Manuel VLĂDUȚ ■
La doi ani de la declanșarea războiului rusesc de agresiune împotriva Ucrainei, o nouă amenințare latentă agită spiritele în sud-estul Europei: Transnistria! Pe data de 28 februarie, la Tiraspol – capitala autoproclamatei (dar nerecunoscutei internațional) Republici Nistrene, este așteptată solicitarea oficială a adunării deputaților locali, de alipire a Transnistriei la Federația Rusă. Nimeni nu știe cu adevărat – până la data amintită – dacă solicitarea alipirii la Rusia va fi lansată sau nu. Deși sunt speculații de tot felul pe canalele media interne moldovenești, românești și internaționale, că această posibilă cerere de alipire va exista, chiar și simpla apariție a acestui zvon, este clar parte a războiului hibrid rusesc de destabilizare a Republicii Moldova și a zonei de frontieră a statelor NATO din zona Mării Negre.
Pentru a înțelege mai bine implicațiile existenței nerecunoscutei Republici Nistrene, dar și consecințele unei ipotetici alipiri a acesteia la Rusia, vom dezvolta succint câteva aspecte:
- Apariția Republicii Moldovenești Nistrene.
Transnistria (Republica Sovietică Socialistă Moldovenească) a apărut ca entitate statală artificial creată de Moscova (după vechiul obicei imperial) la 12 octombrie 1924, ca răspuns la unificarea Basarabiei cu România, la 27 martie 1918. Merită amintit aici, că așa-numita Basarabie era sub ocupație țaristă din anul 1812, când cu acordul Imperiului Otoman a fost smulsă samavolnic din trupul străvechii Moldove și când, doar datorită invaziei napoleoniene în Rusia, planurile de ocupare integrală a Moldovei și chiar și a Munteniei ale Moscovei, au fost amânate…
La 2 august 1940, sovieticii au proclamat Republica Sovietică Socialistă Moldovenească având capitala la Chișinău (Kișiniov, în limba rusă), prin contopirea unei mari părți din Basarabia cu 6 din cele 14 raioane ale RSSA Moldovenească, iar restul a revenit RSS Ucrainene. Doar o mică fâșie de-a lungul Nistrului a fost inclusă de autoritățile sovietice în RSS Moldovenească, iar în perioada destrămării URSS-ului (august-decembrie 1991) a revenit Republicii Moldova, provenită din RSSM.
În urma destramării Uniunii Sovietice, la 23 iunie 1991 este adoptată noua denumire a statului – Republica Moldova, iar în partea stângă a Nistrului, la 16 august 1990 este proclamată Republica Moldovenească Nistreană, cu reședința la Tiraspol, care nu recunoaște apartenența sa la Republica Moldova.
Menirea principală a republicii de peste Nistru, a fost șantajul permanent la adresa României Mari – până la 1940 și apoi la adresa Republicii Moldova, după 1990. Șantajul și amenințarea se adresează inclusiv Uniunii Europene și NATO. Dacă Transnistria rămâne în sfera de influență sau se alipește Rusiei, vulnerabilitatea ar privi în primul rând Republica Moldova și implicit România, inclusiv Ucraina. Dacă însă, Transnistria ar fi dizolvată în interiorul Republicii Moldova, vulnerabilitatea s-ar transfera la adresa politicii expansioniste fățișe a Rusiei.
- Războiul din Transnistria și consecințele acestuia.
Războiul transnistrean sau ruso-moldovenesc, a fost un conflict militar dintre forțele moldovenești și cele separatiste transnistrene – sprijinite de unități ale fostei armate sovietice, desfășurat între 2 martie și 21 iulie 1992, care a vizat controlul asupra teritoriilor din stânga Nistrului și separarea completă de Republica Moldova. Războiul s-a încheiat prin Convenția de la Moscova dintre președintele Moldovei – Mircea Snegur și președintele Rusiei – Boris Elțîn din 21 iulie 1992, care a dus la înghețarea conflictului transnistrean și intrarea în zona de conflict a forțelor de menținere a păcii rusești. Ulterior, s-a convenit la crearea unei forțe de menținere a păcii formată din 3.100 de militari ruși, 1.200 de militari transinistreni și 1.200 de militari moldoveni.
Deși au existat în timp intenții declarative ale guvernului rus de retragere a trupelor sale din Transnistria, aceasta nu s-a întâmplat niciodată, acestea devenind de facto trupe de ocupație ale unui teritoriu moldovenesc, iar în condițiile declanșării războiului de agresiune al Rusiei în Ucraina, aceste trupe au rămas să formeze – deși izolate – un important cap de pod în vecinătatea regiunii ucrainene Odessa, un adevărat pumnal în coasta Ucrainei, dar și un puternic element de amenințare la adresa securității Republicii Moldova.
- Scenariul anexării Transnistriei de către Federația Rusă.
