Călin MARINESCU ■
Motto: Să plătească…de aia-i stat! (I.L. Caragiale/O scrisoare pierdută)
Asistăm de mai bine de trei luni la telenovela tragi-comică, mirobolantă, cu declarații fantasmagorice ale unor politicieni de frunte și președinți de federații sindicale conexate la un anumit partid politic, despre reforma concepută moartă în eprubetă, a sistemului public de salarizare.
Acel partid politic, pe care fără tăgadă nu cred că este vreun român cu mintea acasă să nu îl bănuiască, e Partidul Social Democrat (PSD), cu al său președinte ce-i atârnă greu precum bila de piciorul pușcăriașului, Sorin Grindeanu. Fantele de Bega detașat pe Dâmbovița, dedat din ce în ce mai mult la actorie de parcă ar fi luat lecții de grimase de la Puiu Călinescu, ne-a servit la fiecare conferință de presă, și nu puține au fost, veritabile recitaluri de comicării la minut, în locul soluțiilor politice așteptate de alegători.
Bineînțeles, se naște întrebarea ce i-o fi mânat pe ei în lupta pentru blocarea adoptării Legii Salarizării Unitare a Bugetarilor? Eroica rezistență a socialiștilor de caviar, pe meterezele antireformei,a avutca efect instantaneu pierderea a circa 800 de milioane de euro din grantul acordat de Uniunea Europeană în cadrul PNRR, adică un cadou. Mulți, puțini, banii erau necesari economiei noastre greu încercate, ca ploaia după însămânțarea grâului.
În piață, zboară vești contradictorii, care de care mai înfiorătoare, față de o atitudine de frondă severă în totală opoziție cu ceea ce se cheamă nevoile stringente ale României.
Deunăzi, Grindeanu declara că partidul său e în opoziție și dacă ar fi adăugat pentru prima dată în cariera sa politică o notă de sinceritate ar fi adăugat: „În opoziție vădită cu interesul național”.
Unii zic că PSD nu ar vrea să piardă susținerea unor federații sindicale ce le sunt de proptele în alegerile parlamentare și prezidențiale. Prezumția nu mi se pare corectă precum că toată vâlva, în legătură cu Legii Salarizării Unitare a Bugetarilor, a fost declanșată și susținută numai de confederațiile sindicale apropriate PSD; cu alte cuvinte cu coordonarea PSD.
E adevărat că unii lideri sindicali, persoane de altfel plătite gras tot de la bugetul național, au insistat să nu fie adoptată legea urmând ca, eventual după instalarea unui guvern cu puteri depline (vezi doamne PSD), să se reia negocierile.
De la declarația președintelui Federației Naționale Sindicale Alma Mater, Anton Hadăr, care nu identifica drept o mare problemă pentru România pierderea a 770 de milioane de euro, apostolul sindicalismului sinecurist cu venituri brute lunare de 9.000 de euro, încasate direct ori “cu mantă” din surse bugetare, și până la colportarea dezinformării despre scăderile salariale ce au aprins haosul protestelor de stradă și al grevelor, s-au încercat cele mai sofisticate acțiuni de boicotare a Guvernului interimar pentru prinderea colacului financiar de salvare reprezentat al grantului de cca. 800 milioane euro.
Una dintre premisele îndreptățite ar fi că PSD a pus talpă, pur și simplu, pentru ca prim-ministrul interimar, Ilie Bolojan, inamicul politic numărul unu al lui Grindeanu și aliotmanului trandafiriu, să nu se înțomfoșeze cu toți banii primiți gratis de la Bruxelles.
La fel au încercat și cu Legea integrității, susținând alături de AUR amendamente ce făceau legea de neadoptat și ar fi dus la pierderea unui alt grant de 800 milioane euro.
PNL însă le-a stricat jucăria, au votat legea așa strâmbă cum era, iar Președintele României a promulgat-o la timp. Toată istoria a fost teribil de mediatizată și nu are rost să o repet; cert e că parlamentarii lui Grindeanu au reușit, fără să voteze contra, să întârzie Legea Salarizării Unitare a Bugetarilor ce ar fi trebuit, de fapt, definitivată de toți miniștrii Muncii, din ultimii patru ani, cu carnete de membri la PSD.
Pare de noaptea minții însă că politicienii și populația nu se îngrijorează de uriașa îndatorare a statului de 1.200 miliarde lei, peste 60% din Produsul Intern Brut (PIB). Datorie asta crește în fiecare lună cu peste 22 miliarde lei, precum coca de cozonac pusă la dospit, fără a se întrevedea, lumina din capătul tunelului, adică posibilitatea achitări cel puțin a serviciului acestei obligații, respectiv dobânzi și taxe, ceea ce îi îngrijorează pe creditori.
Din păcate trăim într-o totală inconștiență a clasei politice majoritare. Pe deoparte sunt cei de teapa haitei PSD, ce se luptă să recâștige puterea ca să hărtănească ce-a mai rămas din cadavrul țării, iar în partea cealaltă norodul ce trage nădejde la posmagi muiați; cărora li se promite că «socialiștii-de-caviar» dau cep la budanele cu lapte și miere, imediat ce va dispărea «Ilie Sărăcie» de la Guvern.
Evident, în realitate cei care oferă speranțele morganatice știu foarte bine cum creditorii pândesc din umbră ca la orice mișcare greșită a guvernului, oricum s-ar fi numit el, să aducă ‘jandarmul’ de la FMI ca să facă ordine în finanțele țării.
Cât privește scandalul pornit în jurul lui generalului Lucian Pahonțu, chiar dacă informațiile ce au inflamat mass-media sunt contradictorii, cea mai hilară pare acuzația că nu depus la CNSAS declarația că nu ar fi făcut parte din Securitate și că nu a făcut poliție politică.
Este evident că a făcut parte din trupele Securității iar în ceea ce privește suspiciunea de a fi făcut poliție politică, pentru asta îl puteau cerceta fără nici o declarație. Eu, spre exemplu, am fost verificat sub acest aspect fără să fiu informat și am găsit pe net un fișier emis de CNSAS cu mențiunea că nu există documente care să ateste că am făcut poliție politică. Adică nu am fost turnător, ceea ce știam, de altfel.
Totuși, apar două întrebări. Cum de a fost descoperită participarea generalului Pahonțu, directorul Serviciului de Pază și Protecție (SPP) în dispozitivul de la Intercontinental, sau din apropiere, în timp util astfel încât să nu mai intereseze pe nimeni subiect cu trădarea interesului național de către PSD? Trădare care a provocat un important prejudiciu țării al cărei interes, parlamentarii în cauză au jurat strâmb că o să-l apere.
Apoi, este evident că o perioadă de 21 de ani la conducerea unui serviciu de importanța SPP e abuziv de mult. Practica în țările cu democrație așezată acordă, de obicei, doua mandate cam de câte cinci ani fiecare, perioadă depășită de mult de directorul SPP, pe care Grindeanu pare că l-a scos din joben la momentul oportun, precum iluzionistul iepurele de recuzită. Și ce ditamai iepurele, un veritabil Mare Belgian, pe măsura faimei, numelui și funcției pe care se înstăpânise Pahonțu.
Invitația pe care i-a lansat-o însuși inventatorul său, președintele Traian Băsescu, de a-și acorda binemeritatul răgaz pentru a se întâlni ca doi pensionari în Cișmigiu, la un șah, cred că e cel mai de bun simț sfat. Fapt este că și de data asta, așa cum bine zicea celebrul bugetar al lui I. L. Caragiale, polițistul Pristanda, o să plătească statul, adică noi toți, că de aia e stat!
[/responsivevoice]
