Manuel VLĂDUȚ ■
Vestea că doi foști militari români au murit și alți patru au fost răniți în Congo, s-a răspândit în presă și printre foștii lor camarazi din armată, cu viteza fulgerului. Ministerul român de externe a dat comunicatul, negând în același timp orice implicare în operațiunea africană în care peste 400 de foști militari români, luptători cu experiență de luptă în teatrele de operații din Afganistan sau Irak, majoritatea foști membri ai forțelor speciale dar și ai unităților regulate, sunt angrenați în misiuni de instruire a armatelor locale. Pe site urile unor publicații au apărut amănunte ale atacului în care foștii militari au murit ori au fost răniți. Se vorbește despre un atac masiv al forțelor rebele din Congo, cu efective de circa 1000 de oameni, cu mortiere, armament greu și lunetiști. Un atac sângeros, soldat cu multe victime de partea grupării de contractori sau mercenari, condusă de Horațiu Potra, un fost luptător cu experiență al Legiunii Străine Franceze.
Pe paginile de socializare au început să apară comentarii pro sau contra: regretele pline de compasiune ale unor foști camarazi ai celor uciși sau, după caz, remarcile răutăcioase ale unor comentaci care habar nu au ce înseamnă războiul, camaraderia…
Am discutat și eu, prin mesaje, cu doi dintre foștii mei camarazi din Afganistan, astăzi angajați în acțiunile paramilitare din Congo. Un infanterist și un fost operator al Forțelor pentru Operații Speciale din Armata Română, cărora nu le voi da numele aici din motive lesne de înțeles… Mi-au povestit pe scurt atacul armat în care au pierdut de fapt patru membri ai grupării și alți 20 de răniți. Unul dintre cei doi amici ai mei, îmi spune că s-au confruntat cu peste 1000 de rebeli care i-au atacat… În grupul său de luptă au avut un mort și un rănit. A comparat evenimentul cu ambuscada somaleză din Mogadiscio asupra forțelor americane în 1993, doar că aici terenul era deluros și împădurit cu vegetație ecuatorială…
Nu voi comenta asupra deciziei camarazilor noștri de a se alătura grupărilor de contractori militari denumiți mercenari pe mapamond! Este o decizia fiecăruia și este evident că au fost motivați financiar; ei sunt plătiți, în general, cu 5000 $ pe lună. Mă frământă totuși o întrebare pe care o adresez public decidenților noștri politic și militar: de ce nu este în stare Armata să-și păstreze luptătorii profesioniști, cu experiență de luptă? Fiecare dintre ei este o mașină individuală de luptă prin calitățile ce le-au deprins în formarea „profesională”. „A human asset” – cum ar spune camarazii americani și poate de aceea sunt denumiți operatori, în limbaj profesional. După mii de ore de antrenament special în condiții și medii extreme acumulate în teatrele de operații de luptătorilor noștri din forțele speciale sau din unitățile de infanterie specializate în misiuni externe, după atâta efort și investiții în echipamente și instrucție, după atâtea misiuni îndeplinite cu succes și aprecierile superlative ale partenerilor noștri din NATO, oare chiar nu ne putem permite să-i plătim pe acești oameni la adevărata lor valoare, cel puțin cât primesc astăzi ca să lupte și să moară prin țări străine ca mercenari?
Între timp, exodul profesioniștilor armelor continuă… la fel ca și exodul forței de muncă tinere și calificate spre cele patru zări, în căutarea unui trai mai bun! Până la urmă, și Armata este doar oglinda societății în care trăim și care nu e decât rezultatul politicilor dezastruoase care trenează continuu de treizeci și patru de ani, ai căror artizani nu sunt alții decât cei care odată ajunși la putere, privesc în jur cu nepăsare și cinism…
Dumnezeu să-i odihnească în pace pe cei căzuți în luptă! Respect, camarazi de arme, oriunde v-ați afla!
