Valentin M. Ionescu
Proletari din toate țările uniți-vă, nu mai fiți „Solitaire”!
După cum s-a anunțat public, guvernul României va emite două ordonanțe de urgență pentru o ajustare fiscală pe termen scurt, atât pe latura cheltuielilor, cât și pe latura veniturilor (impozite, deductibilitati). Dl. Ciolacu, prim-ministru al României pretinde că pe componenta cheltuielilor demarează citez „prima reformă profundă a administrației de stat”, iar în privința taxării se realizează o „consolidare fiscală pentru un sistem mai echitabil pentru români”. Citind cele două proiecte de act normativ observ că în fapt, nu este vorba de nici o reformă a administratei și de nici o echitate în materie fiscală, întrucât paradigma fiscală și a administrației publice nu se ajustează structural. Ambele măsuri de politică fiscală au un singur obiectiv, și anume o reducere a deficitului bugetar cu aprox 12 mld. lei, deficit de altfel estimat de Consiliul Fiscal încă de la elaborarea legii bugetului de stat 2023, la aprox. 11,3 mld. lei ce rezultă dintr-un grad de colectare mai scăzut cu 8,7 mld. lei în raport cu proiecția bugetară) cât și din supraevaluarea veniturilor fiscale cu 2,6 mld. lei.
Cele două măsuri de politică fiscală sunt rezultatul presiunilor pe care Comisia Europeană la face de câteva luni la București în mod constant, ținând cont de faptul că măsură precedentă de ajustare fscala din luna mai (OUG nr.34/2023) a avut un impact minor asupra deficitului bugetar primar.
Am să încep cu proiectul de ordonanță care amendează codul fiscal, întrucât prezintă mai mult interes pentru firme, organizaţii neguvernamentale și persoane fizice.
Contrar angajamentului politic declarat de Ciolacu din luna mai 2023 de a nu majora taxele, proiectul de ordonanță cuprinde 145 de modificări la codul fiscal ce privesc în principal majorarea impozitării veniturilor microintreprinderilor și a persoanelor care lucrează în IT si construcții, reducerea unor deductibilitati astfel încât baza impozabilă să crească, majorarea TVA și introducerea „ajustorului fiscal”. Din păcate, modificările la Codul fiscal aduc un beneficiu pe termen scurt statului și un cost contribuabililor, ceea ce nu se încadrează într-un optimal Pareto sau in termenul de „reformă” dacă îi atribuim acestuia un sens de schimbare pozitivă. Dacă ar fi fost o „reformă fiscală” cum se pretinde , poziția fiscală între stat și contribuabil ar fi fost echilibrată.
Am să încep cu impozitele.
Impozitul pe dividende se majorează de la 8% la 10%. Impunerea nu afectează firmele care deţin cel puțin 1 an minimum 10% din titlurile de participare ale persoanei juridice române care plăteşte dividendele (prevedere mai veche). În schimb, are impact negativ asupra fondurilor de investiții și investitorilor pe termen scurt care joacă pe piața de capital. Cei din urmă sunt afectați negativ și de impunerea cu 5% aplicat asupra fiecărui câştig din transferul titlurilor de valoare/instrumente financiare derivate care au fost dobândite şi înstrăinate într-o perioadă mai mică de 365 de zile de la data dobândirii și cu 3% peste acest termen (art.97 alin.8 indice 1). Această nouă impunere lovește drastic în dezvoltarea pieței de capital și este de neînțeles. Piața de capital din România este subdezvoltată față de potențial și asta se datorează atât BNR care a descurajat ani de zile tranzacțiile cu obligațiuni de stat, cât și guvernului care a intervenit prin taxare sau prin refuzul de a lista firmele mari pe care le controlează.
Microintreprinderile ale căror venituri nu depășesc 300.000 lei plătesc 1% impozit, iar cele care depășesc această valoare plătesc 3% impozit. Tot 3% impozit, dar indiferent de venitul realizat (adică poate fi sub 300.000 lei), plătesc firmele care desfășoară activități de editare a jocurilor de calculator, activități de editare a altor produse software, activități de realizare a softului la comandă, alte activități de servicii privind tehnologia informației, restaurante, activități de alimentație (catering) pentru evenimente, alte servicii de alimentaţie, baruri și alte activități de servire a băuturilor, activități juridice, pentru activități ale notarilor și avocaților, activități de asistență medicală generală, activități de asistență medicală specializată, activități de asistență stomatologică, alte activități referitoare la sănătatea umană (art.51 Cod fiscal).
