Leonard MOCANU ■
Aflat cu o treabă particulară în stațiunea Venus, am dat curs inițiativei de a ne întoarce la Constanța prin stațiuni, să vedem și noi ce, cum și mai ales cât… Mai exact, cam câți turiști mai mișunau prin stațiuni ademeniți de săptămâna la mare, câte hoteluri mai sunt deschise, în câte locuri s-a trecut deja la învelirea buticurilor și teraselor cu plăci de carton sau OSB.
Liniște și pace, aș spune, aspect de oraș de provincie nedezmorțit într-o dimineață de sâmbătă. Evident (pentru noi), ne-am făcut timp să oprim câteva minute în Olimp, în zona complexului hotelier Panoramic – Amfiteatru – Belvedere, altădată perla coroanei litoralului românesc, pentru a admira marea și faleza de la înălțime. Am dat curs numeroaselor afișe ”trase” la imprimantă și plastifiate, ”atârnate” într-un fel sau altul de fiecare copac și am evitat să parcăm pe proprietatea privată a complexului Phoenicia, aparținând cunoscutului mare grangur cetățean român din Orientul Mijlociu, ”leu” pe la o televiziune cu acoperire națională, expert și consultant în afaceri, candidat de profesie la primăria vreunui municipiu de pe litoral.
Complexul se pregătește deja de iarnă, mulții angajați care mișunau băteau în cuie scânduri peste geamuri, ca în zonele de război din Liban, ca să protejeze spațiile ce nu mai fac trebuință. Se vorbește o combinată de limbi Est și Mijlociu Orientale, observațiile fiind mai mult răcnite în limba patronului, de niște namile cărora le-ar sta mai bine cu sapa în mână. Până la urmă, pe teritoriul lui și cu banii lui, omul face ce vrea și-și cumpără câți negri vrea pe moșie. Cei câțiva turiști care încă sunt cazați în complex (de fapt în doar unul dintre hoteluri) par a fi preocupați mai mult de ora de plecare către casă, astfel că în curând cortinele de lemn vor acoperi mai totul.
Doresc să mă refer în principal la stilul de Relații Publice Mijlociu Oriental în atenționarea turiștilor de a nu parca pe locurile private din ”bagajul” complexului, cu anunțuri, enunțuri și amenințări de ridicat mașinile sau de plată a taxei de parcare. Este totuși un pas înainte: locurile puteau fi blocate cu navete de bere legate cu lanțuri de copaci. M-a frapat că localnicii, constănțenii adică, au un regim ”privilegiat”, lor urmând să li se ridice autoturismul fără somație. Mă așteptam, totuși, de la un așa mare patron, așa “mare magnat”, grandoman și megaloman, profesor în afaceri despre industria ospitalității (o altă găselniță greu de înțeles) să scoată din buzunarul doldora câțiva firfirei și să amplaseze niște bariere automate, soluție mult mai civilizată și mai…occidentală. Iar întrebarea cea mai deranjantă este următoarea: dacă pe locurile pe care le revendici ca fiind proprietatea TA privată nu pot parca decât pasagerii hotelurilor TALE, atunci de ce autovehiculele TALE ocupă locuri de-a latul în parcările publice, gratuite, ale stațiunii?
Pe drum, m-am mai liniștit și am devenit mai optimist, când am văzut în Tuzla un câine pripășit, fără stăpân, traversând strada (e adevărat, prin loc nepermis), cu ditamai PET-ul între dinți. Probabil ecologistul de ocazie căuta o europubelă pentru colectarea selectivă a gunoiului.