Deși pare improbabilă la prima vedere – datorită izolării geografice dar și economice, ținând cont de punctele vamale terestre și aeriene blocate și podurile de peste Nistru distruse încă din 2022 de soldații ucraineni – anexarea enclavei transnistrene de către Rusia, este o potențială amenințare ce se poate materializa printr-un simplu decret al criminalului Putin, sub pretextul cererii exprese de alipire emise de adunarea „deputaților” separatiști din 28 februarie 2024. Dealtfel, Serghei Lavrov – veșnicul ministru de externe rus al lui Putin, a declarat că „Până la urmă avem 200 de mii de cetățeni care locuiesc acolo. Și desigur că suntem îngrijorați de soarta lor și nu-i vom lăsa să fie victimele unui alt complot vestic” – potrivit TASS.
Nu mai miră pe nimeni astfel de declarații-șablon ale Moscovei. Au folosit același pretext – cel al necesității protejării cetățenilor de etnie rusă, în toate războaiele de expansiune pe care le-au purtat de-a lungul anilor: așa au rupt părți din Polonia și Lituania, din Finlanda, așa au cucerit Siberia cu secole în urmă, la fel au procedat în Cecenia, Georgia, Armenia, Crimeea. Sub aceleași pretexe și cu aceleași metode au rupt Moldova în bucăți, au deportat și ucis sute de mii de basarabeni, pe care i-au înlocuit în bună parte cu coloniști de limbă rusă, pe care sunt oricând gata “să-i protejeze” ocupând teritorii ale unor state suverane!
Dacă ar fi să luăm exemplul unei alte enclave rusești din inima Europei, tot artificial creată de Stalin – Kaliningrad, în fapt o exclavă rusească, nu ar fi imposibilă apariția unei alte exclave – de data aceasta pe scheletul muribundei separatistei republici nistrene, pe care cu siguranță o vor apăra hotărât cu bombardamente de rachete, în lipsa unui spațiu terestru și aerian de desfășurare a trupelor rusești. Depozitele de muniții din Transnistria – cele mai mari din sud-estul Europei – vor putea alimenta vreme îndelungată trupele blocate aici de la începutul războiului de agresiune purtat în Ucraina.
Iar un eventual success al ofensivei lor din Donbas, direcționată spre regiunile sudice ucrainene – Zaporojie și Odessa, o eventuală joncțiune cu trupele din Transnistria, ar putea pune probleme serioase nu numai Ucrainei, dar și Moldovei și României, în întreaga regiune de la Gurile Dunării și a Mării Negre.
Astăzi, tăvălugul rusesc pare blocat undeva, în Donbas și-n stepele Niprului. Dar oricând poate porni mai departe, spre Gurile Dunării, spre Moldova, spre Europa, dacă efortul comun de sprijin al Ucrainei va fi întârziat și insuficient.
România este în prima linie de apărare a Tratatului Atlanticului de Nord (NATO). Așa cum cândva, între anii 1918 și 1940, am fost Sentinele ale Europei pe frontiera răsăriteană de pe Nistru – în fața pericolului bolșevic, la fel și acum, ne revine rolul de apărători ai Europei, în prima linie! Dacă declarațiile președintelui Klaus Iohannis din 2023: „România este nu doar pregătită, este dispusă să sprijine Moldova în orice scenariu. Cum va arăta acest sprijin depinde de evoluţia perioadei geopolitice. Momentan îi sprijinim cu electricitate, gaze, îi ajutăm să reformeze instituțiile, dar eu personal sunt dispus să mergem mult mai departe dacă situația o va impune.” – vor fi completate cu fapte și cu sprijinul nemijlocit al NATO, al cărei membru de facto suntem, avem tabloul complet al urmărilor unei eventuale anexări ale Transnistriei de către Federația Rusă.
În plus, în Republica Moldova trăiesc fraţii noştri, vorbim aceeaşi limbă, avem un trecut comun, iar ceea ce li se întâmplă ne afectează în mod direct, pe noi toți! Și poate că acțiunile subversive ale Rusiei, vor avea un efect de bumerang pentru aceasta și un efect benefic pentru noi: în fața pericolului rusesc, nu poate fi decât o soluție! Revenirea Republicii Moldova – Basarabia, la Patria Mamă, România!
Din pacate, urmele acestui razboi inca se resimt si astazi in sud-estul Europei. Zona transnistreana ramane un focar de instabilitate in regiune, iar posibila alipire la Rusia ar putea declansa un nou razboi, cu implicatii grave pentru toate tarile din regiune. Este important sa se gaseasca o solutie diplomatica, in urma discutiilor de la Tiraspol, care sa fie acceptata de toate partile implicate si care sa asigure pacea in aceasta parte a Europei. Reprezentantii internationali au datoria de a se implica in rezolvarea acestei situatii si de a impiedica o posibila escaladare a conflictului transnistrean.