Narcis GAIDARGIU ■
Sâmbăta ce doar trecu, de la orele 13:30 trecute fix, am participat la transfigurarea, în premieră planetară a fostului aerodrom în noul Aeroport Tuzla, cea mai mare facilitate privată de acest gen în România.
De cum am pășit pe platoul din fața hangarului, m-a copleșit atmosfera relaxată, amicală și jovială ce dintotdeauna te însoțește în prezența cavalerilor aerului sau, cum mi s-a mai întâmplat, într-o marină, la clubul de yachting.
N-am apucat prea bine să mă pierd în mulțimea de invitați, pasionați de zbor, parașutism, acrobații sau curioși, că m-am trezit cu o tăviță încăpătoare în brațe, în fața unei mari roți de parmezan.
Mesele înșirate și pe stânga, și pe dreapta, gemeau de platouri reci cu brânzeturi franco-italiene și autohtone maturate, cu rozmarin, roșii uscate, busuioc sau chimen, focaccia, salamuri semicrude picante sau afumate, prosciutto crudo, fructe, roșii cherry sau deshidratate, pateuri, saleuri, prăjituri monoporție și, cireașa de pe tort, da, degustare de vinuri de la domeniile Clos des Colombes. Mi-a reținut atenția Terra Rossa, un asamblaj de Cabernet Sauvignon și Merlot, cu note subtile de Syrah, ușor picant, rezultat al învechirii de patru ani în butoaie de stejar, o companie ce probabil se recomanda combinației de mezeluri, brânzeturi și struguri pe care îi savuram.
Nu mi-am permis să iau loc, erau prea multe de văzut și de făcut, așa că agale, în pași egali, pe muzica jazz & blues ce se îngâna languros, discret, dintr-un colț al hangarului, mi-am desăvârșit festinul bachic, plutind în sfârșit ghidat spre lumina soarelui generos.
Credeam că am scăpat. De unde? Afară pe stânga tronau două grătare cu plite circulare. Între ele, în spatele unei mese mari, cu o puzderie de ingrediente și ustensile, se producea un adevărat spectacol culinar artistic întreținut de Chef Iulian Olaru. Într-o coregrafie perfectă și tempo cu variațiuni, ajustate cu explozive momente de vârf, spre încântarea asistenței de pofticioși vrăjiți, aflați în sevraj gastronomic, virtuozul interpret ne purta pe unde vizual-olfactiv-gustative prin povestea metamorfozei „De la materie primă la artă”, motto ce-i definește atât viața, cât și cariera.
Mai pune un lemn, se-auzea, apăreau nu unul, nu două, ci trei, împinse treptat spre jarul dătător de speranțe. Sfârâia carnea suculentă de porc, năpraznic căzută apoi sub tăișul nemilos al satârului. Săreau pe traiectorii parabolice cristale grunzuroase de sare, aterizând ordonat înșirate pe fuioarele de carne parcă îngânându-se în oglindă cu micile păsări albe motorizate ce aveau să se înalțe de pe pistă, ca mai apoi să revină pentru o altă tură inaugurală ritualică. Pe cealaltă plită, piepții de pui se gătau lângă cartofii noi zdrobiți în coajă, cu unt și usturoi, după rețeta bunicii.
Într-o tigaie mare-mare, ca de paella, precum o miniatură vezuviană, ne așteptau liniștite pastele scurte carbonara cu ciuperci pleurotus, specialitate de care Chef Iulian Olaru nu se desparte aproape niciodată.
Imediat în dreapta, am asistat la desăvărșirea creației unor midii pe plită. O peliculă de ulei, ceapă, usturoi, ardei kapia, apio, roșii cherry, midii, vin alb, roșii cuburi, sferturi de lămâie, sare și piper, conduse prin mișcări lente și atingeri tandre ale spatulei.
Au urmat în runda a doua coșulețe cu legume și somon pe plită, apoi runda a treia cu frigărui de creveți flambați în alcool.
Le-am udat și pe-astea cu ce-am putut, credeți-mă, nu ușor ne-a fost, dar m-am dat înfrânt, până la urmă!
