Călin MARINESCU ■
Până la urmă Guvernul a trebuit să cedeze în față protestelor “pașnice” dar teribil de dure ale fermierilor și transportatorilor. Despre Guvernul României zic.
Desigur ne-am lămurit “ce-i mâna pe ei în luptă”, de ce au fost atât de hotărâți și incisivi, demonstrând că nu sunt pe mână cu anumiți politicieni ci sunt oameni din popor cărora, cum se zice le-a ajuns cuțitul la os.
● Contextul revoltei
După câțiva ani agricoli destul nu extrem de generoși, cu o piață internă răpusă de “hemoragia” intrărilor legale și mai puțin legale de cereale din Ucraina, au apărut și măsurile de austeritate statuate de Guvernul Ciolacu, aflat în goana după strâns bani la buget. A crescut prețul motorinei din cauza măririi accizelor și, de asemene, a majorat impozitul pe cifra de afaceri de la 1% la 3%.
Dar furia cea mai mare era generată de importul produselor agricole din afara Comunității Europene.
Pentru transportatori, principala problemă a fost creșterea prețului motorinei și al polițelor pentru Răspundere Civilă Auto (RCA), costurile mari provocate de staționarea îndelungată la punctele de ieșire de pe teritoriul național (inclusiv Portul Constanța), dar în special spre vest, și birocrația excesivă, recunoscută, a autorităților.
Au fost numai solicitări de ordin economic profesional iar fermitatea de care au dat dovadă, chiar cu eforturi materiale și personale deosebite, i-a obligat pe guvernanți să rezolve cea mai mare parte a revendicărilor.
Nu putem condamnă Guvernul, chiar dacă este un an super electoral, fiindcă proteste similare au avut loc în mai multe state europene cu aceleași rezultate.
Poate că începerea protestelor fermierilor din Polonia a aprins caruselul revoltelor în Germania, România, Belgia, Bulgaria și mai ales în Franța. Iar acum, pare că Italia ăși cere “porția ei de libertate”.
După cum spuneam, au fost proteste pașnice, în sensul că nu au avut loc violențe, nici între protestatari și nici cu organele de ordine, dar blocarea accesului altor conaționali prin baricadarea în spatele principalelor artere de acces la intrarea în marile orașe, cu de camioane și tractoare, sau chiar în interiorul acestora, în opinia mea, nu prea prevestea un climat pașnic, la nesfârșit.
Nu mai vorbesc de ceea ce s-a întâmplat în Franța, unde au fost blocate străzile cu baloți de paie sau au fost deversate în față instituțiilor cisterne cu dejecții de la animale.
● Analiză
Evaluând cu atenție revendicările, nu putem să nu constatăm că se creează o falie între demonstranți și restul societății civile.
Sunt foarte multe societăți mici și chiar mijlocii, în special în zona prestațiilor de servicii, care își desfășoară activitatea cu mari greutăți financiare din cauza acelorași măsuri de austeritate statuate de oricare Guvern dintr-un stat european, dar care în lipsiți fiind de forța brută a miilor de cai putere ai tractoarelor agricultorilor și transportatorilor, ei nu au cu ce să iasă la protest și să exercite o presiune suficient de mare și amenințătoare ca să fie ascultați.
Se mai plâng pe ici, pe colo, pe unde îi primește mass-media, dar dacă nu a cum să se impună, merg mai departe, așa, de azi pe mâine.
Și este vorba, numai în România, de peste un milion de salariați care muncesc cu salarii aproape de cel minim; concetățeni care au familii de întreținut, copii care își doresc să fie egali cu colegii lor de clasă, mai norocoși.
Este evident că importurile din unele țări, în primul rând din Turcia, din țările din Mediterana de Est și de Sud și chiar din China, de mărfuri alimentare mai ieftine decât cele produse pe piață locală (chiar dacă includ și transportul), exercită o presiune teribilă asupra prețurilor și îi obligă pe fermierii români, spre exemplu, să se alinieze pentru a putea fi competitivi, ceea ce îi înfurie teribil dar îi obligă să-și eficientizeze activitatea.
Cerealele, de asemenea sub presiunea prețului scăzut de importurile din Ucraina, au devenit mai ieftine spre bucuria crescătorilor de animale care înainte că Putin să pornească aventura belicoasă, erau disperați de prețul mare al furajelor, declarând cu mâna pe inima că își vor închide afacerile.
Prețul mic al furajelor, datorat numai importurilor, a fost elixirul de care aveau nevoie fermierii români pentru relansare activității, dar această reducere a cheltuielilor de producție nu s-a văzut în prețul cărnii și a produselor din carne, pe piață unde au continuat să crească, nejustificat.
Tragem concluzia că împiedicarea importurilor de produse alimentare prin metode administrative va afecta valoarea coșului zilnic de supraviețuire a majorității românilor, în special a celor care nu locuiesc la țară.
Indiscutabil, agricultura națională trebuie susținută fiind componentă principală a economiei și securității alimentare a țării. A te baza pe importuri, asta conduce țară la dependență față de situația politică internațională sau la bunăvoința unor state care nu au cunoscut încă democrația.
Este esențial ca guvernații naționali, ca și Comisia Europeană, să găsească politicile adecvate pentru a menține o balanță adecvată între temperarea creșterii prețurilor produselor alimentare și susținerea fermierilor, care trebuie să susțină securitatea alimentară a țării.
Din păcate Guvernul României a lăsat, cam de mulți ani, agricultura în bejanie, nu face eforturi minime pentru elaborarea normelor legale care să faciliteze asocierea între micii producători și să adopte măsuri de reducere a corupției, de genul transformării stufului din Delta Dunării în pășune ad-hoc, și nu numai. Ca să nu mai vorbesc de finalizarea cadastrului agricol, în lipsa căruia nu poți să faci mai nimic…
Toate aceste proteste ale fermierilor, din mai multe state ale Comunității Europene, pun un semn de întrebarea serios asupra politicilor promovate în domeniu de Comisia Europeană, care a cam scăpat din mâna această importantă componentă a economiei Uniunii.
