Călin MARINESCU ■
Asistăm în ultimele zile la o nouă și spectaculoasă dezvolatre a conflictului dintre Iran și Israel.
Am remarcat apelul la temperare către evrei al principalelor puteri mondiale, care au facut totul pentru a bloca Israelul de la o ripostă robustă în răspuns la atacul lansat de Iran împotriva sa cu circa 350 de drone și rachete, recent, din care doar trei sau patru au căzut undeva în deșert, restul fiind neutralizate de atiaeriana israelită, susținută solid de unitățile navale și baze ale SUA, Angliei, Franței, Iordaniei și Arabiei Saudite.
Totuși Israelul a ripostat acum doua zile cu o rachetă ce a lovit o stație de radiolocație a armatei iraniene din vecinătatea unor instalații nucleare, unde Iranul încearcă să-și pună la punct propria bombă nucleară, probabil pentru a-și dovedi capacitatea propriilor sisteme, singura rachetă trimisă către Iran trecând fară probleme de apărarea lor antiaeriană.
Pe cât de periculoasă intenția iranienilor de distrugere a statul evreu, ce poate declanșa un război nimicitor în zonă cu infinit de multe pierderi de vieți omenești și distrugerea multor localități, pe atât de greu înțeles este ce îi mână în luptă pe iranieni, dacă nu fumezi aceleași țigări ca ei.
Situația creată mă duce cu gândul la un banc care circula pe vremea când relațiile dintre Uniunea Sovietica și China Populară erau cam aprinse. Cei apropiați de leatul meu sigur își reamintesc povestea.
Cică într-o dimineață Agenția de presă China Noua a relatat că la granița cu Uniunea Sovietică un grup de tractoare ce arau pașnic au fost atacate de avioane de vânătoare sovietice, evident tractoarele fiind obligate să riposteze în contextul agresiunii, avioanele vrăjmașe fiind respinse din zonă iar incidentul s-a încheiat fară pierderi, de ambele părți.
În replică, Agenția de presă sovietică ITAR-TASS relata că la granița cu China Populară câteva avioane ce împrăștiau pașnic insecticide peste culturile agricole au fost atacate de blindate chinezești. Avioanele sovietice au fost obligate să riposteze agresiunii banditești astfel că blindatele s-au retras iar incidentul s-a terminat fară pierderi de ambele parți.
Iar pe Agenția de presă AGERPRES, citând informații furnizate de agențiile de presă China Nouă și ITAR-TASS relata că la granița dintre URSS și Republica Populară China a avut loc un interesant schimb de experiență pe teme de actualitate agricolă din țările frățești.
Că să înțelegem determinarea Iranului de a lupta împotriva Israelului, o țară cu care nu are granițe comune și nici dispute teritoriale iar diferendele religioase dintre cele două state ne duc cu gândul la evul mediu, trebuie să apelăm la istoria recentă.
Continuator al civilizației persane care în secolului VI î.Chr. stăpânea aproape tot Orientul Mijlociu, de la Golful Persic, la Marea Caspică, până la Marea Egee, actualul popor iranian își cunoaște și respecta originea considerandu-se principala forță islamică din zona Orientului mijlociu.
Cu o demografie apropiată de China și India, populația Iranului a cescut de la 17 milioane de locuitori în 1950 la peste 75 de milioane în prezent.
În timpul celui de al Doilea Război Mondial, aliații occidentali și rușii au ocupat Iranul pentru rezervele sale imporante de țiței si mai ales ca să prevină colaborarea cu puterile Axei.
Printr-o lovitură de palat, în 1941, Șahul Reza Pahlavi, un prieten al Germaniei, a fost forțat să abdice și a fost înlocuit cu fiul său Mohamed Reza Pahlavi, prieten al Statelor Unite ale Americi.
Sub conducerea noului Șah, o dată cu terminarea războiului, Iranul a menținut relații bune atât cu SUA cât și cu celelalte țări occidentale, conducerea țării a fost asigurată de persoane instruite în vest care au ridicat economita și au făcut reforme importante pe cale laicizării statului, cum ar fi acordarea femeilor unor drepturi aproape similare cu ale bărbaților.
Toate aceste reforme au creat în rândul clericilor musulmani șiiți, care își vedeau atacată poziția dominantă în stat, perpetuată de secole, o stare de nemultumire.
