Acțiunea Rabunion XIV, într-una din nopțile revoluției decembriste 

Călin MARINESCU  ■

Am citit cu emoție relatările prietenului și colegului meu de la Clubul Nautic Român, contraamiralul (RET) Ion Custura, descriind momentele teribile prin care a trecut după 22Decembrie 1989, în îndeplinirea misiunii, cu Dragorul Maritim DM 29, în apropierea portului Constanța pe o mare dezlănțuită, cu valuri extrem de înalte, vânt foarte puternic și vizibilitatea redusă din cauza ninsorii, o nava militară de capacitate mică, în stare tehnică precară, ca mai toate navele militare și comerciale românești ale epocii comuniste.

Numai cei care au înfruntat furia mării măcar o dată, care au strâns din dinți și au mers mai departe existând permanent riscul unei avarii majore ce putea duce la pierderea navei și evident la dispariția cel puțin a unor membrii din echipaj, pot realiza dramatismul unor asemenea momente.

Ar fi multe exemple cu situații în care muți dintre colegii noștri au plătit tribut mării lăsându-i neconsolați pe cei care îi așteptau acasă.

Este evident că forțele armate române, indiferent de categoria de armă, au fost total debusolate la revoluție în momentul apariției unei situații de luptă, după ce au primit consemnul “Radu cel Frumos”, adică pregătire în vederea intrării în luptă.

Destructurată timp de mulți ani și transformată în anexă a economiei naționale, Armata a constituit alături de elevi și studenți forță de muncă necesară pentru realizarea unor investiții de mare amploare, a muncii în agricultură sau în porturi.

Circula un banc, care îi caracteriza țăranii români drept cei care stăteau în bătătură și priveau la elevii și militarii care se duceau să strângă recoltele.

Rezultatul a fost că la momentul în care s-a cerut ca armata să își între în atribuțiile pentru care a fost creată totul a devenit o nebuloasă. Și asta în contextul Revoluției Române izbucnite la Timișoara în 16/17 decembrie 1989. Nu a existat un sistem de comunicații unitar, s-au emis ordine pe diferite sisteme de comunicații, uneori prin televiziune, cea ce a creat totală confuzie, dublată de o dezinformare bine controlată ca și în cazul operațiunilor de pe mare a unor sistme electronice pentru generarea unor ținte false.

De foarte multe ori au fost luate decizii care au dus la consumarea fără rost a muniției sau la angajarea de lupte între diverse unități aparțînând unor arme diferite.

O mare diversiune s-a creat prin anunțarea prin televiziune a existenței unor teroriști provenind din rândul trupelor de Securitate. În fapt, ofițerii de securitate cu trupele de securitate s-au pus la dispozitai armatei, dezarmați, dar din motive încă necunoscute nici un ofițer superior din cadrul armatei nu a mers la televiziune, cum era modă, ca să informeze populația despre destructurare a Securității.

Susțin cele scrise de mai sus prin acțiunile noastre, ale echipajelor flotei maritime comerciale care am preluat paza Portului Constanța, la cererea conducătorilor militari ai Județului Constanța, și timp de câteva zile am reușit să prevenim mai multe evenimente nefericite ce se puteau produce între unitățile militare care se aflau în port.

Nu am făcut-o din cine știe ce eroism ci pur și simplu fiincă eram dotați cu mijloace eficiente de comuniucatii, de proveniență capitalistă, respectiv stații portabile de emisie recepție Motorola.

Cea mai mare realizare a fost oprirea luptelor angajate cu foc deschis între un pluton de grăniceri cu niște marinari de la Marina Grănicerească, care de fapt încercau să facă “rost” de ceva carne din frigoriferul portuar. Sau momentul în care am reușit să oprim tirul bastimentelor de război din dana militară, care trăgeau cu armament greu în direcția rezervoarelor de petrol din danele 66/67 în urmă unor informații primite care relatau că nave amfibii veneau de pe mare și urmau să atace portul.

Evident, exista riscul de a fi aprinse rezervoarele care era pline cu mii de tone de produse petroliere.

Motivul era stupid, cum oare puteau să se urce pe stabilopozi navele amfibii iar bine înțeles marinarii noștri de la NAVROM, care asigurau pază dinspre sud, nu observaseră nimic suspect la veghea pe mare.

