Luigi FRIGIOIU ■
Titlul, evident, e o metaforă, pentru că maidanezii sunt cei mai numeroși vizitatori ai zonei, mult mai mulți decât cei câțiva turiști care se aventurează mai mult de curiozitate prin Sat.
De la înființare, Satul de Vacanță, așezat între Constanța și Mamaia, a reprezentat o atracție pitorească. Era alcătuit din complexe turistice tradiţionale, purtând nume de judeţ: Casa Arad, Casa Prahoveană, Casa Vâlceană, Casa Dobrogeană, Casa Argeș, Casa Olt, Casa Harghita, Casa Tulcea, Ana Lugojana, Feciorii Vrâncioaiei etc. În fiecare, se pregăteau produse culinare din regiunea respectivă și se asculta muzică populară specifică.
Întreg sezonul, prin Satul de Vacanță se revărsau, non-stop, râuri de turiști care parcă legau Constanța de Mamaia. Locul de relaxare era preferat și datorită prețurilor mai scăzute decât în stațiuni. Dar celebru între toate era restaurantul Șatra, cu un program artistic în care evoluau vedetele divertismentului vremii, în frunte cu Jean Constantin. Farmecul cârciumii îl accentua așezarea meselor consumatorilor în…căruțe cu coviltir.
Astăzi, Satul de Vacanță a devenit o împărăție a kitschului generalizat. Un loc ocolit de turiști și de constănțeni deopotrivă. Investitorii imobiliari stau la pândă, salivând ca patrupedele cu limba scoasă de pe alei. Cine a prins spațiu, a construit ce-a vrut și cum a vrut. După ‘90, aici s-au ridicat construcții faraonice, gen Ramada, Imperial sau de fițe, gen Merty, Nobilis, Bueno, Oxford. Fără nici o legătură cu specificul rustic inițial. Vechile căsuțele sunt lăsate în paragină și închise.
Spre seara se mai deschid câteva terase cu grătare. Majoritatea clienților sunt localnici nostalgici ce vor să-și rememoreze anii tinereții. Canalul de legătură dintre lacul Siutghiol și lacul Tăbăcăriei, cândva populat de mici ambarcațiuni de agrement, oferă acum doar un peisaj mizerabil. Din câteva dughene se vând de toate amestecate, pe tarabe: articole de plajă, suveniruri naive, turcisme, porumb, hamsie veche reșapată în mălai, vată de zahăr. Vânzătoarele se apără de muște, țânțari și alte gângănii ce populează, din plin, atmosfera. Fetele, plictisite, par că, mai degrabă, așteaptă toamna și închiderea coșmeliilor decât, eventuali clienți.
În timpul zilei, doar la “Cuptorul cu plăcinte” e deschis. Meniu bogat dar fără…produse de patiserie. Angajații spun că așa e cunoscut localul în toată țara și patronii nu i-au mai schimbat denumirea, deși plăcinta dobrogeană a fost înlocuită de mulţi ani cu shaorma și kebab.
Jean Căruță, celebru ca maestrul Oleg Danovski
Lângă Satul de Vacanță, e așezat Parcul de Distracții, alt punct, cândva, de mare vad turistic, cu destin identic. Pe timpul când era asaltat de vizitatori dornici de senzații tari, parcul aparținea Întreprinderii de Agrement și Producție Industrială pentru Turism (IAPIT). Ulterior, întreprinderea s-a transformat în SC Agrementul SA, apoi a falimentat. Actualii propietari au adus tot felul de utilaje moderne care, însă, nu reușesc să atragă clienți. Înalta roată se învârte, în gol, în vânt, iar mașinuțele electrice sunt aliniate în parcarea pistei. Peste tot e aproape pustiu. Se vede treaba că, azi, tinerii preferă să rămână cu nasul în diverse ecranede telefoane mobile decât să facă mișcare. Pe întinsa platformă a parcului, singura legătură cu perioada de glorie e cel mai vechi angajat, ultimul mohican.
Pe vremuri, în parc, dacă întrebai de Ion Tănase nu-ți răspundea nimeni: toată lumea îl știa de Jean Căruță. Constănțenii vechi recunosc că cea mai celebră “balerină” din oraş, Calypso, nu dansa în ansamblul Fantasio, nici în trupa Maestrului Danovski. “Vedeta” orașului pirueta doar în Parcul de Distracții, la comanda, butonată din pupitru, de Jean Căruță – mecanicul specializat în buna ei funcționare. În anii 80-90, orice copil aflat prin parc, la plimbare, se învârtea o tură cu utilajul sub forma unei “balerine”. Jean Tănase și partenera sa au alcătuit unul din cele mai simpatizate cupluri ale agrementului. Când utilajul se defecta, Jean înveselea turiștii supărați, explicându-le că e “în perioada aia” a lunii, ca orice doamnă!
Anii au trecut, balerina a îmbătrânit, a ruginit și a fost dată la casat. Jean Căruță a dus-o, pe bucăți, la “fier vechi”, trist, parcă și-a înmormântat ființa iubită. Acum, așteaptă, și el, pensionarea dar povestește, cu plăcere, la o bere, oricui are chef să asculte, aventuri cu “balerina”, din anii de aur ai litoralului românesc.
Pare că nimeni dintre edili nu mai iubeşte acest oraş. La fel este si în extremitatea cealaltă, în peninsulă. Gunoaie, găuri capcană în pavaj periculoase şi pentru pietoni şi pentru autoturisme, stâlpi improvizaţi sprijiniţi cu bolovani la intrarea în Piaţa Ovidiu (deşi s-au cheltuit bani grei pe nişte frumoşi butoni telescopici de oţel, care între timp au fost dislocaţi sau s-au blocat iremediabil), parcare gratuită în timpul zilei pentru cei care merg la plaja Modern (deşi, în urmă cu vreun an s-au instalat indicatoare de oprire şi staţionare interzisă pe mai toate străduţele, pe care nimeni nu le respectă, şi în primul rând poliţia locală sau cei de la circulaţie), seara, parcare liberă şi trafic auto infernal încât cei care doresc să se plimbe pe jos trebuie să se strecoare cu teamă pe unde pot, păzindu-şi cu grijă copiii, claxoane şi muzici de doi bani din baterii puternice. Puţinii turişti străini care îndrăznesc să coboare în peninsulă, privesc cu admiraţie clădirile frumoase din zonă, întorc privirea de la obscenele clădiri “învelite” în flamuri zdrenţuite pe care vântul le scutură de praf, privesc cu teamă în jur la spectacolul străzii care te duce cu gândul la un târg provincial de autoturisme vechi.