Bobotează 2024: Ca o agapă mafiotă, la Cortina d’Amprezzo

Narcis GAIDARGIU  ■

Departe de zarva credincioșilor pe seama aghiazmei de Bobotează, cu o zi înainte, cam vineri pe-nserat, ne-am îmbarcat la bordul unei curse aeriene private, închiriată pentru familiile și colectivul Gazetei Sentinela, 17 la număr, cei ai redacției cu tot cu cei care ne protejează, cu destinația Aeroporto Bolzano, Italia.

Puțin înainte de aterizare am survolat Dolomiții din regiunea Sud-Tirol. Ca un masiv recif de corali, șiragul muntos înconjura Vale D’Ampezzo, în centrul căreia, în noapte, micul orășel Cortina era iluminat al giorno.

În 1956 fusese gazda Jocurilor Olimpice de iarnă, iar acum, în parteneriat cu Milano se pregătește să primească olimpicii, tocmai hăăăătttttt, în iarna lui 2026. Cortina D’Amprezzo, stațiune de milionari și actori celebri, cu vile de câteva zeci de milioane și apartamente de 2-3 milioane de euro.

Imediat după aterizare, beneficiind de facilitățile mai nou acordate finalmente românilor în spațiul Schengen aerian, grație serviciului shuttle pus la dispoziție tot de prietenii noștri cu ochelari fumurii din Milano, am rulat pe nesimțite peste șoseaua ce șerpuia plăcut spre stațiunea montană Cortina D’Amprezzo, destinația noastră, aflată la vreo 140 km est, în Alpii Dolomiți.

Pentru că proaspăt încheiatul an 2023 fusese unul de succes pentru gazeta Sentinela, conducerea alesese inițial stațiunea montană Madonna di Campiglio. Dar, n-a fost să fie din lipsă de cazare și cum noi, gazetarii, oricum ne petrecem mai tot anul pe străzi, dehhh, nu se cădea… Apoi, Val Gardena. Toate facilitățile erau pline, așa că ne-am orientat la Cortina D’Amprezzo.

Bun și bronzul! După ce am înțeles toți cât de greu era să găsim cazare de patru stele și full pensiune pentru 17 persoane, am acceptat: Atunci Cortina D’Amprezzo să fie! Bine, dintre toate stațiunile montane din zonă, Cortina este regina, dar am zis să nu ne-aruncăm la ce-i mai scump, că doar trăim din donații de câte 3 USD/odată, trimise prin aplicația de pe site. Mă rog, am vrut să fim cu bun simț, însă nu s-a putut, iar sponsorii noștri au susținut: “banii nu-i problemă!”

Și, iată-ne pe barosăneală, pe modelul să moară toți dușmanii. De ciudă. Ba să trăiască, cu toată familia lor, că fără să știe ne dau de scris. Fără număăăăăăăărrrrrr !!!!!!!!!!!!!!

Unii propuseseră inițial Innsbruck. Eu, m-am opus din start. Să nu aud de Austria! Atâta au frecat-o cu Schengenul… N-am înțeles de ce, cred că erecția le era problema. E o lume liberă, poa’ s-o facă în continuare, dacă le place, dar nu pe banii noștri!

Gazeta Sentinela încheiase 2023 cu rezultate neașteptat de bune, mai ales pentru o publicație tânără pe firmamentul publicistic românesc, dar oricum european.

Încă de la început, fără să schimbe pe parcurs registrul critic, ca o veritabilă sentinelă în post a semnalat obiectiv și echidistant derapajele actorilor din mediul politic, economic, poliție și armată, sistemul sanitar și al educației, mai ziceți și voi câteva – vorba scenaristului, actele de corupție sau nedreptatea din societate. La nivel local, național și internațional. La fel de neutru și obiectiv, Sentinela a evidențiat valori ale culturii, științelor sau sportului românesc, eroi cunoscuți sau uitați ai neamului nostru, istorie și istorii apocrife.

Podcasturile din serialul „Potcovăria lu’ Dan” și „Dezvăluirile Shogunului”, locul unde potcovim măgari și dezvăluim cu lux de amănunte, obiectiv, echilibrat și fără exagerări despre mafia de stat și execuțiile la ordin, au înregistrat succese incontestabile, savurate cu interes de publicul Sentinelei.

Prin activitatea eminamente voluntară a jurnaliștilor din echipă, publicația a reușit să înregistreze un număr mediu de 10.000 de cititori/articol publicat, ajungând și la peste 30.000 de cititori cu articole de nișă, fapt ce ne situează din acest punct de vedere pe primul loc în Regiunea Dobrogea și, la nivel național, înaintea multor publicații de notorietate.