Cu oarece dificultate, însoțit de amicii cu care am aterizat de la început, ne-am îndreptat spre standul cu cafea espresso și cappuccino. Din prima am făcut cunoștință cu espressorul și râșnița de cafea La Marzocco, cotate ca cele mai bune din lume. Probabil și cele mai scumpe. Două pompe de apă, două boilere, electronică de ultimă generație, senzori, cronometru electronic, conectică internet. Greu de defectat, dacă de exemplu, ar rămâne fără apă în rezervor, cel mult să se dezamorseze pompele. Bine, doar dacă vreun Dorel și-ar băga degetele în el, ca să by-paseze vreo protecție, dar nu fac ai noștri așa ceva, că toți sunt specialiști. Dar, mai repede se termină cafeaua, decât se poate strica un La Marzocco. Ca să fim și mai bine înțeleși, pentru lumea cafelelor, La Marzocco este ca Ferrari pentru automobilism.
În urmă cu câțiva ani, eram în contact cu un proprietar de cafenele din Seattle, USA. La fiecare locație avea patru espressoare La Marzocco cu câte patru grupuri, fiecare cu râșnița aferentă. Permanent avea în rezervă, cu service-ul la zi, alte patru espressoare. Fiecare aparat livra în medie trei mii de cafele pe zi.
Buon giorno, per favore un espresso doppio e un cappuccino. Am avut parte de o sublimă experiență în compania unui desăvârșit espresso varietate Brasil, cafea de specialitate marca Corretto.
Acum, spectacolul aviatic putea să înceapă. Și-a început.
Ne-am îndreptat ușor spre noul turn de control al aeroportului. De-o parte și de alta așteptau cuminți avioane ușoare și elicoptere, mare parte private, dar și remiza de pompieri dotată cu cea mai modernă mașinărie de luptă cu pârjolul, specializată pentru servicii aeroportuare, o frumusețe de uzină de peste un milion de euro, a cărei apariție SF a făcut deliciul copiilor prezenți la eveniment.
Ne-am oprit lângă elicopterul SMURD, un modern Airbus H 135.
Pistele moderne își așteptau oaspeții pentru decolare.
Două aparate de zbor YAK52TW – aeronave produse în România, capabile să atingă o viteză de 450 km/h cu un motor de 400 CP – ale echipei de acrobații aeriene Yakării Acrobați, pilotate de Dan Conderman și Dan Ștefănescu Jr. s-au desprins de la sol.
Ne-au regalat privirile, ne-au ținut cu sufletul la gură în momente tensionate așa cum se vedea de la sol, executând lupinguri, răsturnări și tonouri, iar la final, într-un zbor simetric, ne-au oferit din toată inima lor de mari campioni, o mare inimă desenată pe cer, care pentru o clipă mi-a ipostaziat nepieritoarea amintire a pilotului Dan Ștefănescu Sr., de curând urcat la ceruri în timpul unui zbor de testare.
De-acum, fostul aerodrom Tuzla, cu piste înierbate, intra în istorie.
Noul Aeroport Tuzla, botezat „Alexandru Podgoreanu” după numele primului comandant al aerodromului, beneficiarul unei investiții de circa 18 milione de euro, dintre care cofinanțare UE aproape 15 milione euro, din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020, a reușit astfel să se alinieze standardelor internaționale, putând de acum să primească aeronave până la 20 tone capacitate și 42 persoane la bord.
Turnul de control, cele șapte piste betonate, sistemul de supraveghere video și de telecomunicații vor oferi participanților la traficul aerian condiții sporite de siguranță zi și noapte, cu o minimă dependență de condițiile meteo nefavorabile.
Noul aeroport internațional intră astfel, în circuitul mondial al aviației comerciale.
Am revenit la hangar, ocazie cu care l-am reperat pe ing. Adrian Vasilache, comandantul aeroportului și unul dintre artizanii proiectului, persoană discretă, aproape supărător de modestă ca orice adevărat profesionist. Un om al faptelor, că de gargaragii suntem sătui.
Sâmbătă, 27 aprilie 2024, am simțit cu adevărat că aviația dă senzația.
