Leonard MOCANU ■
Am mai abordat acest subiect, evident fără rezultat, dar voi relua munca de Sisif, până ce, eventual, mă va auzi vreunul dintre cei în măsură să propună un act normativ în domeniu. Scriam atunci despre felul în care se lasă exploatați lucrătorii comerciali, în speranța unei bucăți de pâine mai albă pe masa copiilor. Scriam despre lipsa totală de sensibilitate și despre dublul standard pe care îl aplică ”majoritarii” marilor rețele de magazine din România, în comparație cu ”firmele mamă” din țările occidentale. Cum acolo duminica mai toate hypermarket-urile sunt închise, pentru ca oamenii să se odihnească, în timp ce la noi sunt deschise până la ore imposibile (19.00, 20.00 sau chiar 22.00). Și asta pentru câțiva “firfirei” câștigați de la cetățenii care nu-și pot ”satisface nevoile”, cum spunea o doctă într-un sondaj, decât la astfel de ore.
Astăzi am trecut cu un scop precis pe la unul dintre magazinele locale, respectabil de altfel. Pe ușa de la intrare trona programul pentru zilele sfârșitului/începutului de an: 31 decembrie – 07.00-20.00; 1 ianuarie, ce minune – închis; 2 ianuarie – 07.00-20.00.
Dincolo de faptul că în această perioadă aproape că nu mai găsești loc în parcările hypermarket-urilor, că ”vizitatorii” petrec ore în șir înăuntru, mulți dintre ei dormind efectiv pe mânerele căruțurilor doldora de produse alimentare, nici măcar în ziua de ajun a Noului An nu poate exista puțină clemență din partea conducerii pentru un program mai omenesc? Să mai amintesc și că 31 decembrie e într-o zi de duminică, atunci când însuși Creatorul s-a odihnit?
Sunt curios unde își petrec patronul acestui magazin și șefii celorlalte noaptea dintre ani. Pe ce meridian sau paralelă, cât i-a costat voiajul, cât rochia nevestei sau papionul juniorului și câte ore le va lua să se ferchezuiască pentru masa de Revelion. Oare nefericitele vânzătoare, obligate să stea la program până la ora 20.00, când deja restaurantele și-au deschis ușile, când și urătorii s-au retras către casele lor iar femeile care și-au ”satisfăcut nevoile” încep să pună preparatele pe mese și cuburile de gheață clincăne în paharele de tărie, nu merită și ele ceva mai bun? Vor ajunge acasă frânte de oboseală, unde eventual vor fi așteptate cu înfrigurare pentru că plăcinta și friptura trebuie puse la cuptor, iar fiica adolescentă nu a găsit ouăle în frigider, să prepare maioneza. Se vor așeza la masă după ce, eventual, au apucat să treacă pe la duș, în cea mai bună rochie din garderobă, pe care nevasta patronului s-ar sfii să o dea de pomană, vor zâmbi oaspeților și familiei și vor fi norocoase dacă vor mai fi treze atunci când se deschid sticlele de șampanie. Pardon, vor fi, pentru că vecinii și poate copiii și soțul au arsenale de pocnitori care trebuie consumate.
Întreb retoric: aceste persoane au și ele dreptul la fericire? Pentru ele când se organizează Revelionul Vânzătoarelor? Și cine le servește? La mulți ani, domnilor patroni de ”agenți comerciali”, care nu faceți altceva decât să cumpărați și să vindeți, și să vă dea Domnul gândul cel bun! La mulți ani, doamnelor și domnilor parlamentari, naționali și europeni, care ați umblat în toate zările, dar nu ați văzut cum se trăiește pe la alții, pentru că nu dumneavoastră vă faceți cumpărăturile de zi cu zi. Poate că, atunci când vă veți bate cu cărămida în piept clamând binele poporului, vă va îndruma Cel de Sus să propuneți o lege prin care duminica să fie duminică pentru toți. Că weekendul dumneavoastră tot începe joia și se termină marțea.
Și mai ales LA MULȚI ANI, mai buni, doamnelor vânzătoare (și domnilor vânzători, evident) și ne iertați pentru toate greutățile pe care vi le-am pricinuit peste an!
