Acasă Zig-Zag Bătută-n cap de caniculă, la casa de la LIDL

Bătută-n cap de caniculă, la casa de la LIDL

12586
0

Narcis GAIDARGIU ■

Mă prezint la casa șase. Sunt cinci persoane circa și ceva în fața mea. Înaintăm încet, încet, dar nimeni nu se grăbește, pe toți ne-a lovit canicula de afară.

Mai mult, m-a lovit o viroză de vară, de la ferestre deschise peste tot, aere condiționate și dese alternanțe rece – fierbinte, chiar și vreun virus cu care am făcut lipeala din mers. Am gâlcile umflate și de-abia gâjâi nearticulat.

Am cinci produse mari și late pe bon și în sacoșa de plastic cu care vin de-acasă, să nu poluez natura adică pentru sustenabilitate, pe înțelesul larg. Nu vreau decât să ajung acasă, să-mi împing câteva jeturi de descongestionant nazal și o fiertură cu paracetamol, poate așa mă clarific la cap și-mi revine vocea de tenor. Pe scurt, am o voce dogită și capul înfășurat în câlți. Fac eforturi să nu mă descopere careva și să cheme echipajul cu izoleta.

Ajung primul la casă, în spatele meu cam zece mușterii.

-Bună ziua, zic.

Nimic.

-Eee, o fi de la căldură, gândesc, deși nu mi-era clar, că înăuntru era rece, raiul pe pământ.

Casiera, între două vârste, știe tot ce mișcă, te cumpără din priviri, dar nu mișcă nimeni în fața ei. O fi fost gestionară pe vechi. Mă uit la degete, încheieturile mâinilor, gât. Are vreo două belciuge de inele pe degete, în rest, subțire. Nu mai sunt nici gestionarii sau casierii ce erau odată, când într-un gest de dispreț suprem adresat clienților își umpleau cu goldeanuri toate degetele, gâtul și încheieturile antebrațelor. Pe urmă, îi călca cu Legea 18 a veniturilor ilicite – ilu optîșpe, cum era cunoscută printre iniţiaţi – și îi înghițea istoria.

Bătrânul din fața mea plătise, iar acum, vizibil stresat îi tremurau mâinile, nu prididea să adune cele vreo zece produse, să le așeze în sacoșă.

Casiera, vizibil iritată, mi-a scanat primul produs, cu intenția de a-l împinge printre produsele bătrânului.

Ar fi trebuit să ne înghesuim să culegem fiecare cum apuca. N-am avansat.

-Doamnă, vă rog să așteptați să încheie domnul!

M-a sfredelit cu privirea, pe mutește. Au! Călcasem pe bec.

-Nouăzeci și șase nouăzeci.

Plătesc, plec să-mi aranjez captura zilei pe tejgheaua de lângă fereastră. Mă uit pe bon, cireșele eco, pe care le văzusem 9.99 lei, reduse de la 10.99, pe bon erau 15.99 juma’ de kil. Cu 12 lei în plus pe kilogram.

Las sacoșa cu ce-am cumpărat, revin la casă cu cireșele și bonul.

-Sărutmâna, cireșele le-am văzut reduse la 9.99, de aceea le-am luat. La 15.99 nu le doresc.

-Și? Ce-mi trântiți bonul așa? De ce sunteți nervos? Vă fac retur de bani! Reduceri sau nereduceri, nu e treaba mea, eu doar vi le scanez şi vă iau banii. Le vreți sau nu?

-Doamnă nu sunt nervos, am o voce mai dogită, sunt răcit…

La faza asta, tot rândul s-a dat un metru mai în spate, într-un veritabil efect de domino.

– Aș vrea să verificați, poate e o greșeală, aș dori totuși cireșele, nu să-mi dați banii înapoi.

-Eu nu pot să plec de aici, de ce sunteți nervos, ce-mi trântiți bonul pe masă?

-Doamnă, vă repet, nu sunt nervos, cel mult aș fi putut să trântesc cireșele, că au un kilogram, cum aș putea trânti bonulețul ăsta de nici un gram? V-a durut? Ați suferit mult?

-Și ce-mi vorbiți așa, de ce sunteți nervos?

-Doamnă, vă repet, nu sunt nervos, dar dacă mă mai întrebați și a patra oară, o să fac un efort, să vedeți comparație. Nu mai vreau cireșele, vă rog să-mi returnați banii.

-Poftiți banii, următorul!

-Dați-mi vă rog și bonul! Am achiziționat și alte produse, care sunt pe acel bon, mai mult, la ieșire dacă-mi cere, n-am ce să-i arăt bodigardiței.

-Așa e procedura LIDL, eu cu ce mă scad, dacă v-am dat banii?

-Doamnă, eu trebuie să am bonul cu care am achiziționat bunurile și un bon de retur pentru cireșe.

-Bine, o să vă fac o copie!

-Nu, doamnă, vă faceți copie, mie-mi dați originalul, așa e legal.

-Dar așa e procedura LIDL și e foarte bună!

-Doamnă, e foarte bună pentru dumneavoastră și proastă pentru client. Schimbați-o!

S-a ridicat de la casă, a plecat la birou.

În timpul ăsta, se făcuseră douăzeci în spatele meu.

-Îmi cer scuze pentru întârzierea dumneavoastră, vedeți bine că doamna nu are dreptate.

Nu le convenea, după cum nici mie nu mi-ar fi venit bine dacă eram în locul lor, dar nu au vocalizat.

În mai puţin de un minut, casieriţa a revenit.

-Poftiți! Și nu mai fiți așa nervos!

-Doamnă zâmbiți! N-aveți numai clienți nervoși, mai aveți și clienți care știu ce vor.

P.S. Nu-mi doream decât liniștea casei, vitamina C de la sucul de mere cu cătină, de la pătrunjel și de la cireșe, dar csf când n-ai csf, deci fără cireșe, iar pentru când m-oi face bine, visam la un șpriț rece. Pe cuvânt.

P.P.S. Pe la multiplele traininguri prin care multinaționalele îi trec pe angajați, nu ar fi mai bine să le dea și o listă de cuvinte sensibile care să nu fie folosite? Nu de altceva, dar dacă cineva te întreabă obsesiv dacă ești beat, s-ar putea să te ia cu amețeli.

În cazul de față, am văzut că pe la americani unii mai scot şi pistolul, că la ei a cincea nu convine. Ăia care au pistol. La noi, dacă n-ai…n-ai.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.