Dan MIHĂESCU ■
De Paște am fost în Ținutul Vămuiesc. Am un fin acolo și așa cum se mai întâmplă, uneori mai ciocnește și nașu’ oul finului așa că am onorat invitația. Ca orice împătimit de talazurile albastre, odată intrat în localitate am virat la stânga pe prima stradă ieșită-n cale adulmecând ca armăsarul fânul la iesle, aerosolii marini și vuietul înfundat al valurilor sparte la țărm. Astfel hipnotizat de mirifica stare de beatitudine marină am lăsat mașina să alunece calm către albastrul infinit, în drum spre ospeția ce ne aștepta, până când, fără vreo somație prealabilă ni s-a furat asfaltul de sub roți. Zdronc, bong, puff, paff, târâng, târâng, brtttt, buffff…
Ah, ce-ai făcut Dănuțe, zic în sinea mea și nu mă gândeam deloc la mine ci la primarul Georgescu care s-a zgârcit la încă două, trei basculante cu asfalt. Dar nici nu a nivelat craterele din macadam pentru ca șocul să fie mai suportabil când cazi de pe asfalt în hăul maidanului desfundat; fără nicio semnalizare rutieră adecvată, așa cum ar trebui să existe pe un drum public.
Mașina rămâne în groapă cu cauciucul spart. Sudui, fac spume la gură de furie. Nevastă-mea se apucă să scoată cricul din portbagaj și roata de rezervă și mă trimite să mă liniștesc la o apă minerală pe singura terasă deschisă, la ora aceea a dimineții. Ea drege pana, că eu sunt inimos și mă lasă stenturile de pe artere. Ha, rânjește cârciumarul în timp ce-mi desfundă sticla cu apă minerală, ai pus-o. Da, zic, de și-ar pune-o tot așa și la cine mp gândesc eu! Întreb de ce n-au asfalt pe acolo, nici acum, după 34 de ani de când în Vama Veche au ajuns cârciumile până la 10 metri de plajă?
Omul zice că niciun primar n-a avut interes. Ăia dinainte nu făceau turism sau alimentație publică, iar ăsta de acum și-a pus asfalt până la el la Frontiera unde are cârciumă și restaurant cu parcare. Restul…oarba pe ei! Aud, ascult dar nu-mi vine să cred. Îmi zic că așa-i felul omului, clevetitor. Gabi termină de schimbat roata și plecăm ca să ne bucurăm de prânzul de la finu’! Povestesc și acolo ce am pățit, lumea râde și ne tachinează: Lasă să vadă și alții în ce hal trăim aici, primaru’ crede asta face savoarea Vămii, asta este specific și patina locului, ni se explică. Și mai zice că dacă n-ar simți dâmburile și gropile sub tălpi, vamaioții adevărați ar crede că au încurcat locul. Îi privesc nedumerit: râd sau le pare bine? Altfel, ziua e superbă: soare, mare, pescăruși, ce poți să-ți dorești mai mult? După amiază o luăm înapoi spre Constanța și încercăm să fentăm gropanele de pe Strada Falezei până în poarta complexului turistic La Frontiera, despre care mi s-a spus că a fost ctitorit de primarul Daniel Georgescu, el însuși fost ospătar calificat. Ascult indicațiile finului, mai iau vreo două trei opinii de la alți meseni dar aflu că n-am nicio șansă să ajung pe asfalt până la șoseaua națională. Totuși, cică ar fi un acces mai acceptabil pe strada Midiei. Plecăm pe acolo, dăm într-un drum asfaltat și descoperim încet, încet o superbă așezare de vacanță, cu multe vile mici de vacanță, cochete, ascuns în câte o mare de vegetație chiar luxuriantă, piscine de incintă, locuri de agrement și restaurante discrete. Ceva ce nu știam despre Vama Veche. Apoi iar, în capătul străzii cad într-o altă groapă cu ceva pietriș pe fund și un alt drum desfundat, la dreapta și la stânga, până la șoseaua națională ori către mare. Mare mizerie, zic. Ce ură are ăsta pe locuitorii și investitorii din Vamă, îmi zic, că eu știu că anual Primăria Limanu încasează de la operatorii economici, din impozite locale și autorizații de funcționare peste 1.200.000 lei. Asta înseamnă că în cei opt ani cât i-a jughinit pe oamenii ăștia administrația locală i-a supt, în total, de vreo 9.600.000 de lei fără să întoarcă niciun ban investit în infrastructură, așa cum zice legea? Nu mai înțeleg nimic, Georgescu ăsta ori are draci pe el ori pene pe spate? Cât o să-i mai meargă așa și Curtea de Conturi cât o să mai închidă ochii?
După o săptămână pun mâna pe telefon și-l apelez pe primar ca să mă dumiresc și eu care-i șpârla de nu asflaltează bucata aia de esplandă cu așa zisa stradă a Falezei, cu tot?
Sun, răspunde. Mă prezint, face pauză. Ca la pescuitul la crap, nu-l las să ia aer; continui atacul și îi arăt motivul telefonului meu. În plus îi dau soluții de sprijin ca să iasă elegant din clinci spunându-i că am aflat că în zona respectivă s-au încheiat investițiile în infrastructura pentru utilități: apă, canalizare, gaze, rețea electrică… “Ce motive ar mai fi pentru care nu investiți și în trama stradală și lăsați vara să se ridice praful prin farfuriile restaurantelor și prin grătarele pe care sfârâie carnea și micii, întreb?”. Primarul Georgescu mă ascultă și iritat îmi spune să transmit nedumeririle mele la registratura primăriei. “În afară de asta mă deranjați pe telefonul personal, îmi reproșează”. Plusez și îi solicit să-mi transmită numărul de serviciu, ca să-l sun regulamentar. Dar încheie convorbirea fără preaviz. Mă înfurii și îl sun pe jupân Stroe, inventatorul său. Felix, se dă uimit față de apelul meu, mă umple de drăgălășenii și bezele dar nu omite să-și amintească faptul că “ne-am mai tachinat noi dar cu dragoste frățească”! “Uite de ce te-am sunat”, zic. “M-am decis ca înainte să dau în câine, să vorbesc cu ăla de-l ține în lesă. Am vrut să aflu o informație publică de la primarul Daniel Georgescu și el mi-a reproșat că-l deranjez pe telefonul personal. Dă-mi numărul lui de srviciu, te rog, îi zic lui Stroe. La care jupân Felix, Inimă Rea, mă umple iar de bezele 4G. “Dănuțule, eu îl iubesc pe Daniel Georgescu de la Limanu ca pe fratele meu și te rog să ai și tu aceleași sentimente pentru el”…Băi, în ce sectă au intrat ăștia cu atâta frățietate, or fi trecut la Yehoviști?
Ce să-i mai zic? Eu știam de mult că singurul social-democrat bun este doar social-democratul lipsă la apel dar unșii ăștia cu toate alifiile întrec orice limită și singura soluția pe care o mai întrevăd este să-i așteptăm să dispară pe cale fiziologică!
