Acasă Utilitare Constanța: Se oprește apa pe anumite tronsoane din Tomis II și Tomis...

Constanța: Se oprește apa pe anumite tronsoane din Tomis II și Tomis III

89
0

Echipele RAJA execută lucrări de sectorizare și montare a unor debitmetre la nivelul rețelelor stradale, în cadrul contractului –“Realizare cămine și instalație mecano hidraulică pentru modernizare și sectorizare pe rețele de distribuție apă – LOT 1, LOT 2, LOT 3”, din municipiul Constanța.

Astfel, marți – 05 martie 2024, în intervalul orar 08.30 – 16.00, se va sista furnizarea apei în următoarele zone:

  • perimetrul delimitat de străzile: Nicolae Iorga – Mircea cel Bătrân – Crișanei – Chiliei – Nicolae Iorga, cu punctele termice aferente;
  • tronsonul cuprins de străzile: Ciocârliei – Ion Păun Pincio – Fdt. Prahovei – Prahovei – Ciocârliei și punctele termice din zonă;

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție ale constructorului vor face tot posibilul pentru finalizarea intervențiilor și reluarea furnizării apei potabile în timp operativ.

Totodată, rugăm utilizatorii afectați de aceste lucrări să își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic în perioada în care va fi sistată alimentarea cu apă.

Amintim consumatorilor că investițiile pentru modernizarea și dezvoltarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă sunt efectuate în beneficiul lor pe termen lung și vizează asigurarea unor servicii ireproșabile și implicit creșterea calității vieții. Prin implementarea acestora se realizează îmbunătățirea capacității de transport și distribuție a apei potabile, asigurarea debitului de alimentare și a calității apei, reducerea pierderilor în rețeaua de distribuție, siguranța și continuitatea furnizării serviciilor.

Biroul de comunicare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.