Luigi FRIGIOIU ■
Ziua de 13 decembrie n-a fost cu ghinion. Centrul Cultural Județean a oferit constănțenilor o surpriză de sărbători: un spectacol gratuit la Sala Jean Constantin de pe b-dul Ferdinand. Lumea, venită buluc, s-a înghesuit la ușile fostului cinematograf. Show-ul, lung cât o zi de post (tot ne aflăm în cel al Crăciunului), a început la ora 18 și s-a dus spre miezul nopții. Ne-am ghiftuit cu “ghiveci muzical” apetisant, garnist cu „de toate”, pentru cele mai felurite gusturi. Prezentarea a fost realizată de Roxana Cioacă și Ionuț Dulgheriu.
Armonia sutaniștilor
Ne-a introdus în spiritul sărbătorilor o formulă restrânsă a preoților-cântăreți din Corul Armonia. Formați de Prea-înaltul la “Teo-Old School”, băieții fac cântări în strană dar și pe alte scene ca să-și completeze veniturile. Li se spune “sutaniști”. Poartă sutană (spre deosebire de sataniști) și se mulțumesc cu suta primită de la enoriașii tot mai sărăciți de biruri.
Au încheiat cu o melodie tematică: “Dacă-n fiecare zi, Crăciunul ar veni / Ce bucurie ar fi!”. Într-adevăr, mare bucurie, mai ales că buzunarele largi ale sutanelor ar fi mereu pline cu bancnote albastre. Mană cerească…
Saramurică folclorică de Plătică
Ce poate fi mai interesant decât să trăiești între Dunăre și Marea Neagră purtând un nume atât de sugestiv. Populara solistă, Elena Plătică, ne-a încântat cu folclor dobrogean interpretat împreună cu elevele ei de la clasa de muzică populară a Centrului Cultural Județean Teodor T. Burada.
Marius Ciprian Pop a prezentat piese tradiționale ardelenești apreciate și îndelung aplaudate de public. Preot de meserie, părintele Marius Ciprian posedă voce pregnantă și statură impozantă (aproape 2m). Un “prea-înalt” veritabil. O prezență caldă, plăcută, cu un discurs de suflet, adecvat momentului.
Ca orice moldoveancă de peste Prut, folclorista Adriana Ochișanu s-a dovedit tonică, plină de viață. Cu melodiile ei săltărețe a reușit să ridice în picioare sala arhiplină, fiind apreciată la Constanța ca la Chișinău. Mai ales ,că în urma transhumanței din ultimile decenii, Dobrogea a devenit un fel de Moldova-Nouă.
De la sărbătoare nu putea lipsi Ansamblul nostru “Brâulețul” – trupa de dansuri populare și taraful dirijat de prof. dr. Cristian Obrejan. Maestrul coordonează o orchestră spectaculoasă, colorată: meseriași ce pot acompania folclor dar și orice alt gen muzical. Când cântă, par regii instrumentelor, de aceea sunt supranumiți “Gipsy Kings”.
Colind cu ursul, capra și Lupu
De mare efect au fost momentele artistice ale Ansamblului “Zestrea” venit din nordul țării. Costumați în urși și capre, cu măști haioase, bucovinenii au prezentat colinde ovaționate de public. Colindătorii au coborât în sală și au dansat alături de spectatori.
La un moment dat, pe scenă, alături de urși și capre, a urcat și Lupu. Nu cel din poveste, ci Lupu Mihai, preșul Consiliului Județean. Discursul său s-a sfârșit în aplauze, în primul rând, pentru că a fost scurt.
Reprezentația a încheiat-o recitalul lui Marcel Pavel care rămâne, în ciuda trecerii anilor, un interpret de valoare și, mai ales, de forță. Marcelino a cântat de toate: manelele vechi de 100-200 ani, operetă, muzică ușoară de la Festivalul Mamaia, colinde și, evident, hitul consacrat “Frumoasa mea”.
Pe final, Marcel Pavel a zis către public: “V-am colindat și nu mi-ați dat nici măcar un covrig.” Atunci, o doamnă, trecută de prima tinerețe, s-a ridicat din primul rând, s-a dus spre scenă și i-a oferit chiar un…covrigel. “Ia-l, Marcele, mamă, ți-l dăruiesc, cu gaură cu tot” a glumit doamna. Vizibil încurcat, solistul i-a înapoiat covrigul continându-și recitalul.
Atmosfera era atât de prietenoasă încât spectatorii ar fi dorit să rămână în sală până la Crăciun. Dar a fost foarte bine și așa. Să spunem “Mulțumim!” și “Bogdaproste!” Centrului Cultural Județean și directoarei Laura Stroe. Sărbători fericite, constănțenilor! La mulți ani, Constanța!