Călin MARINESCU ■
După ce inițial nu s-a reușit adoptarea unei Rezoluții a Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite (ONU) privind încetarea focului în Fâșia Gaza, țările arabe în frunte cu Iordania au promovat un nou document supus votului Adunării General a ONU, la sfârșitul saptămânii trecute.
Rezoluția privind încetarea fucului în Fâșia Gaza a fost adoptată de Adunarea Generală cu un vot covârșitor, din cele 193 de state membre ale Organizației Națiunilor Unite au votat pentru 120, contra dor 14, s-au abținut 45 de țări și au lipsit de la vot alte 14 state.
Spre deosebire de Rezoluțiile Consiliului de Securitate, cele adoptate de Adunarea Generală nu sunt obligatorii din punct de vedere juridic dar au o importanță morală semnificativă datorită numărului mare de țări susținătoare.
Bineînțeles că ambii beligeranți nu și-au însușit prevederile acestei rezoluțîi și ca atare Hamas a continuat să trimită rachete către orașele israeliene în idea de a provoca panică permanent în rândul populației, iar Israelul și-a dus mai departe atacul asupra Fâșiei Gaza, atac care inevitabil va provoca inestimabile suferințe populației paliestinene aflată între presiunea luptătorilor Hamas, care îi folosesc ca scuturi umane și bombele israeliene care le distrug locuințele și îi împing către sud unde nu sunt condiții minime pentru o viață normală.
Dacă studiem modul în care au votat statele lumii amintita Rezoluție, putem constată o polarizare a multora dintre ele prinse în diferite zone de interese, evident cu schimbări majore față de ceea ce se credea a fi mult discutata ordine internațioanală.
Nu este de comentat faptul că toate țările arabe sau cu populație majoritar musulmană au votat pentru, dar există printre susținători și țări de la care se așteapta un vot negativ sau cel puțin abținere.
Țări europene cum ar fi Spania, Franța, Luxemburg, Norvegia, Belgia, Portugalia, Slovenia au votat pentru iar multe alte state europene (Grecia, Austria, Lituania, Germania, Danemarca, Cipru, Estonia, Finlanda, Italia, Bulgaria, Slovacia, Letonia, Monaco, Olanda, Suedia, Marea Britanie, România) se numără printre cele 45 de țări care s-au abținut de la vot.
În primul rând putem constată că protestele susținătorilor populație palestiniene și chiar a mișcării teroriste Hamas precum și teama unor atentate și-au atins scopul, astfel că majoritatea țărilor europene au votat pentru ori s-au obținut de la vot, excepție făcând Austria, Croația, Cehia, Ungaria, Islanda, care au votat contra.
Cei care s-au obținut au considerat nedrept conținutul Rezoluției care nu metionează nimic în legătură cu Hamas, organizație care stă la baza acestei conflagrații și care atacă permanent Israelul cu rachete, chiar dacă cu rezultate mult mai reduse față de bombardamentele israeliene din Gaza.
Evident că o componentă importantă a acestor decizii a fost situația reală a populației din Fâșia Gaza care se îndreaptă către catastrofa umanitară.
Acceași populație care începând din 1947 este pusă periodic în situații limita aflându-se permanent între interesele țărilor arabe megieșe, Egipt, Iordania, Liban, Siria și interesele Israelului.
Războaiele zise de eliberare a palestinienilor pornite de statele arabe, atât cel din 1948 cât și războiul de 6 zile din 1967 au produs doar disperare și exoduri ale populație pentru cei vizați de ajutorul fratern arabo-musulman.
La ora actuală peste 50% din populația palestiniană de circa 4,5 milioane trăiește în cele mai fericite cazuri în condiții gen camping din taberele de refugiați din țările vecine, evident și în Israel.
Aflată sub presiunea diverselor interese, fără a avea siguranța zilei de mâine, populația palestitiana, în special cea aflată în Fâșia Gaza, este majoritar nenultumită și consideră că totul se datorează existenței statului Israel iar ca atare au drept principală țintă desființarea acestuia.
De aceea, permanent cei care au condus destinele populației palestiniene, atât Organizația pentru Eliberarea Plaestinei, metamorfozată de-a lungul timpului, cât și Hamas, au refuzat să dea curs unei Rezoluții a ONU din 1947 care prevedea formarea a două state: unul palestinian și altul evreu. Rezoluția cu pricina a stat însă la baza formării statului Israel în mai 1948 dar nu a fost niciodată respectată de palestinieni, deși Organizația pentru Eliberarea Palestinei are statutul de membru observator la ONU și atât Cisiordania cât și Gaza au organizat alegeri și și-au ales proprii conducători iar în Gaza, după cum se știe, destinele palestinienilor sunt conduse de Hamas.
