În vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite la nivelul conductei de distribuție, cu diametrul de 800 mm, de pe strada Poporului din municipiul Medgidia, echipele RAJA vor sista furnizarea apei potabile în cursul zilei de mâine – 06 martie 2024, în intervalul orar 08.00 – 19.00.
Vor fi afectați de lipsa apei consumatorii din zonele Rotunda, Cimentul și Ali Baba.
Totodată, rugăm utilizatorii din zone afectate, să-și asigure rezerva minimă necesară de apă pentru consum și uz casnic, în perioada în care va fi sistată alimentarea cu apă.
Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților din zonă, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție deplasate la fața locului vor face tot posibilul pentru remedierea avariei și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp.
Biroul de comunicare