Acasă VREM O ŢARĂ CA AFARĂ ! Dureri de cap pe patru roți

Dureri de cap pe patru roți

998
0
Sursa foto: Shutterstock.com

Leonard MOCANU ■

Voi încerca în perioada următoare să abordez o serie de aspecte puse sub semnul sloganului de mai sus, din dorința de a împărtăși felul în care acestea sunt rezolvate pe diverse meridiane, dar și pentru a trage un semnal de alarmă celor care ne conduc, în a aborda lucrurile pe cărările bătătorite de alții.

Cu ceva ani în urmă, mă aflam în mașina unui român stabilit în SUA în anii ‘ 70, pe centura metropolei Baltimore, moment în care semaforul de la intersecția din fața noastră s-a schimbat din verde în galben, prilejuindu-i acestuia să ne cam dea cu capul de toate cele. L-am întrebat nedumerit de ce nu a forțat trecerea, cum ar fi făcut 90 din 100 de șoferi în România, ”acoperiți” de prevederea legală cu oprirea în condiții de siguranță. Răspunsul a fost cam așa: ”Vezi camera aia de colo? Vine sancțiunea acasă fără să te gândești prea mult. Și, odată cu ea, se adună punctele de penalizare la poliție, iar la 15 puncte, devii pieton. Aici, fără mașină ești un om mort pentru că de regulă locuiești la zeci de kilometri distanţă de locul de muncă, de școala copilului, de supermarketul de unde îți faci cumpărăturile etc. Nimeni din familie nu are timp să te căruțească, iar cu transportul în comun, mai bine mergi pe jos. Așa că preferi respecți regulile”.

Explorând întâmplarea cu un coleg de generație stabilit și el în SUA, am aflat că mai există un motiv serios ca să fii cuminte: te arde la buzunar. Adică, pe lângă amenda pe care trebuie să o plătești, mai ai o surpriză – punctele de penalizare sunt ”gestionate” și la societatea la care ești asigurat, iar pentru orice „zestre suplimentară”, rata lunară sporeşte şi ea, pentru că tu devii un potențial pericol public.  Ilustrativ, dacă o rată lunară este de, să zicem, 40 de dolari cu „cazierul” curat, la 14 puncte, adică fix înainte de a deveni pieton, rata este de zece ori mai mare (400 de dolari, pentru cei care încă mai caută calculatorul). Se aplică principiul „dacă vrei să pedepsești, bogatului să-i dai o palmă, iar săracului să-i iei banii”. Și ajungi să te gândești de două ori înainte de a alege pedala de accelerație, în locul celei de frână. Stau și mă întreb, atunci (dealtfel, am întrebat fără răspuns pertinent și un domn comisar-șef de la poliția rutieră) care ar fi impedimentele pentru care nu se aplică și la noi un astfel de just tratament? De ce noi preferăm criterii subiective, inventate noaptea la beție, precum vârsta șoferului, în loc să facem o țară ca afară?

Și dacă vorbim de criterii inventate, pentru că tot se apropie iarna și trebuie să schimbăm încălțările la mașini, stau și eu și mă uit la exemplul Germaniei sau al Austriei, care au legiferat perioada pentru anvelopele de iarnă de la 1 noiembrie, la 31 martie. Cum poate să iasă din mintea legiuitorilor o aberație românească prin care ești obligat să ai anvelope de iarnă și în august sau ori de câte ori ninge, lăsând la aprecierea subiectivă a agentului constatator să te amendeze sau nu? Oare nemții sau austriecii au ierni mai blânde decât la noi? Oare la ei zăpada a devenit o amintire? Cred că din contra, dar ei sunt nemți și preferă reglementări clare și precise, lipsite de echivoc.

Cum, dealtfel, există reglementări serioase și pentru depășirea vitezei sau pentru orice altă contravenție, înregistrată prin mijloace electronice sau electro-optice. Dacă ai talpa mai grea pe accelerație, atunci riscul să primești amenda la domiciliu crește exponențial. Iar formularul de constatare arată ca o teză de doctorat: sus în stânga, poza ta la volan, apoi toate datele care te individualizează, date despre mașină, viteza cu care ai fost înregistrat, ora, minutul, secunda înregistrării contravenției, locul precis, numărul și tipul camerei și al dispozitivului radar, chiar și seria și data procesului verbal al ultimei verificări metrologice a radarului și camerei. Ca să nu ai ce contesta. Sau dacă vrei să o faci, întâi plătești amenda, pentru că altfel riști să te trezești cu portăreii la ușă. Sau în casă. Și iarăși stau să mă întreb: nemții, belgienii, francezii, olandezii și ceilalți de pe acolo nu au Curți Constituționale sau Avocați ai Poporului care să vegheze la respectarea drepturilor omului? Sau legislația lor este fără hibe iar oamenii legii își fac treaba?

Și mă mai întreb: oare în toate plimbările lor profesionale prin cele străinătăți legiuitorii sau guvernanții noștri nu au observat și ei, asemeni mie, aceste lucruri? Oare le-a interzis cineva să le abordeze în discuțiile cu omologii de acolo, ori s-au mulțumit să circule în mașini cu girofar și să se îmbuibe cu creveți și brânzeturi fine pe la dineurile oficiale?

Iată câteva argumente pentru care sloganul din supratitlu ar trebui să le dea mai mult de gândit legiuitorilor, guvernanților, dar, în aceeași măsură și celor care îl strigă nedigerat.

Data viitoare voi încerca să dezvălui cam cum e pusă administrația locală în slujba cetățeanului, în situații care sunt comune și la noi.

Publicitate
Articolul precedentDe strajă la ghena de gunoi
Articolul următorTeritoriile Ocupate ale României – „sacrificiu istoric” ilegitim al unui preşedinte în contradictoriu cu jurământul de învestitură

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.