Dan MIHĂESCU ■
Anul ăsta, dobrogenii şi în special cei din sudul şi sud-estul judeţului Constanţa care au mizat la ruleta culturilor mari de toamnă şi primăvară, au pierdut întregul pot. De vină este seceta endemică, specifică arealului agrometeorologic din regiune, susţine dr. ing. Dumitru Manole, patriarhul agronomilor constănţeni, în vârstă de 86 de ani, care a intrat în brazdă în 1963 la IAS Stupina din judeţul Constanţa, direct de pe băncile Institutul Agronomic Bucureşti.
“Eu am văzut semnele secetei la Amzacea, unde cultiv 840 de ha. Cu firma mea Sport Agra SRL, de la mijlocul toamnei 2022. În luna mai i-am transmis prefectului judeţului Constanţa, Silviu Coşa, că sunt pesimist în legătură cu recolta ce va urma doar că, ce să vezi, din-tr-una am dat-o în alta şi m-am ales cu reproşul că nu am proprietatea termenilor lingvistici. Nu folosesc corect englezismul endemic, mi-a zis, care are altă semnificicaţie. Am acceptat punerea la punct; am înţeles că am inoportunat. La urma urmei am o vârstă iar limba engleză, de când am deprins-o la vremea specializării din America, pe la începutul anilor ‘70, o mai fi evoluat. Cine ştie? Am lăsat-o aşa căci la urma urmei nu endemismul era subiectul ci seceta ca atare şi iată că s-a adeverit. Realitatea 2023 este cumplită pentru cei mai mulţi agricultori care au trudit câmpul”, a declarat Manole, pentru SENTINELA.
Fermierul dobrogean susţine, într-un memoriu depus de data aceasta la Prefectură, că în judeţul Constanţa, la cultura grâului de toamnă, pe aproximativ 180.000 ha însămânţate, anul acesta s-au obţinut producții între 4 şi 4,5 tone la hectar, pe fondul lipsei precipitațiilor în toată perioada de vegetație, a temperaturilor diurne ridicate și a alternanțelor termice care până la dată de 14.05.2023 au înregistrat noaptea valori de -4°C, -5°C în sud-estul județului Constanţa, pe banda litorală (Agigea, Negru-Vodă, Arsă, Albești, Mangalia, Costinești, Tuzla, Eforie).
Ing. Dumitru Manole mai susţine că același fenomen s-a înregistrat și în zona rurală Corbu, Săcele, Histria, Cogealac şi Medgidia iar nivele mai ridicate de producție medie au fost obţinute în arealul Cobadin, Lipnita, Băneasa, Ostrov, cu aproximativ 6 – 6,5 to./ha.
“Având în vedere că pentru acest sezon agricol nivelul costurilor pentru instalarea unui hectar de cultură agricolă în câmp a fost de 6.500 – 7.000 lei, este de înțeles că la prețul actual de valorificare de 900 lei/to, fermierii au pierderi între 3.400-4.000 lei/ha, iar cei care au obţinut recolte medii de 7 to./ha, vor înregistra pierderi între 200 – 500 lei pe hectar. La culturile de primăvară precum floarea-soarelui, cultivată pe aproximativ 90.000 – 100.000 ha în judeţ, majoritatea suprafețelor vor fi calamitate total sau parțial. Aceeaşi situaţie este şi în cazul porumbului, instalat pe aproximativ 50.000 – 60.000 hectare, calamitate în totalitate”, subliniază Dumitru Manole în memoriul său transmis prefectului Coşa.
Fermierul solicită constituirea unei comisii tehnice pentru constatrea stării de fapt în teren şi evaluarea calamităților produse de seceta atmosferică și pedologică care a pârjolit solurile județului Constanța.
“Problema cu seceta endemică, aşa cum o definisem în prima discuţie cu prefectul, este că acest fenomen e al locului. E din totdeauna aici şi se manifestă mai blând sau mai sever. În favoarea valorificării potenţialului agricol şi implicit pentru combaterea efectelor secetei în Dobrogea, în perioada 1965-1989, au fost amenajate pentru irigat peste 581 mii ha. După 1990 s-a ajuns la concluzia că exploatarea defectuoasă a sistemelor de irigaţii şi dificultăţile tehnologice au dus la neîndeplinirea parametrilor tehnici şi economici proiectaţi şi implicit la abandonarea treptată a utilizării sistemelor de irigare, parţial transferate utilizatorilor de apă. Deşi potenţialul irigabil actual este în jur de 100 mii ha, apa se administrează pe suprafeţe insignifiante de cultură din cauza lipsei unui sistem viabil de subvenţii şi a lipsei unei politici adecvate de susţinere a agriculturii româneşti din perspectiva consolidării securităţii naţionale alimentare şi sociale, aspect relevat de emigraţia din mediul rural, cu şi depopularea localităţilor, în căutarea locurilor de muncă. O soluţie la îndemână, ar fi adecvarea legislaţiei actuale de mediu prin încadrarea Dobrogei în categoria zonelor geografice defavorizate sub aspect climatic ce ar crea posibilitatea subvenţionării agriculturii pe parcelele irigate. Sigur, dacă prefectul Silviu Coşa ar fi de acord că seceta în Dobrogea este endemică.
În judeţul Constanţa, renumit a fost Sistemul de Irigaţii (SI) Valea Carasu prin care se udau 200.000. SI Sinoe pompa apă din lacul Sinoe, SI Hârşova – din Dunăre, SI Rasova–Vederoasa (Dunăre) şi SI Topalu (Dunăre).
La sfârşitul anului 1989, 80% din terenul arabil al judeţului Constaţa era exploatat în regim irigat şi în judeţul Tulcea circa 40%, în total 580.000 de hectare. După Revoluţia din Decembrie 1989 s-a opinat că sistemul în trepte de pompare, folosit în special în judeţul Constanţa, prin canale, jgheaburi şi conducte nu este rentabil, are costurile energetice mari pentru ridicarea apei prin staţii de pompare la înălţimea de peste 90 de metri şi proasta impermeabilizare a canalelor şi jgheaburilor crea pierderi tehnologice mari în exploatare.
Acum, după 33 de ani, la malul mării se mai irigă doar 13.929,39 hectare, respectiv 13, 46% din suprafața amenajată reprezentând 2,88% din suprafața agricolă totală a județului Constanţa. Şi asta în condiţiile în care în zona Amzacea, spre exemplu, în lunile octombrie, noiembrie, decembrie 2022 s-au totalizat doar 80 mm de precipitaţii la un metru. Iar de la începutul anului 2023 şi până în prezent între 220 şi 300 mm/m.
“Nu ştiu dacă este scump sau ieftin să irigi culturile agricole din Dobrogea. Nu ştiu cine poate să stabilească asta? Doar viaţa şi poate istoria altor popoare. Israelul spre exemplu a transformat cel mai arid teritoriu ce poate exista, într-o grădină a Edenului dând hrană şi locuri de muncă poporului evreu şi devenind un important exportator pe plan mondial de alimente şi produse agricole. Au făcut asta creîndu-şi condiţiile să irige chiar cu apă din Marea Galieei pe care o transportă la zeci de kilometri, sau chiar apă desalilnizată din Mediterana. Hrana înseamnă securitate alimentară pentru poporul evreu şi asta trebuie să semnifice pentru orice naţiune!”, a conchis Dumitru Manole.
