Acasă VREM O ŢARĂ CA AFARĂ ! După malluri, supermarketuri și piețe treceți și pe la muzeu, nu vă...

După malluri, supermarketuri și piețe treceți și pe la muzeu, nu vă cauzează!

16733
0
Sursa:noapteamuzeelor.ro
Sursa:noapteamuzeelor.ro
Publicitate

Leonard MOCANU  ■

Vă puteți imagina că, beneficiind de ceva timp liber în inima capitalei noastre, am ales să-l petrecem la Muzeul Național de Artă al României – MNAR? Eu îl văzusem cu vreo patru decenii în urmă, pe vremea când era găzduit de Sala Mică a Palatului. Soția, nu îl văzuse niciodată. Între timp, colecțiile s-au mutat în aripile laterale ale Palatului Regal, un spațiu adecvat pentru ceea ce ar trebui să reprezinte un astfel de muzeu. Tot între timp, mila Domnului ne-a purtat pașii prin Luvru, Musee d’Orsay, Musei Vaticani, Rijksmuseum, Muzeul Van Gogh, Guggenheim, Muzeul de Pictură din Istanbul și nu numai, am văzut cum știu alții să pună în valoare artiștii naționali și internaționali, precum și apetența publicului pentru arta plastică de calitate.

Prima surpriză, plăcută, a fost prețul: pentru colecțiile de artă națională și artă europeană, un adult trebuie să plătească 32 de lei. Am făcut uz de statutul de pensionari și am intrat ”doi pe un bilet”, iarăși un lucru în favoarea îndrăgostiților de frumos. Și ca serviciul să fie complet, am beneficiat și de garderobă. Aici, primul semn de ”rasolire”: unele jetoane nu mai sunt de plastic, ci din carton, inscripționate cu pixul.

Am pornit în explorarea sălilor aripii care găzduiește colecțiile artiștilor naționali. La primul etaj, arta medievală, conectată puternic cu religia și cu strădaniile unor domnitori pământeni, dintre care, la loc de cinste, stă Neagoe Basarab. Nu sunt specialist, dar creierul meu de inginer îmi spune că ar putea fi valorificată în interesul promovării culturii naționale asemănarea dintre albastrul de Voroneț și cel din Capela Sixtină și faptul că scena Judecății de Apoi de pe peretele vestic al mânăstirii precede cronologic fresca celebră a lui Michelangelo. Cu toate că sunt multe asemănări, specificul local transpare, printre altele, în hainele sfinților și în buciumele îngerilor. Asta înseamnă că erau artiști în țările române și înainte de 1500, chiar dacă se numeau zugravi, termen mai degrabă peiorativ decât încurajator.

Rând pe rând, sală după sală, am trecut în revistă ceea ce consideră specialiștii mai reprezentativ pentru pictura, grafica și sculptura românească, sau numai în parte, de vreme ce pentru o impresie cât mai completă, ar mai trebui vizitate și Muzeul Colecțiilor de Artă, Muzeul Zambaccian, ambele secții ale MNAR sau Muzeului Național de Artă Contemporană al României. Mi-e neclar dacă disiparea operelor artiștilor plastici români în atâtea muzee dorește să confirme proverbul ”să nu ții toate ouăle în același coș” sau pe cel conform căruia ”esențele tari se țin în sticle mici”.

Ce e de remarcat, atât în colecția de artă națională, cât și în cea europeană, este starea de blazare și patina timpului mai evidentă pe holuri, covoare, în atmosferă, mai degrabă decât pe lucrările expuse. Nu am remarcat la zecile de supraveghetori un element comun al ținutei (nici măcar ecusoanele), nu am încercat, dar cred că oricum ar fi fost greu să-i scot din plictisul care îi învăluia, din micile lor preocupări, pentru a-i ruga să ne ofere vreun detaliu tehnic. Însă, de departe cel mai deranjant aspect este cel al înscrisurilor care însoțesc fiecare lucrare de artă. Dincolo de faptul că acestea nu sunt uniforme la toate exponatele, fontul folosit și dimensiunile acestuia par a pune vizitatorul mai degrabă în fața unui examen oftalmologic pentru astronauți, decât în fața emoției de a identifica o lucrare sau alta.

În aripa dedicată artiștilor europeni, în afară de senzația de sărăcie, dată de numărul foarte redus de lucrări care poartă ”ascendențe” sonore, e de remarcat lipsa oricărei indicații de orientare privind sensul sau ordinea de vizitare. Și aici plictisul domnește la orice pas, și aici imaginea de ros și prăfuit domină pe cea a exponatelor. Și, ca o cireașă pe tortul deziluziei, ni s-a recomandat să privim singura pictură a unui artist rus, Aivazovski, prin geamul de plexiglas al unei uși, pentru că ”noi nu avem expuse piese din școala rusă”. Ca și cum clasicii ruși ar face parte din camarila actualului lider de la Kremlin și sunt pe listele negre europene.

Ca întotdeauna, am încercat, e adevărat nu cu ușurință, să luăm partea frumoasă a acestei vizite, să ne bucurăm de fiecare tușă de culoare a maeștrilor români și străini, să găsim dincolo de pânza pictată parfumul florilor lui Luchian, șiretenia din ochii Evreului cu gâscă al lui Grigorescu, sau unda de speranță din ochii țăranilor români, zugrăviți de mai toți artiștii noștri. Am fost la Barbizon cu Andreescu și, nu în ultimul rând, l-am căinat pe Haman implorând iertare Esterei, prin ochii și penelul lui Rembrandt.

În încheiere, aș dori să fac câteva recomandări mai marilor zilei: când termină  cumpărăturile pentru coșul zilnic prin cine știe ce supermarket ori ședințele de baie de mulțime prin piețe, cu țărănci și legături de pătrunjel, poate se decid să viziteze și Muzeul Național de Artă al României a cărui stare seamănă ca două picături de apă cu starea de fapt a României. Și poate îl invită și pe ministrul culturii în această escapadă, neapărat neanunțată, fără ghid, sirene și girofar. Iar dacă pașii îi vor purta prin cele capitale europene, să lase shoppingul în seama consoartelor și să ceară în program vizite la instituțiile omoloage sus-menționate. Merită o comparație, deși sigur nu e în favoarea noastră.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.