Manuel VLĂDUȚ ■
Motto: “Să ne ferească Dumnezeu de burghezia proletară…” – V. I. Lenin
Acum 34 de ani, sute de tineri români mureau pentru libertate, refuzând să mai trăiască în întunericul comunismului… Astăzi, tineri care nici în cele mai negre vise nu au trăit vremuri ca acelea trăite de generația celor care au luptat atunci pentru libertate, tânjesc din auzite după un comunism metamorfozat în neomarxism, admirând dictatori ca Putin sau Ceaușescu.
Deși au trecut peste trei decenii, dosarul Revoluției din 1989 nu a fost nici până acum elucidat… Sunt prea multe „schelete” în dulapurile unor politicieni de atunci și de acum, prea mulți foști securiști în funcții importante, prea multe interese de clan în joc! Istoria judecă aspru și probabil că interesele celor care țin frâiele României nu permit încă, cunoașterea adevărului! Iar când acesta va fi dezvăluit, generațiile care îl vor cunoaște nu vor mai știi prea multe despre acele vremuri, ca să mai fie interesate.
Comunismul a căzut – atunci, în 1989, dar peste cadavrele sutelor de oameni uciși de gloanțele dictaturii ceaușiste, s-au cocoțat aceiași comuniști vopsiți cu alte culori, cu alte nume; sunt cei care de trei decenii – s-au agățat cu dinții și cu ghearele de putere, cumpărând voturile românilor cu găleți roșii, portocalii sau galbene, mințindu-i de fiecare dată că vor trăi mai bine, sub slogane pompoase: “Ei cu Ei, Noi cu Voi”, „Să trăiți bine!”, „Îndrăznește să crezi în România”, „Prin noi înșine”, „România lucrului bine făcut”, „România educată”…
Deveniți între timp o adevărată burghezie proletară – de care se temea cândva chiar Lenin, acești exponenți ai „eșalonului 2 de Partid” și-au sporit averile de veritabili capitaliști, fără să le pese cu adevărat de România, storcând-o pas cu pas de resurse, distrugându-i economia, transformând poporul român într-o masă de asistați social, gata oricând să plece în cele patru zări ale lumii, după o viață mai bună…
Considerat permanent drept o „Ciumă Roșie”, partidul neocomunist respins permanent ca o plagă de președintele Klaus Iohannis, a accedat la conducerea țării chiar dacă la ultimele alegeri parlamentare nu au avut decât 28,9%; ciudate aceste jocuri ale puterii, dictate de la cel mai înalt nivel de însuși artizanul “României eșuate”, ce s-ar fi vrut de fapt, „al lucrului bine făcut”!
Nu știm azi încă, cine a tras în noi înainte și după 22 decembrie! Nu știm azi încă, dacă am avut o Revoluție spontană a poporului ieșit în stradă, sau o lovitură de stat a „emanaților” conduși de Ion Iliescu și Petre Roman.
Nimeni nu se mai întreabă astăzi, cum ar fi fost dacă Punctul 8 al Proclamației de la Timișoara ar fi fost acceptat, cum nimeni nu se întreabă de ce nu avem un Muzeu al Comunismului, care să arate tinerelor generații ororile pe care părinții și bunicii lor le-au trăit timp de 42 de ani! Nu avem o cultură a rememorării istoriei, a recunoașterii și asumării sale; nu o avem, pentru că burghezia proletară care ne conduce de zeci de ani, nu a dorit-o și nu o va dori niciodată!
Mulți se întreabă însă, pe cînd o nouă Revoluție? 10 august 2018 va rămâne în istorie ca ziua când gazele și pulanul pesedist au frânt speranța libertății autentice în România… Zeci de mii de oameni, unii dintre ei veniți din toate colțurile Europei, au strigat în Piața Victoriei împotriva Guvernului PSD. Cine mai strigă astăzi în stradă, împotriva impunerilor fiscale împovărătoare impuse de un alt guvern unit într-o veritabilă coaliție burghezo-proletară?
Priviți cine ne conduce, după 34 de ani de la căderea comunismului: sunt dintre cei obsedați în tinerețe de materialismul dialectic, ajunși la maturitate obsedați doar de materialism… Foști nomenclaturişti, UTC-işti, activişti de partid, securişti şi KGB-işti, informatori de duzină, dacă nu chiar ei – măcar fii sau fiicele lor, care privesc spre noi ca spre o masă amorfă de manevră, bună doar de plătit taxe și suprataxe și de băgat în seamă doar în campanile electorale.
Această burghezie proletară organizată după modelul mafiot, este mai mult decât o plagă! Este moartea statului român. Ea stăpânește puterea prin controlul banilor publici, prin interesele de haită, familial și de neam; această plagă nu va fi niciodată înlăturată de la putere decât prin vărsare de sânge, așa cum și părinții lor au câștigat-o în 1989! Prin crime și abuzuri abominabile au impus comuniștii naționalizarea, colectivizarea, la fel și urmașii lor direcți au făcut “marea privatizare” preluând în stil mafiot orice se putea lua: de la case naționalizate la fabrici și uzine declarate falimentare, până la zăcăminte naturale, pământuri, păduri și luciu de ape!
Nu-i recunoașteți? Sunt cei care de zeci de ani ne vorbesc prețios la televizor, cu aceeași limbă de lemn învățată în școlile de partid! Ei sunt cei care fac și desfac coaliții, guverne, destine, după bunul plac. Ei sunt burghezia proletară, comuniștii de ieri, nababii de azi…
Nu vă îmbătați cu iluzii: Decembrie 1989 nu a fost altceva decât conspirația comuniștilor din eșalonul 2 de Partid, pentru a lăsa odraslelor lor moștenire, puterea și banii!
