Echipele RAJA intervin joi – 07 septembrie 2023,pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta principală de alimentare cu apă, cu diametrul de 400 mm, de pe Drumul Naţional, la ieşire din localitatea Valu lui Traian, în zona sensului giratoriu spre localitatea Murfatlar, transmite Biroul de comunicare.
Astfel, în intervalul orar 10.00 – 16.00, vor fi afectați de lipsa apei toți consumatorii din localitatea Valu lui Traian, cu excepţia celor din zonele C şi F (Cartierul Tineretului).
Toți utilizatorii din zonă sunt sfătuiți să își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic în perioada în care va fi sistată alimentarea cu apă.