Au fost răspândite fel de fel de zvonuri, multe izvorâte din cauza excesului de adrenalină al multora dintre cei care participau la acțiune în acele zile.

De cele mei multe ori am reușit să îi potolim, cerând să ne comunice numai observațiile personale nu și zvonurile.

Despre acele multe întâmplări s-au scris și mai multe pagini dar relatarea pățăniilor Dragorului Maritim 29 mi-a amintit o întâmplare cât se poate de hazlie, așa cum o văd cu ochii de astăzi, dar extrem de tensionată la vremea respectivă și care ar fi putut avea un deznodământ dramatic.

Atunci când dragorul a fost trimis să intercepteze animalierul Rabunion XIV, pe 27 decembrie 1989 – după cum rememorează contraamiralul Custură, căci refuzase să se supună ordinului autorităților de ancorare în rada exterioară Constanța și insista să forțeze intrarea în port, poate și fiindcă marea era rea; a existat teamă că nava ar fi inamică și s-ar putea saborda la intrare, ceea ce ar fi dus la blocarea portului. Bine, prin oraș, simultan evenimentelor din port circula informația că o navă străină ar încerca să intre cu teroriști arabii la bord în, Portul Constanța, ca să-l ajute pe Ceaușescu.

Am fost sunat la telefon de Comandantul Unic al Portului, căpitan de rangul 1 Teofil Pop (Odihnească-se în pace!) și am luat în discuție posibilitatea de a bloca intrarea navei Rabunion XIV în port prin acțiunea unei nave mari, aflată la ancora în radă, ca să evităm o eventuală încriminare de atac asupra unei nave comerciale cu echipaj la bord, de către o navă militară. Un accident nautic, o coliziune, era altceva.

Deși mi s-a părut acțiunea cam hazardată am luat legătura pe un canal securizat cu mineralierul Baia de Cris, de 65.000 tdw, încărcat la maximum cu minereu de fier. Nava era sub comandă unui comandant celebru în flotă, Costin Diaconu (Fie-i țărâna ușoară!), cu care am convenit să fie pregătiți de acțiune, să reducă lungimea lanțului de ancora și dacă va fi nevoie, la comanda noastră, să acționeze astfel încât să facă imposibilă pătrunderea navei Rabunion XIV pe pasa de intrare în port.

Nava Rabunion XIV era o mică navă animalier de circa 3000 tdw și coliziunea cu o navă de 65.000 tdw i-ar fi cauzat avarii majore, poate chiar scufundarea.

Navele Rabunion aveau pavilion libanez și se aflau sub oblăduirea Frontului de Eliberare a Palestinei, organizația înfrățită cu PCR fiind condusă, la vremea aceea, de marele prieten al lui Nicolae Ceaușescu – Yasser Arafat. Din acest motiv, echipajele aveau parte de o atenție deosebită din partea autorităților, și de tratament preferențial la intrarea în Portul Constanța, chiar înaintea navelor românești, și de aici vă dați seama cum le purtau marinarii noștri sâmbetele.

Până la urmă Comandantul arab a înțeles că o dată cu schimbările politice apărute de două, trei zile, în România, nu se mai bucură de prioritate la acostare și a ancorat cuminte în poziția indicată.

Către dimineață, după mai multe nopți de tensiune și nesomn, vardia de la bioul meu m-a trezit pe la ora 3-4, spunându-mi că sunt chemat de pe mare la radiotelefon de Comandantul navei Baia de Cris. Iau buimac receptorul și-l aud pe Costin care care mă apostrofa pentru că încă nu a primit verde ca să treacă la acțiune. ”Bă noi stăm aici pe baricade, suntem gata de luptă să-i dăm pe arăbeți la fund și voi… cât mai aveți aveți de gând s-o lungiți?”

L-am potolit, mi-am cerut scuze că nu l-am anunțat mai de mult și l-am rugat să ancoreze nava în siguranță și să meargă la culcare… Ufff!!!!!! Am respirat ușurat dar cu câteva broboane de sudoare pe frunte, dându-mi seama ce am evitat. La fel s-ar fi căzut să facă și marinarii de pe Rabunion XIV, dacă ar fi avut habar cum erau să cunoască mânia Comandantului Costin Diaconu.

Când ne-am văzut, după ce au acostat pentru descărcare mi-a relalat că întreg echipajul era foarte belicos, gata „să-i dea la baltă” pe arabii de pe Rabunion.