor la pompă, nejustificat uneori, dar în principal pentru a-și asigura posibilitatea desfășurării continue a aprovizionării.
Majorarea necontrolată a prețului combustibililor provoacă, în prezent, cea mai supărătoare criză pentru români, dar speranța, indusă subliminal, că instaurarea unui nou guvern duce la reducere prețurilor este nerealistă. Prețurile le stabilesc comercianții în funcție de conjunctura piețelor internaționale oglindite pe piața locală, iar accizele și TVA vor trebui menținute pentru susținerea deficitului bugetar la nivelul agreat cu creditorii. În același timp, la frontiera de est avem un război adevărat între Rusia si Ucraina (nu intru în amănuntele bine cunoscute), care chiar dacă nu ne afectează în mod deosebit, menține totuși o stare de tensiune, instabilitate emotivă și confuzie cognitivă, în special ca urmare a propagandei , dezinformării și altor forme de atacuri hibride, presupuse a fi rusești.
Drept pentru care, în contextul detaliat, este imperios pentru prim-ministrul interimar, Ilie Bolojan să mențină constantă situația financiară a tării pentru evitarea intrării în încetare de plăți, situație ce va avea ca efect imposibilitatea acoperirii cheltuielilor statului, dintre care în primul rând pensiile și salariile din sectorul public.
Asta ar avea efect devastator pentru în rândul unui mare segment popular, criza socială, nemulțumirile protestele preconizându-se a fi alimentate și susținute de politicienii și mass-media.
România și Europa se află în prezent în cea mai complicată situație de după cel de Al Doilea Război Mondial și cred că și nouă românilor care am rămas în țară, ne revine, sarcina să înțelegem ce se petrece și bine înțeles să ne pregătim cu luciditate pentru vremuri mai grele.
[/responsivevoice]