Prin urmare, impozitul la microintreprinderi nu se stabilește doar în funcție de venitul realizat, ci și în funcție de obiectul de activitate, ceea ce mi se pare o discriminare. Statul a luat în socoteală că firmele care activează în domeniile pe care le-am enumerat au profituri mai mari decât firmele din alte domenii de activitate și a făcut această segregare contrar principiilor de drept fiscal enumerate în Codul fiscal (art.3 lit.a). Recunsoc că aplicarea cu strictete a art.3 lit.a) din Codul fiscal ar fi exclus din start un sistem de impunere dual pentru firme, adică unul pentru microintreprinderi și altul pentru firme mici, mijlocii și mari.
La acest punct fac un scurt comentariu. Sistemul actual de impunere al microintreprinderilor și-a epuizat resursele. Încă se mai poate aplica la firmele de consultanta, care nu fac investiții semnificative și au 1- 2 salariați, sau la întreprinderi individuale, dar nu este stimultativ pentru firmele de producție sau cele din IT. La acestea ar fi trebuit aplicat un impozit de 16% asupra diferenței dintre veniturile/profitul obținut în anul curent cu venitul/profitul obținut în anul precedent. În fapt, s-ar fi plătit un impozit scăzut pe un venit în continua creștere, întrucât firma ar fi fost stimulata să producă mai mult și să câștige mai mult. Acest sistem s-a aplicat în Germania timp de 50 ani și s-au văzut rezultatele. Codul fiscal descurajează creșterea producției și a profiturilor, iar proiectul de ordonanță pe care îl analizez aici amplifică această situație. întrucât introduce o nouă reglementare (art.52 alin.1 indice 1), ce prevede că „în cazul în care, în cursul unui an fiscal, o microîntreprindere realizează venituri mai mari de 300.000 lei și o rată a rentabilitățîi de peste 30%, calculată ca raport între profitul net și venituri totale, înregistrate potrivit reglementărilor contabile aplicabile, aceasta datorează impozit pe profit începând cu trimestrul în care se înregistrează acest caz”. Prin urmare, dacă o microîntreprindere este pe creștere și ajunge la o marjă de profit de peste 30% trece la sistemul de impunere de 16%. Această nouă prevedere reflectă o concepție fiscală de penalizare a creșterii veniturilor, total opus sistemului stimulativ pe care l-am descris mai sus prin exemplificare.
Guvernul a luat în calcul eliminarea scutirii de impozit la veniturile de peste 10.000 lei obținute din salarii pe veniturile realizate de o persoană fizică în baza unui singur contract individual de muncă, raport de serviciu (funcționar public), act de delegare sau detașare, ca urmare a desfășurării activitățîi de creare de programe pentru calculator. Aici, trebuie să fac câteva precizări. Scutirea de impozit nu operează decât pentru persoanele care creează programe de calculator, nu pentru orice angajat în IT. De asemenea, scutirea operează la un singur angajator. Pe cale de consecință, dacă o persoană care creează programe de calculator lucrează la mai mulți angajatori nu beneficiază de scutire decât la unul dintre aceștia. În fine, scutirea nu privește decât pe salariații din sectorul privat, pesonal contractual sau funcționari publici (raport de serviciu), nu persoanele care lucrează în baza unui contract civil.
Același regim fiscal cu privire la scutirea de impozit pe venituri de până la 10.000 lei se aplică și la personalul angajat din construcții și industria materialelor din construcții.
Tot în materia impozitării veniturilor mi-a atras atenția introducerea unui nou alineat la art.45 Cod fiscal care prevede că „sumele reprezentând sponsorizări/mecenat/burse private/aparate de marcat electronice fiscale rămase de reportat, potrivit legii, nu se scad din impozitul pe profit datorat după data de 1 ianuarie 2024, respectiv din impozitul pe profit datorat pentru anii ulteriori anului fiscal modificat care începe în anul 2024„ Asta înseamnă că toate sponsorizările care se fac în acest an către organizații neguvernamentale sau persoane fizice posibil sa fie eliminate de firme, întrucât nu mai sunt deductibile.
