Acasă Utilitare Comunicat de presă

Comunicat de presă

73
0

Consiliul de Administrație al Drumuri Județene Constanța S.A., întrunit astăzi în ședință extraordinară, a avut pe ordinea de zi numirea Directorului General al societății. Fiind un subiect de interes public, anunțăm prin prezentul comunicat că această funcție va fi deținută de domnul ing. Constantin Florian Andrei.  Acestuia i s-a acordat un mandat provizoriu. Numirea lui a fost adoptată cu unanimitate de voturi pentru, urmând ca în cursul zilei de mâine să fie semnat contractul de mandat ce îi oferă puteri depline.

Tot pe ordinea de zi de astăzi s-a regăsit numirea Directorului Economico-Financiar, acest post fiind preluat de doamna Petcu Monica-Mirela. Aceasta a mai deținut și în trecut aceeași funcție, desfășurându-și activitatea în cadrul societății din anul 2006.

Tot în cadrul ședinței au mai fost aprobate Regulamentul de Organizare și Funcționare al Consiliului de Administrație și Codul de Etică aferent acestuia, urmând ca în ședințele viitoare să se aprobe noul statul al Societății. De asemenea, s-au purtat discuții preliminare pentru contractarea unor servicii externe de audit care să verifice activitatea Societății de până la numirea noului Consiliul de Administrație și s-au solicitat documente justificative pentru debitele neîncasate în valoare aproximativă de 9 milioane lei, în vederea demarării urgente a procedurii de recuperare creanțe.

Pentru Consiliul de Administrație este extrem de important că a fost finalizată numirea celor doi directori, echipa fiind acum completă și fiind create premisele pentru revigorarea activității Societății.

Începând cu data de 20.09.2024, când noul director al Drumuri Județene Constanța S.A. își preia mandatul, acesta devine persoana împuternicită în relația cu terții, inclusiv cu instituțiile de presă.

Membru Consiliul de Administrație.

Ionela-Marilena Costache

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.