Sebastian MANOLE ■
În contextul social de astăzi, tulburările mintale reprezintă pentru majoritatea persoanelor o stigmă. Deși, în ultima decadă, există un progres în ceea ce privește înțelegerea acestor afecțiuni de către publicul larg, adevărul este că prejudiciile pe care le suferă aceste persoane sunt încă prevalente în societatea noastră. Cu toate acestea, există și indivizi care doresc să fie percepuți ca având tulburări mintale pentru a obține diferite beneficii și fac acest lucru prin simularea simptomelor. Aceste două fenomene prezintă tema acestui articol în care vom contura importanța tratării corespunzătoare a conceptului de tulburare mintală.
Tulburările mintale sunt definite în manualul de psihiatrie DMS-5 (American Psychiatric Association, 2013) ca fiind un sindrom caracterizat prin tulburări semnificative clinic în cogniția, reglarea emoțiilor sau comportamentul unui individ care reflectă o disfuncție în procesele psihologice, biologice sau de dezvoltare care stau la baza funcționării mintale. Aceste tulburări sunt împărțite în mai multe categorii în funcție de procesele cu care interferează și putem aminti aici, de exemplu, tulburările de neurodezvoltare, tulburările cognitive, tulburările de personalitate etc. Viața de zi cu zi a persoanelor cu astfel de afecțiuni este afectată diferit și, în consecință, ele nu pot fi tratate în același mod. Chiar și o persoană cu același diagnostic poate manifesta simptome diferite cu un grad de intensitate diferențial. Alți oameni pot fi în terapie, în timpul căreia să fi învățat cum să își țină sub control comportamentele indezirabile. Astfel, este important ca în interacțiunea cu persoanele care prezintă o tulburare mintală să nu punem direct eticheta tulburării și să avem în vedere aceste diferențe.
Există 3 niveluri bine definite în cadrul cărora se realizează stigmatizarea sănătății mintale. Acestea sunt nivelul individual (intrapersonal), societal (interpersonal) și al sistemelor de sănătate (structural) (Corrigan, Watson, 2002; Henderson et al., 2014 apud Javed et al., 2021). La nivel individual ne referim la fenomenul de auto-stigmatizare în cadrul căruia se realizează încorporarea prejudecăților și stereotipurilor altora despre persoanele cu tulburări mintale în convingerile despre sine (Lucksted & Drapalski, 2015). Nivelul interpersonal are de-a face cu prejudicii și discriminări care vin din partea rudelor, prietenilor, colegilor sau străinilor și sunt suferite de persoanele cu tulburări mintale. Aceste tipuri de stigmă au ca și cauză, adesea, o lipsă a informațiilor corespunzătoare în legătură cu sănătatea mintală sau o ignoranță activă ori pasivă în ceea ce le privește. Știind acest lucru, acestea pot fi remediate, însă, în cadrul nivelului structural vorbim de fenomene sistemice mult mai greu de modificat. Acest ultim tip de stigmă se traduce prin discriminări la nivel de instituții publice și lege sau în ceea ce privește calitatea nesatisfăcătoare a serviciilor de sănătate mintală. În acest sens, este necesară o reformă majoră a sistemelor de sănătate pentru a remedia o posibilă prezență a acestui tip de stigmă.
Discriminările pe care le îndură cei cu tulburări mintale sunt vaste. Una dintre cele mai comune este categorizarea pripită a acestora ca fiind „nebuni” și ignorarea sau evitarea lor activă. Alte persoane cu afecțiuni mintale sunt victimele bullying-ului și ținta unor glume de rea intenție. Unele instituții refuză concret angajarea persoanelor cu tulburări mintale chiar dacă acestea sunt apte de muncă și fac un efort activ în a urma ședințe de terapie. Din aceste motive, unii dintre cei cu afecțiuni mintale internalizează aceste prejudicii și ajung să se vadă mai mult ca tulburarea de care suferă decât ca o persoană. Alții aleg să-și țină condiția ascunsă de teama de a nu fi cumva persecutați și ei.
Având în vedere lucrurile prezentate anterior, este clar faptul că cei cu tulburări mintale duc o luptă constantă nu numai cu afecțiunea de care suferă ci și cu percepția altora asupra lor. Cu toate acestea, există un grup de persoane care simulează simptomele unei tulburări cu scopul de a obține beneficii de pe urma acestui lucru. Deși o astfel de acțiune este din punct de vedere moral una insidioasă, ea este prezentă în diferite medii și cu diferite forme de succes.
Vorbim întâi de aceste cazuri în domeniul cabinetelor de psihologie și psihiatrie. Se întâmplă câteodată ca unele persoane să se prezinte la o evaluare cu dorința de a obține un diagnostic de tulburare mintală care să le faciliteze fie accesul la medicație cu rețetă, fie primirea unei sume de bani de la stat, fie diferite beneficii care au ca și scop îmbunătățirea vieții persoanelor cu o dizabilitate mintală reală. Astfel de indivizi sunt des depistați ca simulând simptomele, datorită inconsistențelor manifestării „afecțiunii” sau scalelor speciale din chestionarele psihologice care identifică astfel de intenții. Aceștia nu se opresc de cele mai multe ori după ce planurile lor devin cunoscute și merg la următorul specialist încercând din nou aceleași tactici poate puțin rafinate de la ultima evaluare.
Celălalt tip de persoane care își atribuie fals o tulburare mintală pot fi deseori găsite în mediul online unde nu poate fi verificată validitatea afirmațiilor acestora. Scopul principal al acestor persoane este de a obține simpatie ori donații din partea altora sau de a evita critica în cazul unor acțiuni greșite dând vina pe „afecțiunea” lor. Ele propagă uneori informații false despre sănătatea mintală care pot duce la dezinformare și construirea unor concepții false despre diferite tulburări.
În ambele dintre aceste cazuri, cei care își atribuie fals un diagnostic de tulburare mintală servesc în a păta imaginea celor care suferă într-adevăr de o afecțiune mintală și a le lua pe nedrept resurse care ar fi putut să-i ajute. Există multe persoane în mediul online care au o tulburare mintală reală și încearcă să ajute alți oameni împărtășindu-și propriile experiențe de viață, însă, efortul acestora este diminuat de cei care vor să profite de imaginea lor.
Conștientizarea și informarea clară a oamenilor în legătură cu sănătatea mintală este un lucru foarte important în drumul spre eficientizarea depistării și tratării tulburărilor mintale. Discriminarea persoanelor cu afecțiuni mintale duce doar spre perpetuarea stigmei de care aceștia deja suferă și pune o barieră reală în eforturile unor persoane de a fi membri activi și dezirabili ai societății.
Surse:
- American Psychiatric Association (2013). The Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders (5th ed.; DSM–5)
- Javed, A., Lee, C., Zakaria, H., Buenaventura, R. D., Cetkovich-Bakmas, M., Duailibi, K., … & Azeem, M. W. (2021). Reducing the stigma of mental health disorders with a focus on low-and middle-income countries. Asian journal of psychiatry, 58, 102601.
- Lucksted, A., & Drapalski, A. L. (2015). Self-stigma regarding mental illness: Definition, impact, and relationship to societal stigma.
Sebastian Manole, colaborator permanent al gazetei Sentinela, este autorizat ca psiholog clinician în cadrul Cabinetului Individual de Psihologie Manole Sebastian-Cristian din Constanța, specializat în Evaluarea și Consilierea Adolescenților și Adulților precum și instructor comportamental – terapeut ABA la Asociația Autism „Cezar Nicolae” (email: psihologmanolesebastian@gmail.com/GSM: 0721813280)