La impozite indirecte, respectiv taxa pe valoare adăugată situația se complică pentru vânzarea de locuințe care au o suprafaţă utilă de maximum 120 mp și o valoare care nu depășește 600.000 lei. În acest caz se aplică o cota TVA de 9%. Cum se estimează valoarea este o altă discuție. Acest nivel de impunere se aplică dacă o persoană achiziționează o singură locuință. În ipoteza în care achiziționează mai multe locuințe, cota de 9% nu se mai aplică. De asemenea, cota redusă se aplică „numai în cazul locuinţelor care în momentul livrării pot fi locuite ca atare” (art. 291 alineatul (2, lit.o, pct.3),. Prin urmare, ce se întâmplă dacă o persoană cumpără anticipat o locuință în faza de construcție ? Sau care nu s-a construit încă ? Problema îi privește pe dezvoltatori.
În legatura cu proiectul de ordonanță privind unele măsuri fiscal bugetare în domeniul cheltuielilor publice, unde se amestecă amendamente la multe reglementări total diferite unele de altele, precizam în partea introductivă a acestui articol că nu aduce nici o reformă în administrație. Obiectivul ordonanței este de a reduce cheltuielile în bugetul consolidat cu aproximativ 6 mld. lei, adică jumatatate din total, cu impact în deficit. În ipoteza unei reforme a administrației ar fi fost în prealabil evaluate serviciile publice, pentru a cunoaște câte dintre acestea sunt necesare conform cererii populației. În acest mod se putea face o ajustare corectă atât de personal, cât și în privința numărului de autorități publice, cu impact în cheltuieli. Ori, așa ceva nu s-a făcut. Recunosc că în ordonanță sunt reglementari prin care se reduc posturi de demnitari și de funcționari publici, se fac niște comasări și se ajustează organigramele, ceea ce este pozitiv, dar impactul este limitat. Toate aceste măsuri nu sunt rezultatul unei evaluări a serviciilor publice, cum pecizam, ci a unei improvizații ca urmare a unei presiuni financiare de moment. Prin evaluarea serviciilor publice, s-ar fi desființat mai multe posturi și autorități publice.
Am fost surprins să constat că încă se face o confuzie grosolană între furnizorii de servicii publice, respectiv o autoritate publică și serviciul ca atare ce constă într-o activitate sau prestație (art.Art. XXII). Nu este doar o problemă de formă, ci cu implicații financare, întrucât trebuie stabilite normative de cost pe servicii.
În proiectul de ordonanță se reglementează „descentralizarea” (Art. XXII, 2,) unor „servicii”, de fapt a unor direcții județene de sport, cultură, agricultură, sanitar-veterinar, cu transfer de resurse financiare către consiliile județene pentru a susține cheltuielile, dar acestea rămân în dubla coordonare a ministerelor de linie și autorităților publice județene, ceea ce înseamnă că nu se descentralizează.
Surprinde impozitarea cu 80% a veniturilor obținute de autorități publice autonome, adică a acelor organizații publice care se autofinanțează, cum ar fi BNR (impozitată și în prezent cu 80%) și ASF, ca să dau două exemple. Efectul este multiplu, în sensul că aceste autorități își pot reduce cheltuielile de personal și pe cele curente și de capital, ori din contră, aceste autorități ar putea să-și majoreze tarifele pe care le impun firmelor care operează în piețele pe care le reglementează, pentru a putea face față cheltuieilor prezente și pentru a le menține. Prin urmare, poate apărea un impact negativ indirect asupra firmelor. Pe de altă parte, cheltuielile materiale și servicii precum și cheltuielile cu investițiile efectuate de autoritățile autonome care se află sub autoritatea Parlamentului sunt supuse controlului financiar exercitat de Direcția Generală de Inspecție Economico-Financiară din cadrul Ministerului Finanțelor. Este un fel de control preventiv pe costuri care însă limitează autonomia acestor autorități. Nu pretind ca este un lucru rău, dar ideea in sine ca autoritățile publice autonome se finanțează din tarifele pe care le impun firmelor nu este corectă.
Un lucru pozitiv trebuie semnalat și anume că se introduce pentru 3 ministere și toate autoritățile publice locale un sistem de monitorizare a indicatorilor de performanță pentru cheltuieli. De asemenea, similar cu sistemul instituit pentru autoritățile publice autonome se stabilește un control pe proceduri și achiziții publice al Direcției Generale Inspecție Economico-Financiară (DGIEF) din cadrul Ministerului Finanțelor pentru toate autoritățile publice centrale și locale, deși nu cred că există capacitate de implementare. Din punctul meu de vedere, înființarea acestui sistem printr-o centralizare excesivă care seamănă cu un control financiar preventiv este imposibil de aplicat la scara întregii administrații centrale și locale.