În rezumat, fiecare dintre noi am făcut bilanțul propriei activități. Fără să realizăm pe moment, toți ne-am abținut să facem promisiuni, să ne stabilim obiective pentru anul electoral 2024. Obiectivul nostru general e stabilit prin parola de schimb: „Semper vigilans”, un motto care sintetizează atât obiectivele cât și scopul și aspirațiile redacției. Nu numai că le facem cu plăcere, mai mult, nu avem interese personale, nu scriem la ordin și nici la comandă și nu primim bani. Nu e greu deloc, doar că nu avem destulă “cerneală” câte subiecte ne dau ei. Care ei? Îi știți foarte bine. Îi vedeți toată ziua fâțâindu-se prin fața camerelor de luat vederi! Despre unii și alții vă mai spunem și noi lucruri nespuse de alții care primesc contracte. Urmăriți-ne doar…!

Microbuzul “cinque stelle” ne lăsase în fața vilei închiriate exclusiv pentru noi. Din afară casa nu impresiona, prin aspectul rustic montan. Era doar o aparență… Vorba lui Moș Crăciun: Ohhhoooo, hoooo…! Imediat ce intrai, începeai să descoperi o lume nouă și fascinantă a noilor tehnologii smart și wireless. Am făcut duș, n-am despachetat, ca să câștigăm timp să ajungem la masa de seară, care ne aștepta într-o “oste”… o cârciumioară intimă, doar pentru inițiați.

De la aeroport, adormisem legănat în shuttle vreme de vreo oră. Simțeam nevoia să mă trezesc mai bine, așa că am băut totuși un “doppio espresso” în cameră.

Am coborât. Întârziasem. Ceilalți plecaseră deja. Un Mercedes cu șofer mă aștepta. Drumul până la restaurant nu era foarte lung, dar în față aveam puzderie de limuzine, care mergeau încet. Ieșiseră la plimbare. Am adormit iar, semn că aerul alpin își făcea efectul.

„Mă scuzați! Am ajuns!”

„Ia, uite, zic. Șoferul e român.”

M-am uitat cam dezorientat în jur, parcă recunoșteam locul, deși nu-mi aminteam să fi fost pe-aici.

„Scuze, n-am știut că sunteți român, mai schimbam două-trei vorbe. Unde suntem?”  

„Am ajuns la destinație, unde ați comandat. Acolo în dreapta, la douăzeci de metri, e casa Arad, din satul de Vacanță. Cash sau card?”

“Ce naiba, și ăsta mă întreabă de card ca ăia de umblau să mă înscrie la AUR? Cash și lăsați-mă în pace!”

Am coborât. Mă mai trezisem. Cum s-ar spune, acum veneam de-acasă, dar la propriu. Mașina era într-adevăr Mercedes și pe ușă scria Bolt. O fi rudă cu recordmanul pe suta de metri, Bolt? Prea târziu. Plecase.

Am intrat în Casa Arad, dar din Constanța, în Satul de Vacanță, și aici a început distracția. Ce naiba cafea oi fi băut înainte să plec, nu știu?! Câteva ore petrecute cu prietenii de la Sentinela, într-o atmosferă convivială, fraternă, cu mâncare bună și la preț corect, udată cu vinul roze al casei, chiar dacă lichidul din cele două carafe, recomandat drept demisec roze de la Crama Viișoara, avea nuanțe pregnant diferite.

Aveam o nedumerire însă. M-am uitat pe net. Numele stațiunii este Cortina D’Ampezzo, și nu Cortina d’AmPrezzo, cu toate că într-adevăr ăștia de la Casa Arad, sunt cam singurii care dau la preț bun tot ce-i de mâncare și cazare, la ei. Asta o fi legătura? Ce-ți-e și cu visele astea, cum se mai amestecă ele!

Cu tochitură, penne al forno sau carbonara, cartofi la cuptor, ficăței, papanasi, ceafă de porc, muraturi, pulpe dezosate, mititei, frigarui de pui, legume la grătar, pastramă, ciorbă, pepsi, apă, vin la carafă, whiski JB, vodca stalinskaya, cafea și doi bibani de mare la grătar, în medie, 63 lei de persoană.

Data viitoare vă povestesc cum am petrecut trei zile și trei nopți în Monaco la cazinou. Evident, o să plătească prince d’Alberto.