Acasă Eveniment Moartea a bătut iarăși la o fereastră din Moscova

Moartea a bătut iarăși la o fereastră din Moscova

16773
0

Dan MIHĂESCU ■

Un fost manager de top al companiilor rusești YUKOS și Norilsk Nickel s-a lăsat tras de curent de la fereastră, la Moscova. Se zice că din 2022, de la începutul invaziei în Ucraina, pasărea rusă a ghinionului a început să-i vâneze pe toți cei care au manifestat tendința de a-l sfida pe cel mai mare pitic al țării și de a avea păreri contrare deciziilor sale.

Iar acum pasărea a cântat din nou sinistru sâmbătă 19 octombrie, când potrivit agenției oficiale de presă ITAR-TASS și a cotidianului independent Moscow Times, milionarul rus Mihail Rogachev a fost găsit mort în fața blocuui în care locuia la Moscova, după o cădere misterioasă din apartamentul său de la etajul al zecelea.

În vârstă de 64 de ani, Rogachev a fost director general adjunct al Companiei miniere ruse Norilsk Nickel și vicepreședinte al gigantului petrolier rus Yukos – înființat și deținut în trecut de Mihail Hodorkovski, cel mai mare oponent al lui Putin la începutul anilor 2000 – și potrivit presei internaționale acesta îl criticase anterior pe Putin pentru invazia din Ucraina.

Tot cotidianul Moscow Times remarcă faptul că Mihail Rogachev  este ce-a de-a 12-a victimă din rândul managerilor și acționarilor din industria petrolieră rusă a unui ciudat ritual morbid al defenestrări, după invazia Ucrainei din 2022.

Fostul director adjunct al Norilsk Nickel și ex vicepreședinte pentru managementul corporativ la YUKOS, a murit la Moscova corpul fiindu-i găsit de un angajat al Serviciului Rus de Informații Externe (SVR), sub ferestrele casei sale de pe aleea Protopopovsky. El locuia la etajul 10 într-un apartament din complexul rezidențial de lângă clădirea Departamentului prezidențial pentru gestionarea proprietăților.

Anchetatorii au anunțat că iau în considerare sinuciderea ca principal motiv pentru deces, informează ITAR-TASS, menționându-se că Rogachev „suferea de cancer” iar un canal de știri pro-Kremlin transmite pe Telegram că managerul de top ar fi lăsat și un bilet de adio.

În același timp, Canalul „VChK-OGPU” de pe Telegram, menționând surse din cercul apropiat al lui Rogachev, au „negat categoric ” prezența unei boli oncologice grave la cel decedat completând doar că în ultimii ani a avut probleme de sănătate din cauza unei operații nereușite la nivelul vertebrelor cervicale și a maxilarului, fără a fi critice. Sursele asigură că Rogachev nu avea motive de sinucidere iar dimineața a luat micul dejun cu rudele fiind într-o dispoziție normală. Mai târziu urma să-și demonteze garajul dar a dispărut subit.

La rândul ei soția ar fi găsit împrăștiate pe podea diverse înscrisuri în care Rogachev îl învinuia pe medic pentru operația incorectă precum și un bilețel de adio scris de mână. În text, Rogachev își ia rămas bun de la soție și spune că nu mai poate face nimic din cauza „durerii sălbatice” și că doar „instinctul de conservare” l-a ținut în viață.

Din 1996 până în 2007, Rogachev a ocupat funcții de conducere la YUKOS. În 2008 s-a mutat la compania Onexim Group a lui Mihail Prokhorov iar trei ani mai târziu a devenit director general adjunct al companiei miniere și metalurgice Norilsk Nickel. Din 2011 până în 2015, Rogachev a fost șeful Fondului Rus pentru Dezvoltare Tehnologică.

Presa rusă amintește, de asemenea, că în toamna anului 2022, președintele Consiliului de Administrație de la Lukoil, Ravil Maganov, în vârstă de 67 de ani, a murit în circumstanțe similare după ce a fost “tras” de curentul de la fereastră, în exterior,  pe când era internat la Spitalul Clinic Central al Departamentului de Administrare a Proprietăților Prezidențiale din Moscova. Comunicatul de presă oficial al companiei preciza, la vremea respectivă, că Maganov a murit „după o boală gravă”. Și înlocuitorul său, Vladimir Nekrasov, de 66 de ani, s-a îmbolnăvit de deces un an mai târziu, fiind acuzată o „insuficiență cardiacă acută”. Apoi, la vârsta de 53 de ani, vicepreședintele Lukoil și campionul de aeromodelism Vitaly Robertus a murit, compania ne dezvăluind cauza și circumstanțele decesului managerului de top.

Apoi, în mai 2022, Alexander Subotin, fost vicepreședinte și șef al departamentului principal de aprovizionare și vânzări de la Lukoil, a murit în orașul Mîtișci din regiunea moscovită, zice-se că decesul ar fi survenit în timpul unei sesiuni nereușite cu șamanii care au încercat să îl vindece pe bărbat de mahmureală cu otravă de broască. În total, valul de deceselor misterioase care a cuprins industria de petrol și gaze din Rusia de la începutul războiului cu Ucraina a provocat moartea a cel puțin 12 directori de rang înalt ai celor mai mari companii.

Potcovaria lui Dan

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.