Sub conducerea Ayatolahului Ruholah Musavi Khomeinei, expulzat la Paris, s-au creeat premizele unei revoluții islamice, care a început în anul 1978 și sa terminat în 1979 prin abdicarea Șahului și plecarea acestuia în SUA.
Puterea a fost preluata de Consiliul Revoluției Islamice condus de Ayatalotahul Khomeini, întors cu mare pompă în Iran.
Imediat au fost înființate Gărzile Revoluționare care au făcut măcel printre oamenii Șahului, autoritățile centrale și locale, ofițerii armatei regale și bine înțeles o mulțime de nevinovați.
Evident dușmanul de baza al noi puteri au fost decretate Statele Unite ale Americi, mai ales că Șahul abdicat și-a găsit adăpost la New York. Forțele revoluționare au atacat și ocupat Ambasada SUA la Teheran și i-au ținut ostatici pe toți membrii, în frunte cu Ambasadorul, timp de 442 de zile, chiar daca unități speciale ale marinei americane au încercat o eliberare a celor sechestrați.
Ulterior relațiile dintre cele doua state s-au deteriorate ajungând ca avioane ale marinei americane să bombardeze facilitățile nucleare ale Iranului, care bătea din pinteni să pună la punct o bombă nucleară.
Înțelegând că SUA sunt o nucă prea tare, iranieni au tăbărât pe Israel, format practic de englezi și americani după cel de al Doilea Război Mondial. Un stat mai mic, dar “zglobiu”, care în două rânduri a învins coaliția statelor arabe ce încercase, de asemenea, desființarea sa.
În atare condiții Iranul s-a ferit să atace direct Israelul, mai ales că a existat permanent riscul unui răspuns nimicitor din partea nenicului american, astfel că a adoptat politica atacului prin “proxi” organizând și susținând formațiuni paramilitare, formate de regulă din cetățeni arabi (sirieni, palestinieni, libanezi), antrenați și coordonați de ofițeri iranieni.
Așa au luat ființă mult mediatizatele organizații teroriste Hamas, Hezbolah și Houti dar și mai multe alte miliții islamice desfășurate în Siria și Kuweit.
Că să nu uite pe cine trebuie să distrugă, Iranul și-a prevăzut în Constituția Islamică obligația de a distruge statul evreu și au și un termen limită, A.D. 2040.
Organizațiile teroriste “proxi” iraniene au provocat permanent probleme statului evreu dar se pare nu suficiente, în accepțiunea Iranului, și probabil de aceea Gărzile Revoluționare Iraniene au atacat acum Israelul cu un număr colosal de rachete și drone, în speranță că o parte dintre aceste vor produce pagube însemnate și mai ales vor provoca panică în rândul populației.
Rezultatul este cunoscut și astfel rămâne de neânțeles încrâncenarea fanatică a ayatolahilor iranieni de a distruge statul Israel chiar dacă israelienii, alături de aliații europeni și americani, și-au dovedit net superioară din punct de vedere tehnic militar în fața armatei iraniene. În plus state din zonă precum Iordania și Arabia Saudită au dovedit prin acțiunile lor de interceptare a dronelor și rachetelor ce le survolau neautorizt spațiul aeriean, că nu sprijină intenția Iranului de a provoca un război local cu rezultate nedefinite dar cu multe vieți menești pierdute și importante pagube materiale.
Camera Reprezentanților, în majoritate republicană, din Congresul Statelor Unite ale Americii, a aprobat un ajutor pentru Israel de peste 21 de miliarde de dolari împreună cu un ajutor de 61 miliarde de dolari pentru Ucraina. O veste rea pentru Moscova dar și pentru aliații iranieni care sustin cu armament armata rusă de ocupație din Ucraina.
A fost o luptă pierdută de cei 24 de congresmani americani, susținători ai fostului Președinte Donald Trump, care fară tăgadă au ajutat Rusia, creând o criză armatei ucrainene lipsită de muniție pe front. Unii zic că cele două duzini de cozi de topor republicane ar fi fost sincere în opoziția lor, aflându-se sub narcoza propagandei Kremlinului. Vorba aceea: Pădurea era tot mai mică, dar copacii votau mereu pentru topor, căci coada lui era din lemn, iar ei credeau că-i unul de-al lor.
